Dialog teologic XV/29 (2012)

Dialog teologic XV/29 (2012), Seminarul Diecezan din Iaşi la ceas aniversar. 125 de ani de la înfiinţare (1886-2011), 130 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

EDITORIAL

Pr. Fabian Doboş

Dominic Jaquet şi formarea intelectuală a tinerilor catolici moldoveni

Dominic Jaquet s-a născut la 13 octombrie 1843, într-o familie catolică din  Grolley,  localitate  din  Cantonul  Fribourg  (Elveţia).  Petru-Eduard  a primit sacramentul Botezului în aceeaşi zi, în biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul natal. Petru-Eduard  şi-a  început  formarea  culturală  la  şcoala  din  Evian şi  a  continuat-o  la  cea  din  Sf.  Mauriţiu,  ambele  localităţi  găsindu-se  în vecinătatea satului său natal. În perioada respectivă, parohul de Grolley, părintele  Petru  Raboud,  i-a  insuflat  tânărului  elementele  fundamentale ale catolicismului, orientându-l spre taina preoţiei. După  gimnaziu,  Petru-Eduard  s-a  înscris  la  Colegiul  Sf.  Mihail  din Fribourg,  institut  întemeiat  de  sfântul  Petru  Canisiu,  iezuit,  în  1582. Eduard a ieşit în evidenţă încă din acea perioadă, terminând studiile cu nota maximă.


Cercet. dr. Iosif TAMAŞ , Lect. univ. dr. pr. Fabian DOBOŞ

Mihai Robu, părintele episcop și seminarul diecezan

 Mihai Robu este primul Episcop moldovan de baştină înmormântat în  Catedrala  Romano-Catolică  „Adormirea  Maicii  Domnului”  din  Iaşi;  iar istoria Moldovei se prezintă zbuciumată, ca un mister al suferinţei în dieceza noastră. Avem în faţa noastră o personalitate care s-a remarcat, de-a lungul episcopatului,  prin  ridicarea  de  numeroase  biserici,  printr-o  grijă  deosebită pentru seminarul diecezan, prin multe vizite canonice însoţite de administrarea sfântului  Mir,  prin  susţinerea  presei  catolice  şi,  nu  în  ultimul  rând,  prin ocrotirea celor greu încercaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă ar  fi  să  rezumăm  în  cinci  cuvinte-cheie  activitatea  episcopului  Mihai  Robu, acestea ar fi: identitate, unitate, fidelitate, latinitate, umanitate. Identitatea se referă la teologia sacramentală a preoţiei lui Cristos care s-a transfigurat în persoana  lui  Mihai  Robu;  unitatea  priveşte  spre  universalitatea  catolicităţii Bisericii pe care a slujit-o în toată integralitatea ortodoxiei canonice pe care o reprezenta; fidelitatea se va concretiza în dragostea apostolică manifestată faţă  de  scaunul  apostolic  petrin;  latinitatea  va  fi  virtutea  cu  care  şi-a  slujit poporul din care provenea, iar umanitatea va desăvârşi creştinul care se va fi aplecat asemenea samariteanului milostiv în toate momentele de suferinţă prin care va fi trecut poporul român. Putem surprinde aici misterul unităţii intrinseci  a  vieţii  şi  activităţii  episcopului  Mihai  Robu,  analizând  în  acelaşi timp angajamentul său pastoral, destoinicia şi hotărârea cu care îşi va susţine poporul creştin ce i-a fost hărăzit să-l conducă la mântuire.

Pr. Alois Moraru

Înainte  de  a  prezenta  câteva  aspecte  din  istoria  Seminarului  Catolic din Iaşi în perioada persecuţiei comuniste, trebuie să precizez că această expunere a fost făcută în mod liber, folosind câteva zeci de fotografii ale unor persoane şi clădiri din acele vremuri. De aceea, am evitat evidenţierea exactă a afirmaţiilor (notele de subsol), dar ţinând cont că o istorie autentică nu se poate scrie decât pe baza documentelor istorice şi nu a comentariilor şi studiilor, am folosit ca material principal în elaborarea acestei lucrări documentele originale păstrate în Arhiva Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, precum şi  cele  fotocopiate  din  Arhiva  Iezuiţilor  din  Provincia  Malopolskiej  din Cracovia. Celelalte referinţe arhivistice, culese din fondurile cercetate la Roma, Viena, Bucureşti şi Iaşi, precum şi lucrările consultate, întregesc acest material şi constituie sursa bibliografică pentru unele aspecte pe care nu le-am găsit în documentele cercetate în arhivele bisericeşti ieşene.

 

Aurel Percă Episcop auxiliar 

Seminarul din Iași la răspântii între două regimuri politice

A cunoaşte istoria unei instituţii înseamnă a preţui mai mult caracterul ei funcţional în contextul social actual în care îşi desfăşoară activitatea, şi apoi, dacă   această instituţie se numeşte Seminarul diecezan, locul ideal pentru cultivarea şi perfecţionarea vocaţiilor la sfânta Preoţie, se înţelege şi comuniunea sufletească şi sacerdotală care se creează între preoţi şi viitori preoţi de-a lungul timpului, cu preocuparea ca această „inimă a diecezei” sau „gradină sacră a diecezei” să continue să formeze şi să trimită pe noii apostoli de care are nevoie lumea de astăzi.

Pr. Iulian Faraoanu 

Sfânta Scriptură în Seminarul Catolic din Iaşi

Sfânta Scriptură este izvorul principal al Revelaţiei şi sursa perenă din care se alimentează viaţa Bisericii. Dintotdeauna Bibliei i s-a conferit un loc de cinste în toate sectoarele ecleziale, precum şi în viaţa de credinţă a credincioşilor, textele biblice fiind hrană nesecată în calea către sfinţenie şi mântuire.Scriptura  a  avut  o  importanţă  aparte  în  Seminarii,  acolo  unde  se formează viitorii apostoli ai lui Cristos. Nici Seminarul Mare din Iaşi nu a făcut excepţie de la această exigenţă, Biblia fiind şi aici izvor, far călăuzitor, îndreptar pentru vocaţia şi misiunea preoţească.

Pr. Iulian Faraoanu 

Biserica, Dumnezeu şi Mielul în Apocalips

Una dintre pistele utile în vederea interpretării Apocalipsului poate fi studierea modului în care autorul foloseşte Vechiul şi Noul Testament, dat fiind că fiecare verset conţine măcar o aluzie la Scripturi. Împreună  cu  desluşirea  modalităţii  de  abordare  a  Bibliei  de  către  autorul Apocalipsului, o altă pistă ar putea fi reprezentată de analizarea imaginilor Bisericii.  Studiul  de  faţă  îşi  propune  să  ofere  o  lumină  parţială  asupra conceptului de Biserică, văzută ca popor al lui Dumnezeu în raportul său cu Dumnezeu şi cu Mielul. Acest popor al Domnului este unic şi unitar atât în decursul istoriei, precum şi în escatologie.

Pr. Iulian-Valerian Ianuş

Linii generale ale antropologiei lui Toma de Aquino

Anche se non ha scritto un’opera specificamente antropo – logica, la problematica dell’uomo è molto presente nei scritti di Tommaso d’Aquino. Per lui, l’uomo non si è mai trovato allo stato di natura pura, perché  dipende  sempre  dalla  situazione  storica  della  sua  vita.  Partendo dalla dottrina della sostanza di Aristotele, Tommaso sottolinea che l’uomo è composto di due elementi: il corpo, come materia e l’anima, come forma;  tra  questi  due  elementi  si  ha  sempre  un`unità  intima,  sostanziale. L’attività che differenzia l’uomo dagli altri esseri corporali è la conoscenza. Ricevendo la facoltà dell’intelletto, l’uomo non ha solo una conoscenza sensitiva, ma anche la posibilità di conoscere a livello intellettivo: così arriva alla verità, intesa come conformità tra intelletto e l`oggetto conosciuto.

Pr. Corneliu BEREA, SVD
Violența domestică în perspectiva teologiei pastorale

 Autorul  caută  în  acest  articol  să  surprindă  fenomenul  social  al violenţei domestice în contextul pastoralei obişnuite a Bisericii, cu o atenţie  specială acordată violenţei domestice asupra femeilor şi copiilor în România. Analiza violenţei domestice asupra acestor categorii de persoane urmează în  mare  parte  ceea  ce  afirmă  Ana  Muntean,  profesor  la  Universitatea  Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (România) într-un articol din 2003. Articolul se încheie  cu propuneri pastorale, deja puse în practică în diverse Biserici din lume, prin care se caută combaterea acestui fenomen.

Lect. univ. dr. pr. Florin SPĂTARIU
Vocile castraților în muzica epocii baroce
Pornind de la exemplul celebrului cântăreţ castrat Farinelli, părintele  Florin Spătartiu în studiul de faţă are analizează, la prima vedere, o anomalie care a existat şi a cuprins întreaga Europă pe o durată de circa 200 de ani, şi anume, vocile castraţilor în muzica epocii baroce. Aceşti cântăreţi au reprezentat o categorie de artişti care a dominat panorama muzicală occidentală începând cu ultimul deceniu al secolului al XVI-lea până în perioada clasicismului, favorizând  apariţia  unor  unor  capodopere  muzicale  inegalabile  avându-i  ca  autori pe Händel, Bach, Purcell, Scarlett etc., destinate, în mare parte, acestor voci rare. Autorultratează mai întâi aspectele istorice, evidenţiind apariţia  acestui fenomen şi modul în care s-a fundamentat în cel de-al doilea mileniu creştin, dar totodatăşi aspectele muzicale. În concluzia acestui articol, părintele subliniază că, chiar dacă nouă astăzi acest mod de a realiza muzica ni se pare ciudat şi deviant de la natură, pentru muzicienii epocii baroce era o ocazie de a crea, interpreta şi lăsa omenirii valori muzicale unice, chiar dacă cu preţul sacrificiului atâtor vieţi normale.

