Dialog teologic VI/11 (2003),

Dialog teologic VI/11 (2003), Conciliul al II-lea din Vatican. Adieri peste cortină, 144 p., 17×24, 5 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

EDITORIAL

Wilhelm Dancă, Conciliul al II-lea din Vatican, izvor de reînnoire
În 11 octombrie 2002, s-au împlinit patruzeci de ani de la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican. Pentru noi – credincioşi laici, persoane consacrate, seminarişti şi preoţi –, această aniversare este un prilej potrivit de aducere aminte a modului în care a fost receptat suflul conciliar în România (în special în Arhidieceza de Bucureşti şi Dieceza de Iaşi), fiindcă astăzi, ca Biserică, suntem în parte rezultatul unor opţiuni pastorale din trecutul recent. De la bun început trebuie spus că, la noi, receptarea şi, apoi, raportarea la conciliu nu s-au desfăşurat în mod normal, cauzele distorsionărilor fiind diferite totuşi de cele pe care le-a întâmpinat Biserica din Vest. După cum se ştie, în vremea convocării şi desfăşurării lucrărilor conciliului, orânduirea social-politică a ţării noastre nu era favorabilă schimbului liber de idei, cărţi, informaţii, experienţe ecleziale, după cum nu era nici pentru circulaţia liberă a persoanelor dintr-o parte în alta a Europei. De aceea, în privinţa cunoaşterii şi adoptării normelor concilare de la Vatican al II-lea în Biserica locală de Bucureşti şi de Iaşi s-a făcut cât s-a putut, în condiţii, cum spuneam, nefavorabile, ceea ce a pus în lumină prin contrast pasiunea până la jertfirea totală de sine a unor preoţi destoinici pentru binele poporului lui Dumnezeu. Despre aceste încercări de raportare la conciliu şi despre păstorii sufleteşti din acele timpuri vorbesc paginile de faţă ale revistei „Dialog teologic”, care adună câteva mărturii de la episcopii şi preoţii în vârstă ce au trăit pe viu anii când aveau loc lucrările Conciliului al II-lea din Vatican şi au fost printre primii ce au căutat să pună în aplicare normele liturgice şi pastorale promulgate de conciliu. Şi pe această cale, un gând de mulţumire adresat tuturor acelora care, în Biserica noastră, au avut de suferit „din cauza” sau „pentru cauza” conciliului.

COMUNICĂRI

ÎPS Ioan Robu, De ieri până astăzi la noi: Conciliul al II-lea din Vatican
Articolul este o mărturie personală a arhiepiscopului de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, care îşi aminteşte de faptul că, până în 1990, s-a simţit şi la noi ceva, dar puţin, din suflul nou al conciliului, care răscolea Biserica universală. Traducerea şi publicarea documentelor a fost posibilă doar după 25 de ani de la încheierea lucrărilor conciliului (1990). Pentru vremea respectivă, conciliul a sosit ca o scrisoare mult întârziată, descoperită şi citită cu greu şi, în general fără entuziasm. Totuşi, în ţara noastră nu am avut o aplicare exagerată a reformei liturgice. Astăzi, chiar dacă mai sunt multe de făcut, suflul conciliului este prezent în Biserica noastră locală. Generaţiile noi de preoţi şi credincioşi nu percep documentele conciliare ca pe o scrisoare întârziată, ci ca un apel proaspăt la responsabilitate şi fidelitate faţă de Biserică.

PS Petru Gherghel, Descoperirea Conciliului al II-lea din Vatican
Articolul începe cu o pledoarie pentru Biserică, care merge înainte, îşi urmează calea, în ciuda ameninţărilor şi încercărilor ce se abat asupra ei. Apoi se prezintă rolul conciliilor, păstrarea adevărului mântuitor nealterat, şi se formulează câteva întrebări despre Conciliul al II-lea din Vatican în lumina situaţiei anormale în care se afla Biserica noastră locală: fără episcop pentru multă vreme şi separată vizibil de Sfântul Părinte pentru mulţi ani. Cu toate acestea, Biserica noastră a aparţinut ontologic la realitatea Bisericii însăşi. Conţinutul central al articolului aruncă o privire rapidă asupra Romei, unde avea loc conciliul, şi asupra Iaşului, unde se căuta răspândirea informaţiilor despre conciliu: cartea lui B. Häring, Vatican al II-lea pentru toţi, şi preotul tipograf Ioan Ciuraru au avut un rol semnificativ în această lucrare de cunoaştere a documentelor conciliare. În final, autorul articolului se întreabă: ce am făcut noi din viaţa creştină, acum, la 40 de ani de la convocarea conciliului?