Dialog teologic XVI/32 (2013)

Dialog teologic XVI/32 (2013), Creştinul între trecut şi prezent, 156 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Editorial

Biserica lui Cristos este esenţialmente catolică, universală. Această notă a sa, pe lângă faptul că este constitutivă, îi asigură şi un plus de energie pentru a răzbate pe căile întortocheate ale istoriei. Catolicitatea respectivă, aşa cum s-a întâmplat şi în primele secole, trebuie înţeleasă nu doar la nivel geografic, ci şi din perspectiva doctrinei sale.
Un alt principiu care s-a afirmat din ce în ce mai mult în ultimele decenii se referă la unitatea în diversitate. Biserica este una şi unitară, însă ideile teologice sunt multiple. Cei mai mulţi consideră că acest aspect al pluralităţii este un factor de bogăţie şi progres pentru Trupul mistic al lui Cristos.

Lucian Farcaş
Între linişte şi fericire. Gânduri pentru o altă lectură a fericirilor (Mt 5)

Le riflessioni seguenti propongono un’analisi comparativa tra il Decalogo – la sintesi morale dell’AT e le beatitudini, la proposta fatta da Gesù nel discorso della montagna – sintesi dell’insegnamento di Gesù. L’analisi non voule diminuire l’importanza del Decalogo, nemmeno intende dire che i comandamenti non sono più attuali, non hanno più valore. L’intento è una migliore comprensione del Decalogo per avere accesso agli insegnamenti di Gesù.
Dopo un breve esame dei dieci comandamenti e delle beatitudini, seguirà un’analisi del Decalogo nella sua dimensione etico-sociale. Le beatitidini saranno presentate non solo come un prolungamento delle dieci parole, ma come un perfezionamento dell’identità del cristiano. Alla fine, saranno evidenziati gli impulsi per una vita cristiana permeata da gioia e felicità.

Parole chiave: Decalogo, beatitudini, insegnamento, etica, felicità.

Iulian Faraoanu
Preotul, discipol credincios al lui Cristos

This paper is trying to focuses a few aspects of the figure of the disciple of Christ in the Gospel of saint Mark. Jesus Christ, from the beginning of his public activity had the intention to be accompanied by disciples. They followed the Saviour and were witnesses of his wonderful words and deeds. After they learned at the school of Jesus, they were sent to continue the work of spreading God’s Kingdom and the Gospel.
In what it concerns the illustrating of the theme, after some general elements, will be analyzed two texts from the Gospel : Mk 1:16-20 and Mk 3:13-19. These two fragments reflect an image of discipleship: the vocation, the conditions of the following and the mission. In conclusion, are suggested some theological reflections and an actualization to the situation at this millennium beginning. Even for the present it is important to research to follow Jesus Christ as a disciple.

Keywords: disciple, Jesus following, mission, community, gospels.

Fabian Doboş
Istoria Sinoadelor catolice din Moldova

Dopo l’introduzione in cui sono presentate le cause della convocazione dei sinodi locali, lo studio tratta, cronologicamente, tutti i sinodi tenuti dai cattolici della Moldavia.
Il primo ebbe luogo a Jassy nel 1586 e volle applicare le decisioni prese dal Concilio di Trento. Anche il principe ortodosso, Pietro lo Zoppo, ha sostenuto i lavori di questo sinodo, in quanto un’altra metà sua era quella di cacciare i pastori luterani dalla Moldavia.
Nel secolo XVII° ci furono due sinodi: a Cotnari (1642) e Bacău (1663). Tutti e due ebbero come scopo la riforma della Chiesa locale, ma anche la ripresa dei rapporti stretti tra i laici e i sacerdoti della Moldavia.
L’ultimo e il più importante sinodo della Chiesa locale è stato celebrato tra il 2001 e il 2004. L’evento fu ben preparato, tutti i cattolici essendo interpellati sulla realità religiosa e sui problemi che meritavano trattati dall’assemblea sinodale. I scopi principali di questo sinodo furono: un’analisi profonda della Chiesa locale della Moldavia; l’applicazione delle leggi universali al territorio della diocesi di Jassy; nuovi metodi nella pastorale.
Lo studio auspica una seria riforma della Chiesa Cattolica della Moldavia, come conseguenza dell’osservazione delle decisioni sinodali.
Parole chiavi: Chiesa Cattolica, Romania, Moldavia, Jassy, sinodo, francescani, Bacău, Cotnari, riforma, pastorale.

Lucian Dîncă
Scrisoarea Sfântului Atanasiu de Alexandria către Draconţius

Lo studio con il titolo „La lettera di Atanasio a Draconzio” ha come obiettivo la comprensione di alcune linee di pensiero di sant’Atanasio. I consigli del grande Padre a Draconzio hanno di vista l’importanza e la dignità della missione pastorale del vescovo. Dopo una contestualizzazione storica, sono proposte alcune considerazioni sulla missione apostolica delle guide della Chiesa di Cristo. In seguito viene offerta una traduzione della lettera per comprendere il pensiero teologico di sant’Atanasio sull’officio pastorale del vescovo, guida, maestro e pastore del popolo di Dio.

Parole chiave: Sant’Atanasio, Draconzio, vescovo, preghiera, spirituale.

Alois Gherguţ
Şcoala pentru diversitate şi educaţia pentru toţi

Educational theories and practices from the last years offered examples about diversity of children and specific educational needs which involve new forms of teaching process in schools starting from the fundamental principle of „adapting the structure and content of instruction to the personal features of students (psychic, physical, age related or individual), in order to develop their personalities as balanced and as harmonious as possible”. In this context we can talk about school for diversity or school for all that means maximum flexibility and tolerance for differences between children/students and adaptation of educational process to the particularities of each individual student.

Keywords: school for diversity, education for all, educational needs.

Nadia Vacaru
Direcţii de rezolvare a problemei muncitoreşti în enciclica Rerum Novarum

Depuis sa naissance, l’Eglise est intervenue efficacement dans diverses situations et contextes socio-économiques de la vie humaine, et elle s’est toujours déclarée dans la promotion de la collaboration sociale, de la fraternité chrétienne et de la solidarité humaine. L’Encyclique Rerum novarum du pape Léon XIII a inauguré une tradition d’intervention de la papauté dans les problèmes de la société moderne. Le contexte socio-économique dans lequel a été élaborée et promulguée l’Encyclique Rerum Novarum mettait l’Eglise en face de deux menaces: la violation des droits de la personne humaine et le mouvement idéologique antireligieux représenté par le socialisme. Face à ces dangers, l’Eglise propose d’exploiter les ressources de l’éducation et de soutenir un environnement chrétien. Les obligations des travailleurs comprennent la réalisation, pleinement et fidèlement, du travail auquel ils se sont engagés sous contrat, librement et en respectant le principe de la justice. En ce qui concerne les employeurs, ils doivent valoriser le travail et respecter la dignité humaine des travailleurs. Trouver un remède au problème des travailleurs exige une coopération efficace, avec mesure et sagesse, de l’autorité publique, des chefs d’Etat, des employeurs et des riches, ainsi que des prolétaires eux-mêmes.

Mots-clés: doctrine sociale, dignité humaine, fraternité chrétienne, collaboration sociale, solidarité.

Petru Ciobanu
Cristologia şi soteriologia gnostică antică

La nascita et lo sviluppo del discorso cristologico e soteriologico nei primi secoli dell’era cristiana è avvenuto nel contesto della lotta della Chiesa contro le eresie, perché la maggior parte di esse attentavano all’identità e missione di Gesù Cristo. Già nel Nuovo Testamento troviamo accuse contro coloro che dubitavano della divinità e della missione redentrice di Gesù di Nazareth “che Dio ha costituito Signore e Cristo” (At 2,36).
Un pericolo maggiore in questo senso è stato rappresentato dallo gnosticismo con le sue numerose ramificazioni e il suo sistema dottrinale molto complesso. Simile ad un drago con molte teste, questo sistema eretico è diventato il bersaglio degli autori ispirati dei libri del Nuovo Testamento ed, in seguito, dei padri della Chiesa. Motivo? Perché distruggevano il nucleo della fede cristiana – la morte e la risurrezione di Cristo.
Nel presente articolo ci siamo proposti di presentare l’identità e la missione di Gesù Cristo in un certo numero di eresie gnostiche antiche. Abbiamo usato principalmente le informazioni offerte dal più grande eresiologo della Chiesa primaria – san Ireneo da Lione, ma abbiamo fatto ricorso anche, dove è stato possibile, alle fonti gnostiche, per poter presentare la cristologia e la soteriologia del pensiero gnostico così come viene esposto in questi libri.
Parole chiave: gnosticismo, Simone il Mago, Cerint, sette, Ireneo da Lione, marcionismo, cristologia, soteriologia.

Dialog teologic XIV/28 (2011)

Dialog teologic XIV/28 (2011), Preotul și familia creștinaă colaboratori în ogorul Bisericii și martori ai împărăției lui Dumnezeu în lume, 194 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Stefan Lupu

Toţi preoţi în Cristos: fundamentul sacramental al misiunii preotului şi a familiei creştin
Pornind de la premisa să prin sacramentul Botezului orice creştin este constituit preot, pr. dr. Ştefan Lupu analizează fundamentul sacramental al misiunii preotului şi a familiei creştine în societate. În prima parte a articolului, autorul caută să evidenţieze contextul cultural al acestei misiuni, care este universul creştin, pentru ca în partea a doua a articolului să trateze despre redescoperirea preoţiei comune a credincioşilor odată cu Conciliul al II-lea din Vatican. Având drept fundament texte scripturistice, autorul vorbeşte de un popor „în întregime sacerdotal”, după care, pornind de la Lumen gentium nr. 10 să arate cum a fost „recuperată” preoţia baptismală. De aici rezultă şi noul chip al Bisericii, care devine un popor mesianic în misiune, ca şi omul nou, viu devenit „relaţie iubitoare cu Dumnezeu”, împlinită în Isus şi reprezentând adevărata glorie a lui Dumnezeu. Forma preoţiei baptismale, conform autorului, este spiritualitatea/cultura euharistică, iar titlul cel mai potrivit pentru această preoţie este cel de „Maica Bisericii”. În partea a treia este analizată spiritualitatea de comuniune ca formă a acţiunii pastorale, fiind reliefată mai ales valoarea pastorală a acestei comuniuni.

Cristinel Fodor

Sacramentalizare vs. evanghelizare: cum sunt trăite sacramentele, în special Botezul, Euharistia, Spovada, Căsătoria, în comunităţile din dieceza noastră.

Cristinel Fodor Tema pe care o tratează autorul articolului ar dori să contribuie la realizarea acelor lucruri la care Biserica invită în mod repetat: să înnoim celebrările liturgice, pregătirea pentru sacramente şi dezvoltarea harurilor primite în ele, pentru ca, prin sacramente, credincioşii să intre în comuniune cu Sfânta Treime, să experimenteze participarea la natura divină şi, în felul acesta, prin ei să se zidească Biserica, drept semn şi realizare a prezenţei lui Dumnezeu în lume. După o prezentare teoretică a acestora, autorul trece la analiza lor practică, adică la analiza modului în care pregătirile pentru primirea sacramentelor devin roditoare. Astfel, autorul tratează despre modul în care îi privim pe cei ce cer sacramentele, despre durata pregătirilor şi despre alcătuirea unui model de pregătire conform prescripţiilor Bisericii, despre unele reguli de respectat la prima întâlnire, despre felul de adresare faţă de necredincioşi cu ocazia administrării sacramentelor, încheind cu mistagogia primei întâlniri. Apoi, sunt rând pe rând analizate, prin prisma acestor premise, pregătirea pentru primirea sacramentelor şi modalitatea administrării lor.

Felician Tiba

Credincioşii laici: concurenţi sau colaboratori la cateheză, orele de religie, activităţile misionare etc.?
Autorul, în articolul care urmează, analizează problematica preotului şi a familiei creştine ca formatori prin vocaţia sacră. Întâi, pr. F. Tiba tratează despre geneza acestei realităţi care se cheamă „familia”, căutându-i originile, privind-o în momentele sale de glorie, dar şi de cădere, individualizându-i necesităţile. Autorul menţionează că familia este prima instituţie naturală, care trece dincolo de limitele creştinismului, noutatea adusă de Cristos fiind iubirea şi instituirea sacramentului Căsătoriei. În continuare, plecând de la simbolismului oaselor, pr. F. Tiba accentuează demnitatea femeii, dar şi la rolul ei în cunoaşterea lui Dumnezeu de către bărbat. După ce vorbeşte despre influenţa păcatului asupra relaţiei om-Dumnezeu şi bărbat-femeie, autorul tratează despre instituirea sacramentului Căsătoriei de către Isus Cristos, pentru ca apoi să facă o radiografie a familiei contemporane. După ce analizează relaţia dintre preot şi familie, se vorbeşte despre copilărie şi tinereţe ca două etape în pregătirea căsătoriei, după care se tratează despre familie nou creată. În final, înainte de a vorbi despre familia formatoare, autorul prezintă câteva coordonate ale formării familiei.

Pr. Isidor IACOVICI

Familia și fenomenul emigrării

Pornind de la premisa că nici una dintre familiile plecate în străinătate nu a ales această cale spre a-l căuta pe Dumnezeu, pentru a se sfinţi, ci pentru a câştiga bani, autorul articolului care urmează analizează problematica fenomenului imigrării şi a impactului acestui fenomen asupra familiei. Mai întâi, autorul indică faptul că familia este nevoită să emigreze şi evidenţiază cauzele acestei necesităţi, dar şi pericolele pe care le presupune. O altă realitate dureroasă tratată de pr. I. Iacovici este cea a necorespunderii promisiunii cu realitatea din ţara în care se emigrează. În acest context, autorul vorbeşte despre implicarea Bisericii în fenomenul imigrării, prin trimiterea de preoţi care să se îngrijească spiritual de conaţionalii lor, prin ajutorarea imigranţilor şi prin diferite manifestări cu caracter cultural şi spiritual. În continuare, autorul analizează situaţia familiei în contextul emigrării, precum şi consecinţele acesteia, printre care este şi cel al convieţuirii nesacramenale, împotriva căreia sunt aduse şi unele argumente şi remedii. În final, se tratează despre emigranţi şi muncile pe care le prestează în ţara-gazdă.

 

Pr. Daniel Mărtinaş

Familia și fenomenul emigrării

În articolul de faţă, autorul analizează familia în contextul fenomenului tot mai răspândit al emigrării, pornind de la realităţile concrete existente în Biserica locală de Iaşi. Mai întâi, vorbeşte despre schimbările intervenite în societate odată cu căderea regimului comunist şi despre nevoia care impune familia să ia drumul emigrării, pentru ca ai apoi să prezinte pe scurt implicaţiile emigrării asupra familiei. În continuare se referă la realitatea dură de care se ciocnesc multe familii emigrate, realitate mult deosebită de ceea ce li s-a promis înainte de plecare. În aceste situaţii dramatice, autorul se întreabă cum acţionează Biserica, atât cea locală, cât şi cea universală, tot el răspunzând prin exemple concrete de implicare a Bisericii pentru ajutorarea materială şi spirituală a celor imigraţi. Nu sunt trecute cu vederea nici urmările emigrării pentru instituţia familiei, fiind de fapt prezentate unele dintre acestea, un accent deosebit fiind pus pe cazul tinerilor care convieţuiesc fără a se căsători, aducându-se şi unele argumente şi remedii împotriva acestei stări de lucruri. Articolul se încheie cu prezentarea raportului emigraţie-muncă.

Pr. asist. dr. Iosif IACOB

CĂSĂTORIA, SACRAMENT AL NOII ALIANŢE

Documents of Vatican II as Lumen Gentium, Apostolicam Actuositatem, Sacrosanctum Concilium, and especially Gaudium et Spes highlight the interest that the Church manifests for the Sacrament of Matrimony, in the context of developments and new vision proposed by the present society (divorce, abortion, feminist movements etc.).The contemporary society, following a long and reinforced theological tradition of marriage, is called to implement into the family life of our times, the principles proposed by the gospel in order to live a married life “in Christ”.The biblical vision of the human person, the way the nature and the grace are perceived are points of departure and reference for a complex and objective view on the sacrament of marriage. The nature, the value, the effects and purposes of marriage proposed by the ecclesiastical tradition are fundamental aspects that give consistency to the consent of sacramental marriage.The conjugal morality has its ultimate foundation not in human laws but in the divine laws that man cannot change according to its own interests. The state, as representative and guardian of the community wellbeing, is charged with promoting the values   and principles for the good of the family and implicitly of the society itself, whose basic unit is the family. In this regard the Council encourages the closeness between the values   of the doctrine and the spirit of today’s society, as well as raising public awareness to doctrinal lasting values   of faith. The personalist vision proposed by the council, as well as the vocation to holiness in married life, along with what love and procreation represents in a full and stable community of conjugal life corresponds to the values proposed by  the Church as a sacramental reality of marriage, according to Christ’s will for the wellbeing of the person and all mankind.

Pr.  Iulian-Valerian Ianuş

CONCEPTUL DE PERSOANĂ LA JACQUES MARITAIN

L’antropologia cristiana ha come fondamento il concetto di persona. Anche il discorso antropologico di Jacques Maritain gira intorno alla persona umana, con le sue caratteristiche. Maritain, interprete di Tommaso d’Aquino, prende dal tomismo la struttura generale della sua antropologia. Il suo discorso parte dalla distinzione tra “individuo” e “persona”, distinzione presenta fin dalle sue prime opere. L’antropologia di Maritain ha un fondamento metafisico. In questo senso, troviamo nei testi del pensatore francese un’analisi profonda della struttura ontologica della persona: la sussistenza, intesa come quello che, completo nella sua natura specifica, ha l’essere in s é e per sé e la personalità (nel senso metafisico, non psicologico), vista come equilibrio tra soggettività e oggettività, tra indipendenza e dipendenza, tramite il quale il bambino cresce e accetta in modo attivo la condizione umana.