PS Aurel Percă, Teologia morală între vechi şi nou
Acest articol susţine o idee de fond, şi anume că, în domeniul vieţii morale, a existat mereu o tendinţă de trecere de la „vechi” la „nou”. În consecinţă, articolul ilustrează cum a avut loc trecerea de la morala cauzistică la morala inspirată din învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican. Sunt prezentate în continuare primele începuturi de reînnoire, prin care se căuta un nou model de teologie morală. Oricum, trecerea de la „vechi” la „nou” s-a făcut lent. După ce se prezintă „teologia morală” în desfăşurarea conciliului şi după terminarea lucrărilor conciliului, articolul prezintă pe scurt dimensiunile caracteristice ale noului model de teologie morală, şi anume dimensiunea personalistă şi cea comunitară. În final, este analizată situaţia de reînnoire a teologiei morale în Seminarul din Iaşi, paşii grei care s-au făcut de la mentalitatea unor manuale cu un pronunţat caracter individualist, psihologic şi juridic la mentalitatea unor manuale ce pun în evidenţă perspectiva biblică, istorică şi eclezială a moralei.

Vladimir Petercă, Reflecţii asupra Conciliului al II-lea din Vatican
Articolul susţine că toate greutăţile pe care le-au întâmpinat atât părinţii conciliari, cât şi păstorii şi credincioşii în a pătrunde şi aplica normele şi învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican au fost spre binele Bisericii. În acest sens, autorul articolului îşi aminteşte de munca de laborator pe care au desfăşurat-o preoţii din generaţia 1968 în a pregăti cântul bisericesc şi o dă ca exemplu de lucrare benefică pentru viaţa Bisericii. Dar amintirile despre conciliu sunt legate de patru personalităţi pe care le evocă: papa Paul al VI-lea, teologul K. Rahner, cardinalul König şi episcopul R. Lettmann, acesta din urmă fiind secretarul cardinalului Döpfner, un personaj important în elaborarea temelor sociale de la conciliu. În final, autorul se întreabă dacă aşteptările conciliului au fost împlinite şi, pentru a ajunge la aşa ceva, susţine că e necesară o convertire permanentă a Bisericii la spiritul conciliar.

Eduard Ferenţ, Un nou suflu în teologia dogmatică
Autorul articolului spune că, pe când Ioan al XXIII-lea deschidea Conciliul al II-lea din Vatican, la 11 octombrie 1962, avea aproape un an de preoţie. De aceea, poate spune că şi-a trăit preoţia în lumina conciliului în condiţiile ecleziale şi sociale ale unei ţări comuniste ostile Bisericii Catolice şi, în consecinţă, conciliului. Conferinţa este o mărturie despre condiţiile în care, în calitate de preot catolic şi de profesor de teologie, începând de la 1 ianuarie 1962, a cunoscut şi aplicat învăţătura Conciliului al II-lea din Vatican în timpul ministeriului său sacerdotal. Mărturia cuprinde trei momente: primul se referă la perioada de la noi imediat premergătoare conciliului; al doilea se raportează la perioada anilor 1967-1975, adică la anii aplicării conciliului în contextul nostru eclezial; ultimul moment priveşte perioada postconciliară dintre anii 1975-2003.

Claudiu Dumea, Aplicarea reformei liturgice
Expunerea are ca temă implementarea (termen preluat din limbajul de lemn al politicienilor) reformei liturgice la noi. Reformă, un alt cuvânt discreditat de politicieni. Când spune „la noi”, autorul se referă la Diecezele de Iaşi şi de Bucureşti. Nu este vorba de o expunere ştiinţifică, sistematică, documentată istoric, exhaustivă, ci de nişte amintiri personale, fragmentare, din anii ’70-’80.