 Pr.  Iulian Faraoanu

 AŞTEPTAREA CREŞTINĂ A VENIRII FIULUI OMULUI (Lc 17,26-30)

Problematica escatologică este prezentă la tot pasul în evanghelia după sfântul Luca. Tensiunea şi aşteptarea escatologică sunt însă în strânsă legătură cu istoria.Fragmentul  Lc  17,26-30  se  înscrie  în  aceeaşi  sferă  a  escatologiei,  mai  exact tematica aşteptării Parusiei. Evanghelistul oferă un exemplu de ne-pregătire în vederea reîntoarcerii lui Cristos, Fiul Omului. Comparaţia cu zilele lui Noe şi Lot are funcţie parenetică, invitând pe membrii comunităţii  lucane  să  orienteze  privirea  şi  atenţia  către  realităţile  cereşti. Întârzierea Parusiei nu trebuie să determine la o viaţă ce are în vedere doar activităţile pământeşti, uitând în acest fel de Dumnezeu. Aşteptarea lui Cristos trebuie să rămână vie, având conştiinţa că Domnul poate veni dintr-o clipă în alta, iar venirea aceasta trebuie să îi găsească pe oameni pregătiţi.

Dialog teologic XIV/27 (2011)

Dialog teologic XIV/27 (2011), Biserica și secularizarea. Provocări și strategii pastorale (II), 104 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Prof. Violeta Barbu (Bucureşti)

Biserica şi provocările secularismului: corpul şi etica lui
Trupul şi etica lui se află la intersecţia teologiei morale, a antropologiei, a sociologiei şi chiar a culturii, în sensul larg al termenului. În acest articol, prof. Violeta Barbu prezintă, din perspectivă antropologică, problematica trupului şi a eticii lui, care a suferit numeroase mutaţii în ultimele cinci decenii. Pornind de la prezentarea viziunii creştine despre trup de-a lungul timpului, de la antropologia paulină la teologia corpului a lui Ioan Paul al II-lea, este scos în evidenţă momentul de ruptură dintre trup şi suflet, care a evoluat în evidenţierea crescândă a trupului în societate şi dobândirea unui rol exagerat de important. Unul din fronturile comune dintre viziunea creştină şi cea postmodernă, dar şi un subiect de dispută, este importanţa sănătăţii trupului, precum şi linia de oprire pentru medicină şi biologie din punct de vedere etic. Totodată, sunt analizate două probleme morale ale societăţii, eutanasia şi avortul. În concluzie, prof. Violeta Barbu include toate aceste procese referitoare la viziunea despre trup şi problematicile etice asociate acestuia în fenomenul secularizării, fenomen care pătrunde tot mai mult şi în ţara noastră.

Mons. Roland Minnerath (Dijon, Franţa)

Evanghelizarea şi postmodernitatea.

Încă de la început, creştinismul a interacţionat cu anumite elemente culturale care i-au asigurat o mai mare uşurinţă în predicarea şi răspândirea evangheliei. Creştinismul a intrat într-o lume în care religia făcea parte din cultură. Având ca puncte de plecare aceste elemente culturale, Mons. Roland Minnerath vrea să surprindă acele puncte-cheie ce pot fi folosite în evanghelizarea contemporană. În primul rând, sunt scoase în evidenţă elementele creştine care au contribuit la formarea culturii occidentale. În continuare, sunt analizate curentele şi principiile care au înlocuit cultura creştină cu o cultură seculară, fenomen care a dus la necesitatea unei noi evanghelizări. În ultima parte, sunt aduse la lumină deficienţele acestei culturi post-moderne, între care amintim lipsa unei perspective de viitor şi şi neputinţa omului în faţa problemei morţii.

Prof. Vittorio Possenti (Venezia, Italia)

Biserica şi secularizarea: curtea păgânilor.

În articolul de faţă, autorul analizează raportul dintre secularizare şi Biserică din perspectiva „curţii neamurilor”, care se inserează în raportul delicat dintre Biserică şi secularizare. Pentru democraţiile liberale, diferitele religii au fost cu timpul echivalate, din care cauză sfera publică trebuia să-şi asume faţă de ele o poziţie de indiferenţă şi neutralitate; acest fapt este valabil şi pentru religiile universale, cărora li s-a cerut îndelung să se limiteze la domeniul privat. Atare democraţii au abandonat schema hegeliană în care religia este încorporată şi captată în evoluţia societăţii şi adeverită în interiorul Statului; în Europa, pe lângă aceasta, ele se îndepărtează şi de schema americană, în care religia este un fundament independent al societăţii, rămânând separată de puterea politică. Totuşi, o schimbare semnificativă este în desfăşurare în mediile gândirii seculare

Pr. Prof. Dr. Emil Dumea (Iaşi)

Religie şi valori în era globalizării.

În acest articol, pr. Emil Dumea propune o reflecţie cu privire la globalizare şi influenţa acestui fenomen complex asupra religiei. Prima parte reprezintă o prezentare a globalizării, care cuprinde multiple sfere ale activităţii omului: economică, socială, tehnologică, culturală, politică, ecologică etc. După această reflecţie generală, autorul câteva etape istorice ale globalizării culturale, cu referire la exemple regionale şi locale. În ultima parte, este deschisă problema valorilor în plin proces de globalizare, în contextul în care acestea diferă de la o cultură la alta, de la un individ la altul, atât prin formare, cât şi prin continuitate.

 

Mons. Marcelo Sorondo (Vatican, Italia)

Secularizarea provocată de ştiinţă.

În acest articol, autorul analizează, pornind de la versetul biblic „Veritas liberavit vos – Adevărul vă va elibera” sfidările şi strategiile pastorale ale Bisericii în faţa secularizării. Punctul de referinţă în studiul de faţă este raportul dintre credinţă şi raţiune, raportul dintre ele constituind două forme de evanghelizare: de la credinţă la raţiune şi de la raţiune la credinţă. În baza acestui raport, autorul vorbeşte despre locurile de conflict dintre apropierea naturalistă sau obiectivă şi apropierea reflecţiei filozofice pornind de la practica umană. Mai întâi, un prim loc analizat de către Mons. M. Sorondo este cel al ştiinţelor neurologice şi al auto-interpretării, după care se vorbeşte despre conflictul de la nivelul creierului, al minţii, al sufletului şi al fiinţei, pentru ca în final să se refere la problematica evoluţiei şi a creaţiei pentru fiinţa umană ca un al treilea loc de conflict. În tratarea subiectului, autorul recurge atât la Biblie, cât şi la magisteriul Bisericii, dar şi la diferiţi filozofi din diverse perioade ale istoriei omenirii.

Dialog teologic XIII/ 26 (2010)

Dialog teologic XIII/ 26 (2010), Biserica și secularizarea. Provocări și strategii pastorale (I), 112 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Pr. Conf. Dr. Ştefan Lupu (Iaşi)

L’eredità spirituale del beato John Henry Card. Newman

În acest articol este analizată viaţa şi activitatea cardinalului englez John Henry Newman, precum şi o scurtă referire la unele idei teologice ale acestui fericit englez. În prima parte a articolului, autorul se referă la viaţa cardinalului, drumul său spiritual ce a trecut din Biserica protestantă la cea evanghelică, apoi la cea anglicană şi, în sfârşit, la cea catolică. În partea a doua a articolului, pr. dr. Ştefan Lupu prezintă concepţia lui Newman despre sfinţenie, pornind de la motto-ul înscris pe stema acestuia de cardinal: Cor ad cor loquitur – Inima vorbeşte inimii. Sunt trecute în revistă concepţiile cardinalului englez despre sfinţenia necesară, despre cea concretă şi dăruită, apoi despre sfinţenia ca şi provocare, pentru ca în final să se refere la sfinţenia personală în gândirea lui Newman. La finalul articolului este analizată sfinţenia lui John  Henry Newman, declarat fericit de Papa Benedict al XVI-lea la 19 septembrie 2010.

Pr. Lect. Dr. Tarciziu Şerban (Iaşi)

Profilul „omului nou” în scrisoarea către Efeseni

Pornind de la Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni, autorul prezentului articol analizează profilul omului nou aşa cum este el schiţat de către apostolul neamurilor. Premisa pentru autor o reprezintă modelul oferit
de mulţi dintre contemporanii noştri, oameni cu o conduită morală impecabilă şi cu o credinţă fermă, ridicaţi în ultimele decenii la cinstea altarelor. În partea întâi a studiului este prezentat studiul enunţurilor metaforizante din Ef 6,10-20, adică modalitatea sfântului Paul de a prezenta lupta spirituală dusă de creştin prin compararea ei cu lupta victorioasă purtată de un oştean bine echipat. În partea a doua sunt analizate în schimb enunţurile metaforizate, care schiţează un profil pentru destinatarii Epistolei către Efeseni, cerându-li-se să îşi însu-
şească seria de patru virtuţi enumerate în vv. 14-16 din acelaşi capitol. În Concluzii, autorul evidenţiază modul în care cele două planuri semantice – metaforizante şi metaforizate – se articulează şi se concretizează într-un mesaj.

Card. Zenon Grocholewski (Vatican, Italia)

Adevăr şi libertate. O problemă fundamentală

În alocuţiunea rostită cu ocazia primii titlului de Doctor honoris causa din partea Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, Eminenţa Sa Card. Zenon Grocholewski analizează problema fundamentală a timpurilor noastre, cea a adevărului şi a libertăţii. Pentru început, autorul remarcă faptul că omul prin na- tura sa singulară aspiră spre aceste două valori, strâns legate între ele, întrucât fidelitatea faţă de adevăr determină exercitarea libertăţii, însă nu doar la nivel teoretic, cât mai ales practic, în acţiune, fapt care duce la cucerirea adevăratului progres uman şi social. Modelul de urmat în căutarea adevărului este însuşi Isus Cristos, plinătatea Adevărului care-l eliberează pe om. După cum menţio-
nează autorul, libertatea creştină presupune două valenţe: urmarea lui Cristos şi „vivere in conspectu Dei”. După ce analizează libertatea în raport cu legea Decalogului, cardinalul Grocholewski prezintă figura lui Isus Cristos, care este adevăr  şi  iubire  şi  Noua  Lege  pentru  omenire,  de  aici  rezultând  că  singura „hrană pentru omul înfometat de adevăr şi de libertate” este Euharistia.

Prof. Dr. Flavio Pajer (Roma, Italia)

Educaţia religioasă între identităţi confesionale, dialog interreligios şi spiritualităţi confesionale

Subiectul central al articolului care urmează este cel al educaţiei religioase, privite prin prisma identităţii religioase, a dialogului interreligios şi a spiritualităţii seculare, în contextul unei lumi multiculturale şi globalizate. În partea întâi a articolului autorul analizează identitatea religioasă în faţa „diferitului”, identitate pe care o consideră tot mai fragilă. De aici, în partea a doua articolului, autorul se întreabă ce identitatea trebuie cultivată într-un context pluralist, încercând să dea şi un răspuns la această întrebare importantă pentru timpurile noastre. În partea a treia a articolului, prof. lavio Pajer arată că educaţia publică trebuie să fie asemenea unei săli de dialog, să fie un stimulent la „trăirea împreună”, care să nu conducă în mod banal la uniformizare, ci mai degrabă la responsabilizare. În final, sunt trecute în revistă noile competenţele religioase necesare pentru a trăi în pluralism.

Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă (Iaşi)

Biserica şi Statul la Mons. Anton Durcovici

Având drept punct de plecare optsprezece declaraţii date de Mons. Anton  Durcovici  în  arestul  Ministerului  de  nterne  din  Bucureşti,  pr.  prof. Wilhelm Dancă analizează relaţia dintre Biserică şi Stat aşa cum rezultă ea din
cele declarate de episcopul de Iaşi, accentuând problematica secularismului şi a secularizării. Intenţia autorului este de a descoperi cum s-a opus episcopul Anton Durcovici la invazia Partidului-Stat în viaţa Bisericii, analizând mai în-
tâi modelul sovietic al relaţiei dintre Biserică şi Stat, în care se face deosebirea dintre starea de iure (separarea Bisericii de Stat şi Şcoală) şi starea de facto (presiunile exercitate asupra Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Catolice), iar în partea a doua aplicarea acestui model la spaţiul românesc potrivit declaraţiilor sale carcerale, din care reiese că cea mai preocupare a regimului comunist în anii 1947 şi 1948 era limitarea prezenţei Bisericii Catolice în viaţa publică. În Concluzie, autorul menţionează că imboldul pe care ni-l dă mons. Anton Durcovici în faţa secularizării şi secularismului este caracterizat de două cuvinte cheie: educaţia şi caritatea.

Pr. Prof. Dr. Eduard Ferenţ (Iaşi)

Strigătul unui păstor patern în vederea evanghelizării credincioşilor săi

Printr-o abordare dogmatică a temei secularizării, pr. prof. Eduard Ferenţ analizează contextul şi coordonatele vanghelizării aşa cum este văzută aceasta de către Conciliul al II-lea din Vatican şi de către primul episcop de Iaşi,
Nicolae Iosif Camilli, pentru ca mai apoi să caute răspunsul pe care-l dă secularismului noua evanghelizare a omului din mileniul al treilea. Mai întâi, pornind de la documentele Conciliului al II-lea din Vatican, autorul arată care este
contextul social în care se desfăşoară noua evanghelizare – secularizarea vieţii umane, adică îndepărtarea omului de Dumnezeu. Trece apoi la expunerea coordonatelor evanghelizării primului păstor al Diecezei de Iaşi, episcopul N.I.
Camilli, prezentând strigătul patern al acestuia conţinut într-un discurs adresat catolicilor din Paris. În final, autorul, având drept referinţă textul episcopului de Iaşi, arată cum încă de atunci, Dieceza de Iaşi caută să răspundă secu-
larizării printr-o nouă evanghelizare a omului. În concluzie, pr. prof. E. Ferenţ indică ce ar trebui să apere noua evanghelizare: identitatea lui Cristos, primatul Împărăţiei şi centralitatea mântuirii, identitatea Bisericii, identitatea sa-
cramentală a Căsătoriei şi demnitatea omului.

Dialog teologic XIII/25 (2010)

Dialog teologic XIII/25 (2010), Rezistența anticomunistă prin valori spirituale. Modele și fapte (II), 144 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Alexandru Zub

Aspecte spirituale în închisorile regimului comunist

Rezistenţa la opresiune şi supravieţuirea morală în închisorile regimului comunist s-au întemeiat, mai ales, pe credinţă, indiferent de confesiune, iar apartenenţa cultică nu a fost acolo un impediment pentru dialog şi convieţuire fraternă. În pofida imensei bibliografii, autorul evocă în acest articol doar câteva exemple dintr-o vastă cazuistică a cărei analiză se află abia la început. În prima parte a articolului, sunt enumerate o serie de studii memorialistice şi modalităţi de recuperare a faptelor din perioada comunistă, care au pus în evidenţă mai ales ororile, cruzimile, acţiunile sistemului respectiv. În partea a doua sunt preluate exemple de oameni din studiile respective care au avut aceeaşi soartă prin suportarea „calvarului” detenţiei.

Eduard Ferenţ

Apărarea identităţii noastre creştine, prilej de maturizare umană şi spirituală

Istoria a fost şi rămâne mater et magistra vitae. Ea învaţă că adesea, în timp ce ea se vremuieşte din cauza îmbătrânirii lumii, credinţa în Dumnezeu se întunecă, iar moravurile societăţii se moleşesc. Mai învaţă că, în timp ce fervoarea vieţii se vlăguieşte, cu toate acestea, Dumnezeu, conducătorul permanent al omenirii, în misterul îndurării sale, ridică noi personalităţi, îngrijindu-se astfel prin ele atât de întărirea credinţei, cât şi de reformarea moravurilor societăţii. În acest articol, părintele Ferenţ scoate în evidenţă evenimente şi personalităţi care reprezintă stări de spirit trăite de înaintaşi. Din aceste stări se poate remarca faptul că, pe parcursul istoriei recente, nevoia de a-şi apăra identitatea umană şi creştină i-a făcut pe mulţi să reziste chiar până la sacrificiul vieţii. Această rezistenţă constituie momentul maturizări ca oameni şi creştini.

Emil Dumea

Biserică şi stat în România contemporană

În articolul acesta, părintele Emil Dumea sintetizează relaţia dintre statul român şi Biserică în secolul al XX-lea. Prin menţionarea dispoziţiilor constituţionale de după crearea statului român modern şi adoptarea primei constituţii, cea din 1866, şi până în zilele noastre, autorul ierarhizează importanţa confesiunilor din România, primul loc revenindu-i Bisericii Ortodoxe Române, prin majoritatea populaţiei care îi aparţine, fapt explicat prin dezvoltarea comună, alăturată dintre instituţiile Bisericii Ortodoxe Române şi istoria progresivă a formării statului român, din Evul Mediu până astăzi. Istoria juridică a României pune în evidenţă împletirea continuă dintre cele două instituţii: acesta este motivul pentru care Biserica Ortodoxă Română păstrează o poziţie privilegiată, iar statul îi apără şi îi promovează interesele.

Dănuţ Doboş

Justiţia politică şi „vinovăţia” de a fi catolic în anii regimului comunist

În ultimii ani, Departamentul de Cercetare Istorică de pe lângă Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a abordat o serie de teme de istorie recentă, cu precădere din perioada 1948-1964, care a coincis cu anii regimului stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu Dej. În prezentul articol, Dănuţ Doboş, membru al acestui departament, rezumă munca şi rezultatele de până acum cu privire la aceste teme, obţinute prin analiza documentelor de arhivă descoperite. Totuşi, dezamăgit, autorul ajunge la concluzia că victimele comunismului nu sunt percepute drept modele de toată lumea, justiţia a închis capitolul reabilitărilor juridice, autorităţile le ignoră, la fel ca şi opinia publică, cărţile de istorie de asemenea, noile generaţii nu le cunosc aproape deloc, iar anumite voci tributare trecutului le impietează şi astăzi memoria, amplificând astfel crimele de care s-a făcut vinovată Securitatea.