Mons. Anton Lucaci, Adieri conciliare peste Cortină
Autorul articolului răspunde invitaţiei de a prezenta o temă de drept bisericesc sau de a da o mărturie „personală” legată de Conciliul al II-lea din Vatican, optând pentru cea de-a doua variantă cu o premisă relativ la prima. Astfel, este cunoscut faptul că revizuirea legilor bisericeşti, anunţată în mod public de papa Ioan al XXIII-lea odată cu decizia convocării conciliului ecumenic, urma să traducă în norme disciplinare opera conciliară. Reforma legislaţiei canonice s-a concretizat în urmă cu 20 de ani, prin promulgarea noului Cod de drept canonic. Autorul aminteşte că, în timpul studiilor sale la Roma, reforma dreptului „plutea în aer, departe, în largul mării” şi subliniază existenţa în acea perioadă post-conciliară a unei atitudini, destul de difuză, ostilă dreptului bisericesc. „Acea febră de care suferea trupul Bisericii a trecut”: este constatarea celor aproximativ 450 de canonişti, cu ocazia comemorării solemne a două decenii de la promulgarea noului Cod de drept canonic (24.01.1983). Adierile conciliare peste Cortină până la noi pot fi ilustrate prin episodul lui Ilie, din 1Rg 19,11-12: „Domnul nu este în vijelie, cutremur, foc, ci în adiere de vânt lin”. Deşi nu a avut un contact direct cu Conciliul al II-lea din Vatican, adierea Duhului Sfânt a ajuns şi în Biserica noastră, fiind scutită poate de vijelia, de cutremurul, de focul care s-au abătut în unele sectoare din Bisericile din lumea liberă.

Francisca Băltăceanu, Traducerea documentelor Conciliului al II-lea din Vatican în limba română
În articol se arată că s-a realizat, aşa cum s-a putut în condiţiile de atunci, o primă traducere, în lumea catolică din Moldova, traducere care a circulat dactilografiată, în cerc foarte restrâns, probabil doar la Seminar şi la unii preoţi. Odată cu venirea ÎPS Ioan Robu la conducerea Arhidiecezei de Bucureşti, s-au deschis şi aici noi posibilităţi de lucru. În 1987, el a iniţiat şi a încredinţat unei echipe de la arhiepiscopie realizarea unei forme publicate a traducerii, care să îmbine corectitudinea cu accesibilitatea. La început era vorba de o revizuire a traducerii existente deja; după puţină vreme, s-a constat că procedeul ar fi implicat o muncă imensă, cu rezultate aproximative. De acord cu Preasfinţitul, s-a luat hotrărîrea de a face o nouă traducere, ţinând seama, evident, ori de câte ori era util, de ceea ce se lucrase deja.

Anton Dancă, Vocaţia la preoţie şi la viaţa consacrată
Articolul-mărturie arată faptul că autorul nu a avut prea multe informaţii despre Conciliul al II-lea din Vatican, dar a sperat într-o schimbare mai bună şi în viaţa Bisericii din Dieceza de Iaşi, încercată atât de greu, începând mai ales cu anul 1948, când au fost desfiinţate seminariile şi mănăstirile. Mulţi tineri, care mai aveau un pas până la atingerea idealului sacerdotal, şi multe persoane aspirante la viaţa consacrată, ba chiar şi cele care aveau voturile puse pe viaţă, au trebuit să se întoarcă în familiile lor, şi aşa destul de împovărate, fiindcă rănile războiului încă nu se cicatrizaseră. Unii tineri, văzând vitregia timpurilor, s-au înscris la alte şcoli, dacă li s-a permis, iar alţii au intrat în viaţa de familie. Pe atunci, ca de altfel şi azi, oamenii nu erau obişnuiţi să vadă cum „Dumnezeu scrie drept pe rânduri strâmbe”. Persoanele consacrate se adunau în biserică pentru ore în şir de adoraţie, adunau bani ca să plătească Liturghii pentru timpuri mai bune, se îngrijeau de împodobirea altarelor cu flori, în a-şi oferi serviciile la parohie ori de câte ori era necesar aportul lor etc. Încetul cu încetul, văzând exemplul lor, alte tinere se apropiau cu sfială spre a le cere câte o îndrumare spirituală, simţind în suflet că şi ele ar putea să-l slujească pe Isus în viaţa consacrată. Autorul este de părere că mulţi tineri îşi datorează chemarea lor rugăciunilor şi jertfelor acestor persoane alungate din mănăstiri.

SCURTE MĂRTURII DIN DIECEZĂ

Ioan Sociu, Despre muzica sacră
Dumitru Patraşcu, Despre apostolatul preoţesc
Ştefan Erdeş, Dificultăţi în receptarea Conciliului al II-lea din Vatican
Ieronim Budulai, Scurtă evocare a convocării Conciliului al II-lea din Vatican File de istorie
Violeta Barbu, Sinoadele locale din Ucraina, Polonia şi Constantinopol în epoca Contrareformei
Fabian Doboş, Sinodul de la Cotnari – 6 noiembrie 1642

FILE DE ARHIVĂ

Mons. Petru Pleşca, Predici şi corespondenţă
Pr. Mihai Rotaru, Despre dogmele de la Conciliul al II-lea din Vatican

RECENZII

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × one =