Violeta Barbu

Memoria totalitarismului dintr-o perspectivă catolică. O dezbatere istorică

Ca experienţă antropologică a ceea este trecător, memoria depinde de semnificaţiile concrete ale transferului de la generaţie la alta. Prof. Violeta Barbu vrea să scoată în evidenţă discrepanţele ce există între perspectivele secularistă şi catolică cu privire la memoria totalitarismului secolului al XX-lea, cu cele două feţe ale sale, fascismul şi comunismul. În prima parte a articolului, menţionează şi analizează abordările clasice ale filozofiei politice ale unor faimoşi autori, precum Hannah Arendt, Thomas Mann, Walderman Gurian etc. Tot în prima parte, este abordată istoria concepţiilor despre cele două forme de totalitarism, din timpul Războiului Rece şi până astăzi. În a doua parte, autorul susţine că modelul de filozofie politică al unui unic totalitarism cu două feţe bazat pe diferenţe istorice trebuie să fie redimensionat în acord cu modelul european cultural al diversităţii, recunoscut ca un factor definitoriu al identităţii Europei reunite. Acest model cultural a fost reliefat de către magisteriul Bisericii Catolice prin enciclicele Papei Ioan Paul al II-lea. Totodată, sunt scoase în evidenţă unele contribuţii istorice ale papei.

Ioan Mitrofan

După 20 de ani. Evidenţe şi ocultări ale persecuţiei Bisericii Greco-Catolice Române Unite cu Roma din 1948 şi până astăzi

Reprezentantul Bisericii Române Unite cu Roma la simpozion, pr. Ioan Mitrofan, susţine în această conferinţă cauza acestei Biserici presecutate de-a lungul istoriei sale relativ scurte, cu puţin peste 300 ani. Prima parte a articolului este o periodizare sistemaitcă a acestei istorii cu scopul de a sublinia faptul că Biserica Greco-Catolică din România este o instituţie cu o istorie bogată în evenimente, chiar dacă nu întotdeauna fericite, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut, când a participat la marea competiţie a rezistenţei în faţa sistemului comunist impus în Europa Centrală şi de Est, alături de celelalte Biserici Unite, persecutate şi ele în acelaşi fel, alături şi de Biserica Romano-Catolică în diferitele sale nuanţări naţionale. Autorul îşi descrie prezenţa la simpozion nu ca istoric, ci ca martor al istoriei recente a Bisericii Române Unite cu Roma. În partea a doua este dezbătută problema dialogului dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă, dintre Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă. În continuare, sunt prezentate aspecte pozitive ale eliberării de sub comunism pentru Biserica Română Unită cu Roma. Iar în final, autorul îşi descrie activitatea sa de preot greco-catolic în perioada comunistă.

George Enache

Berdiaev şi comunismul

În acest articol, autorul propune spre discuţie aspectele Bisericii, motivele pentru care a fost persecutată în epoca comunistă, precum şi contradicţiile din ideologia comunistă, subliniate de Nikolai Berdiaev (1874-1948), filozof rus care, în opera sa, s-a ocupat îndeosebi de filozofia religiei. Lupta comuniştilor împotriva creştinismului înseamnă o surpare a elanului cvasispiritual din ei înşişi, ceea ce îi îndeamnă să schimbe total faţa lumii, întrucât, distrugându-şi rădăcinile înfipte adânc în trecutul creştin, nu fac altceva decât să făurească o lume mecanică şi atee. Un detaliu important al articolului îl reprezintă definirea Bisericii ca o emanaţie a dumnezeirii, ca urmarea unui proces divino-uman. Noţiunea de Biserică are două înţelesuri diferite, pe de o parte, trupul mistic al Mântuitorului şi realitatea sa spirituală, iar, pe de altă parte, un fenomen social şi o instituţie socială strâns legate de stat, fiinţând în paralel, având un drept şi o economie proprie.

Adrian Petcu

Strategii ale Patriarhului Justinian Marina pentru organizarea şi dezvoltarea monahismului ortodox în perioada comunistă

Problema monahală, izbucnită odată cu reforma domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin care mănăstirile erau lipsite de proprietăţile funciare, a pustiit mănăstirile, astfel încât la începutul secolului al XX-lea mai existau doar câteva mănăstiri care abia funcţionau. După Al Doilea Război Mondial, la începutul instaurării regimului comunist, un rol important în privinţa rezolvării acestei probleme avea să-l joace patriarhul Justinian Marina. Studiul d-lui dr. Adrian Nicolae Petcu îşi propune să sublinieze rolul pe care l-a avut patriarhul menţionat în organizarea şi dezvoltarea monahismului ortodox în perioada comunistă. Cu toate că era văzut ca un colaborator al Partidului comunist, patriarhul Justinian Marina a înşelat orice aparenţă prin reformele puse în aplicare pentru a reînvia spiritul monahal ortodox, cu scopul de a forma cadre de elită în rândul monahilor, care să constituie armata de viitor a monahismului românesc.

Wilhelm Dancă

Rugăciunea şi căderea comunismului în România

Minunea care a avut loc în decembrie 1989, aşa cum a definit Doina Cornea, o cunoscută figură a rezistenţei anticomuniste române, evenimentele din anul respectiv, au reprezentat o victorie a valorilor spirituale asupra idealurilor materialiste şi ateiste. În articolul de faţă, părintele Wilhelm Dancă propune, pe linia acestei personalităţi, o înţelegere mai clară a termenului de minune în raport cu evenimentele din decembrie 1989. Folosindu-se de memoriile unor eroi ai rezistenţei anticomuniste şi făcând apel la amintirile sale personale, părintele vrea să scoată în evidenţă contribuţia factorului spiritual, în special factorul rugăciunii, la căderea comunismului. De aceea, analizează acest factor din trei perspective diferite: rugăciunea ca formă de rezistenţă în faţa răului, rugăciunea ca portiţă de ieşire dintr-o lume închisă şi rugăciunea ca spaţiu de întâlnire cu Dumnezeu. Pentru Biserica Catolică, viaţa trăită în comunism a fost ca o zi la asfinţit ce nu se mai termina. Însă, jertfele fizice şi spirituale ale credincioşilor şi preoţilor au pregătit bucuria redobândirii libertăţii.

PROFILE ISTORICE

CĂRŢILE NOASTRE

Dialog teologic XII/24 (2009)

Dialog teologic  XII/24 (2009), Rezistența anticomunistă prin valori spirituale. Modele și fapte (I), 152 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Editorial

Wilhelm Dancă

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale

Episcopia Romano-Catolică, Institutul Teologic Romano-Catolic şi Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi au organizat, în zilele de 10 şi 11 decembrie 2009, un simpozion internaţional la care au participat reprezentanţi ai Bisericii din aproape toate ţările foste comuniste. În cadrul simpozionului s-au evocat modele şi fapte din istoria recentă a Europei Centrale şi de Est cu privire la rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Astfel, în „Editorial”, după ce expune premisele acestui simpozion, părintele Wilhelm Dancă şi-a concentrat atenţia pe conţinutul specific al fiecărei conferinţe şi le-a clasificat în trei categorii: cele cu referire la rezistenţa clericilor, apoi cea a laicilor, a treia categorie cuprinzând aspecte sistematice, teoretice, analizându-se teme precum variatele nuanţe ale relaţiei dintre Biserică şi Stat, diferitele semnificaţii ale opoziţiei anticomuniste, dar şi unele mijloace spirituale locale şi distincte de rezistenţă anticomunistă. Datorită conţinutului specific al unor studii şi articole, precum şi numărului mare de pagini, am oferit valorilor spirituale ca forme de rezistenţa anticomunistă două numere din revista noastră de teologie „Dialog teologic”, adică numărul 24 şi 25.

MESAJE

† Angelo Card. Sodano

Credinţa este patrimoniul ce trebuie păstrat şi răspândit

În mesajul său, cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, salută iniţiativa acestui simpozion, amintind factorul spiritual ca factor principal al rezistenţei în faţa dictaturii comuniste, precum şi alţi factori, cum ar fi profunda credinţă a creştinilor, susţinută de mărturia păstorilor Bisericii Catolice. În acest scop, este citat un fragment din discursul Papei Ioan Paul al II-lea din timpul vizitei sale în România.

† Stanislaw Card. Dziwisz

Rolul Papei Ioan Paul al II-lea în schimbările din 1989

În scrisoarea sa, dată pe 30 octombrie 2009, la Cracovia, cardinalul Stanislaw Dziwisz, a propus pontificatul lui Ioan Paul al II-lea ca un punct de referinţă în schimbarea care s-a produs odată cu căderea comunismului. Este scoasă în evidenţă învăţătura acestui pontif centrată pe Cristos, pe solidaritatea morală ca efect al crucii şi al învierii lui Cristos, accentul pus pe rădăcinile creştine ale Europei şi unitatea spirituală a Europei creştine.

† Miloslav Card. Vlk

Cristos răstignit e puterea creştinilor persecutaţi

Cardinalul Miroslav Vlk, arhiepiscop de Praga, a împărtăşit câteva experienţe personale din timpul comunismului: cum făcea parte din grupurile creştinilor care au decis să-şi trăiască viaţa în mod clandestin în comuniunea Bisericii, cum i s-a retras licenţa statală, prin care nu mai putea să-şi exercite public preoţia, devenind un refugiat, şi cum şi-a găsit adevărata identitate de preot, mărturisind că secretul forţei sale a fost Isus răstignit şi abandonat, întâlnit în dureri şi suferinţe.

† Lucian Mureşan

Am ales „lauda” crucii lui Isus

„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Gal 6,14). Prin acest verset îşi caracterizează activitatea ÎPS Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, în mesajul său transmis participanţilor la simpozion. Totodată, a facut referire la crucificarea Bisericii Greco-Catolice în perioada comunistă, precum şi la episcopul Márton Áron, datorită căruia a intrat în Seminarul Teologic din Alba Iulia. În finalul mesajului şi-a manifestat recunoştinţa pentru Cirenei, fraţii din Biserica Romano-Catolică, care i-au ajutat la purtarea crucii pe românii catolici de rit oriental.

CONFERINŢE

† Ioan Robu

Mărturisirea credinţei în istoria recentă a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti

Perioada comunistă a fost extrem de dificilă pentru Biserică, fiind încărcată de dramatism, fapte eroice şi martirice, dar şi de adversitate făţişă faţă de Biserica Catolică, manifestată prin acţiuni precum denunţarea unilaterală a Concordatului dintre România şi Sfântul Scaun, interzicerea Bisericii Greco-Catolice, închiderea seminariilor şi a celorlalte şcoli catolice. ÎPS Ioan Robu a adus un omagiu tuturor luptătorilor pentru apărarea credinţei în Arhidieceza de Bucureşti, mai ales în perioada grea dintre anii 1948 şi 1964. Începând cu explicarea apariţiei implicite a unor forme de rezistenţă anticomuniste, continuând cu prezentarea predecesorilor săi la conducerea Arhiepiscopiei de Bucureşti, Alexandru Theodor Cisar, Iosif Schubert, precum şi a episcopului de Iaşi Anton Durcovici. De asemenea, sunt menţionaţi preoţi şi laici, faţă de care şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa pentru susţinerea materială şi spirituală a comunităţilor catolice, chiar şi din exil. La final, autorul felicită iniţiativa organizării acestui simpozion, subliniind valoarea jertfei martirilor epocii comuniste în memoria noastră.

† Zelimir Puljic,

Alois Card. Stepinac – un erou exemplar din rândul mulţilor Păstori eroi

În articol său, Želimir Puljić, episcop de Dubrovnik, prezintă figura martirului croat Alojzije Stepinac. Sunt aduse în atenţie, mai întâi, unele date biografice ale cardinalului croat, după care este expusă activitatea martirului în perioada ocupaţiei naziste şi fasciste. Episcopul Puljić continuă cu prezentarea atitudinii lui Alojzije Stepinac faţă de puterea comunistă instaurată după Al Doilea Război Mondial. Principiul călăuzitor al martirului croat faţă de comunişti a fost „frangar non flectar”, activitatea sa şi a preoţilor săi desfăşurându-se, după expresia sa, „într-o baie de sânge”. Alături de scrisoarea episcopatului croat împotriva violenţelor comuniştilor, autorul articolului prezintă pe scurt şi procesul cardinalului Stepinac din 1946. Articolul se încheie cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea rostite cu ocazia beatificării lui Stepinac pe 3 octombrie 1998. „Figura fericitului Alojzije Stepinac”, scrie PS Želimir Puljić, „reprezintă pentru toţi un punct de referinţă spre care trebuie să privim pentru a ne inspira şi a ne susţine”.

† Petru Gherghel

Familia creştină, bastion al rezistenţei în faţa dictaturii şi a ateismului

Pornind de la fundamentele biblice ale familiei din Cartea Genezei şi din afirmaţiile lui Isus Cristos din evanghelii, precum şi din învăţătura sfântului Paul despre misterul căsătoriei, PS Petru Gherghel aminteşte câteva adevăruri ce stau la baza vieţii creştine şi care au fost un îndrumător în rezistenţa faţă de atacurile ideologiilor contrare voinţei divine. Fiind sanctuar al iubirii, familia a ştiut cel mai bine să opună rezistenţă invaziei roşii şi teribilei dictaturi comuniste dintre toate instituţiile bântuite de atacuri şi furtuni din acea perioadă. După 1989, pentru familia creştină a început un nou calvar prin asaltul atâtor probleme în cadrul acesteia. Din cauza problemelor sociale, spirituale, economice şi politice, astăzi se pierde din vedere grija faţă de unitatea familiei şi faţă de indisolubilitatea căsătoriei; de aceea, sunt necesare redescoperirea valorilor adevărate şi refacerea familiei, întrucât viitorul lumii depinde de familii adevărate şi creştine.

† Anton Coşa

Rezistenţa catolicilor în timpul persecuţiei bolşevicilor în actuala Republică Moldova

Episcopul de Chişinău, PS Anton Coşa, vine să ne amintească de „Pământul uitat… de dincolo de Prut”, care, la fel ca şi alte regiuni din Europa de Est, a avut de suferit de pe urma comunismului. Autorul expune situaţia Bisericii Catolice din RASS Moldovenească în perioada interbelică şi din RSS Moldovenească între anii 1940-1941, când Basarabia a fost pentru prima dată ocupată de trupele sovietice, dar şi după anul 1944, când Basarabia a fost realipită Uniunii Sovietice. Pe lângă prezentarea generală a catolicismului din cele două regiuni ale actualei Republici Moldova (Transnistria şi Basarabia), episcopul Anton Coşa analizează situaţia unor parohii catolice din regiune, cum ar fi Chişinău, Tighina, Râbniţa, Bălţi etc. Şi întrucât istoria este făcută de către oameni, nu sunt trecute cu vederea figurile preoţilor care au activat în această perioadă în Basarabia, cum ar fi Ioan Hondru, Nicolae Şciurek, Bronislav Hodanenok, Vladislav Zavalniuc, „mărturia credinţei cărora nu se va pierde în Biserica Catolică din Republica Moldova”.

Stefano Monolov

Martiriul catolicilor din Bulgaria în timpul socialismului

Mons. StefanoMonolov prezintă martiriul catolicilor din Bulgaria în perioada socialistă. La începutul articolului său, autorul informează pe scurt despre începutul prigoanei comuniste împotriva creştinilor mai întâi în URSS, apoi şi în celelalte ţări comuniste din Europa de Est. Primele victime ale terorii comuniste din Bulgaria au fost ortodocşii şi protestanţii, persecuţia împotriva Bisericii Catolice fiind demarată începând cu anul 1949. Alături de atitudinea autorităţilor comuniste bulgare faţă de Vatican, autorul prezintă şi noua situaţie a catolicilor din Bulgaria, mai ales arestările episcopilor şi preoţilor catolici. Astfel, Mons. Monolov aduce în faţa cititorului soarta episcopulului Eugen Bossilkov, a preoţilor Kamen Vičev, Pavel Džidžov şi Iosafat Šiškov, despre asasinarea cărora s-a aflat abia după căderea Zidului Berlinului şi care au fost beatificaţi de către Papa Ioan Paul al II-lea pe 22 mai 2002. Aceşti martiri bulgari, alături de atâţia alţii, sunt martori ai evangheliei, o evanghelie care este mereu o alegere pentru viaţă, nu pentru moarte.

Tadeusz Rostworowski

De la Wyszyński la Ioan Paul al II-lea, drumul spre libertate. Primatul cardinal Ştefan Wyszyński

Biserica Catolică din Polonia perioadei comuniste datorează mult activităţii cardinalului Ştefan Wyszyński. La prima audienţă de după alegerea sa pe Scaunul sfântului Petru acordată polonezilor, Papa Ioan Paul al II-lea a scos în evidenţă calităţile acestuia, recunoscându-i meritul în formarea sa. Pornind de la acestea, părintele Tadeusz Rostworoswki prezintă în articolul său o reflecţie asupra dimensiunii teologice a vieţii cardinalului Wyszyński, asupra credinţei acestuia, care se manifesta prin apărarea drepturilor omului, drepturilor cetăţeneşti ale acelora care au fost încredinţaţi grijii lui de păstor. Semnul vizibil al patrimoniului său este deviza sa episcopală: Soli Deo per Mariam. După expunerea vieţii din timpul încarcerării cardinalului, părintele Rostworoswki descrie semnificaţia pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea pentru lupta anticomunistă din Polonia. La sfârşitul conferinţei este subliniată necesitatea deschiderii inimilor omeneşti către Cristos.

Juraj Batelja

Fericitul Alojzije Stepinac, martir al unităţii Bisericii

În articolul său, mons. Juraj Batelja vorbeşte despre un martor al lui Cristos din timpul regimului comunist în persoana fostului arhiepiscop de Zagreb, Alojzije Stepinac (1898-1960). Poziţia fermă şi curajoasă a acestuia din urmă, îndemnurile sale la perseverenţă în fidelitatea faţă de Biserica Catolică adresate credincioşilor, dar şi preoţilor, i-au atras dispreţul comuniştilor, drept pentru care a fost încarcerat şi a murit în închisoare ca martir pentru Cristos, ultimele sale cuvinte fiind: „Fiat voluntas tua!”. Scoţând în evidenţă toate aceste aspecte, precum şi persecuţia suferită de Biserica din Croaţia, autorul articolului scoate în evidenţă soarta Bisericii Catolice din ţara sa natală în perioada comunistă, comună sorţii suferite de Biserica Romano-Catolică, dar şi Greco-Catolică din România.

Stanislav Balik

Biserica Catolică din Cehia în timpul comunismului

În articolul de faţă, autorul prezintă situaţia Bisericii Catolice din Cehia din timpul comunismului. Fresca istorică ilustrată plasează regimul comunist din Cehia printre cele mai ateiste şi persecutoare regimuri. Argumentând cu statistici, prof. Stanislav Balik demonstrează suferinţa pe care a îndurat-o Biserica din Cehia în urma persecuţiei, prin decimarea numărului preoţilor, al episcopilor, al călugărilor. Pe lângă martirii şi victimele regimului, care dovedesc caracteristica Bisericii de a fi luptătoare, autorul scoate în evidenţă un aspect negativ al Bisericii din acea perioadă: colaboraţionismul. Până la decretul Papei Ioan Paul al II-lea, „Quidam episcopi” (1983), prin care li s-a interzis preoţilor să facă parte din organizaţii politice, mulţi preoţi din Cehia au făcut parte din aceste organizaţii, motiv pentru care li se ofereau avantaje. După decret, chiar dacă mulţi preoţi l-au urmat pe papa, unii dintre ei au rămas membri ai acestor organizaţii până în 1989. La sfârşitul articolului, autorul povesteşte cum căderea comunismului din Cehia a început la Vatican, odată cu canonizarea unei prinţese cehe, Anežka din Boemia, cu 5 zile înainte de începuturile Revoluţiei de Catifea, întrucât o legendă veche spunea că atunci când această prinţesă va fi canonizată, vor începe vremuri bune în ţinuturile Cehiei.

Iosif Svidnitskyi

Mărturia Bisericii Catolice din Ucraina în timpul prigoanei comuniste

Perioada comunistă a reprezentat un timp de persecuţii şi pentru Biserica Catolică de pe teritoriul actualei Ucraine, motivul principal fiind înţelegerea greşită a politicii Vaticanului de către conducătorii URSS şi interpretarea ei stângace în special de către Stalin. În prima parte a articolului, autorul vrea să prezinte premisele persecuţiilor îndreptate împotriva Bisericii din Ucraina, pentru ca în partea a doua să descrie desfăşurarea propriu-zisă a persecuţiilor. În ultima parte sunt amintiţi câţiva martiri, precum şi semnificaţia sacrificiului lor pentru continuitatea Bisericii. Jertfa lor, spune autorul, nu va fi uitată, căci Biserica nu numai că a supravieţuit după persecuţiile sângeroase decretate de regimul comunist, ci, graţie sângelui martirilor, a fost întărită pentru a înfrunta cu vigoare reînnoită secolul al XXI-lea.

Gabor Harmai

Catolicii maghiari şi fidelitatea faţă de valorile spirituale în timpul regimului comunist   

Profesorul Gábor Harmai prezintă în prima parte a articolului său situaţia generală a Ungariei în perioada comunistă, trecând apoi la prezentarea „ultimelor date” ale violenţei împotriva Bisericii: ultimul proces cu condamnarea oamenilor Bisericii care are loc în anul 1961. Cele trei principii călăuzitoare ale creştinilor în faţa persecuţiilor comuniste, după opinia autorului, au fost: „Παρρησία” – curajul de a ne apropia, „Πεποίθησις” – încredere deplină, „Πίστις” – credinţa în Dumnezeu. Figura centrală analizată în articol este aceea a cardinalului Mindszenty, fiind prezentată şi rezistenţa anticomunistă a altor catolici maghiari, cum sunt episcopul auxiliar de Esztergom Zoltán Meszlényi, Mons. Bulányi, Mons. József Rédei. Nu au fost trecute cu vederea nici încercările autorităţilor comuniste de a crea o Biserică maghiară naţională.

Josef Makarczyk

Ioan Paul al II-lea şi Biserica Catolică din Bielorusia

Biserica în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea a arătat puterea pe care lumea politicii nu a revelat-o de multă vreme. Papa pelerin, prin puterea credinţei sale, a contribuit la căderea comunismului. În acest articol, pr. Josef Makarczyk, vrea să arate meritele lui Ioan Paul al II-lea pentru Biserica din Bielorusia. Enumerând în prima parte câteva statistici cu privire la numărul de parohii, credincioşi şi preoţi, în partea a doua enumeră acţiunile papei care au contribuit la renaşterea religioasă a Bielorusiei, precum şi situaţia actuală a Bisericii din Bielorusia, care a intrat pe drumul ce conduce la încrederea în sine şi la formarea unei tradiţii proprii, bazată pe moştenirea primită de la predecesorii ei.

PROFILE ISTORICE

CĂRŢILE NOASTRE

Dialog teologic XII/23 (2009)

Dialog teologic XII/23 (2009), Conferințele Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași (II), 232 p., 17×24, 9 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Wilhelm Dancă
Educaţia ca armonie între credinţă şi cultură, astăzi

Credinţa şi raţiunea sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul se înalţă spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Extrapolând această maximă magisterială, pr. Wilhelm Dancă prezintă în „Editorialul” noului număr din Dialog teologic implicaţiile ei directe în domeniul culturii şi al educaţiei în şcoala catolică. După o expunere succintă a statisticilor referitoare la situaţia şcolilor catolice din Europa şi din România, autorul prezintă „luminile şi umbrele” ce se întrezăresc în spatele acestor cifre, pentru a reliefa apoi caracteristicile fundamentale ce constituie sau decurg din identitatea de „şcoală catolică”. Astfel, răspunzând exigenţelor unui umanism integral, şcoala catolică şi comunitatea didactică, în special, trebuie să aibă în centrul atenţiei persoana umană, căreia să-i poată oferi o înţelepciune pătrunzătoare şi o corectă perspectivă asupra vieţii, fără a face discriminare socială sau economică între diferitele categorii de elevi. În finalul articolului, autorul îşi exprimă convingerea că îndeplinirea acestor cerinţe depinde mai ales de episcopul locului, cel ce alege membrii comunităţii profesorale.

Iosif Enăşoae
Suferinţa umană în lumina învăţăturii Papei Ioan Paul al II-lea

Realitatea existenţială a suferinţei umane suscită o continuă şi dramatică întrebare: „De ce?”, care, ca un fir roşu, străbate itinerarul multimilenar al istoriei umanităţii.
Papa Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Salvifici doloris, încearcă să dea un răspuns satisfăcător acestei întrebări chinuitoare, deplasând totuşi centrul de interes dinspre cauzativul „de ce” spre termenul final „pentru ce?”.
Articolul pr. Iosif Enăşoae îşi propune să expună această învăţătură a Papei Ioan Paul al II-lea despre suferinţa umană urmând o metodologie a apropierii, dinspre o tratare generală către una specifică: suferinţa umană – realitate existenţială, suferinţa – realitate evidentă, universală, compactă şi profund umană; în faţa acestei panorame a durerii şi ca un salt religios ce permite depăşirea ei, autorul arată poziţia lui Cristos, „Maestru al suferinţei”. Doar datorită pătimirii mântuitoare a lui Cristos şi învierii sale glorioase, suferinţa umană reprezintă acum calea creştină spre împlinire, puntea dintre „slăbiciunea omului” şi „puterea lui Dumnezeu”. Această dualitate în unitate descrie sensul misterios al suferinţei ce trimite la taina lui Cristos, în care se luminează enigma durerii şi a morţii.

Alois Hîrja
„Religia” în şcoală: o perspectivă hermeneutică

Posibilitatea studierii religiei în şcoala statală reprezintă o cucerire a luptei pentru libertate şi a revoluţiei anticomuniste, dar şi o exigenţă intrinsecă a procesului educativ.
Însă, deoarece astăzi, la douăzeci de ani de la această revoluţie, paradoxal, predarea religiei în şcoli întâlneşte critici acerbe şi ostilităţi, pr. Alois Hîrja îşi propune în articolul de faţă ca, folosindu-se de postulatele „noii hermeneutici”, mai ales de cele ale lui H.G. Gadamer, să evidenţieze rolul de neînlocuit al religiei în curriculum-ul de studii ales pentru şcolile din România. În acest demers, autorul expune pe larg argumentele ce justifică predarea religiei, identitatea ei ca disciplină de studiu, exigenţele pedagogice ridicate de o astfel de materie, dar şi utilitatea ei în formarea integrală a elevului. Toate aceste aspecte sunt privite din prisma interpretărilor propuse de „noua hermeneutică”, având în vedere cerinţele unui umanism integral, ce are în centru nu atât aspectul epistemologic, cât mai ales pe cel antropologic: non scholae, sed vitae discimus.

Iosif Iacob
Credinţa în sacramentul Căsătoriei

Unirea matrimonială dintre bărbat şi femeie este înrădăcinată în evenimentul creaţiei şi îşi dobândeşte caracterul sacru din unirea dintre Cristos şi Biserica sa.
Însă, pentru că astăzi această caracter religios sacru este deseori ignorat sau negat, pr. Iosif Iacob doreşte ca, prin analiza documentelor magisteriale, începând cu cele ale Conciliului al II-lea din Vatican până la Codul de Drept Canonic, să prezinte învăţătura Biserici despre legătura sacră a căsătoriei precum şi determinările canonice aferente acestei învăţături. În această cercetare teologico-canonică, autorul aprofundează îndeosebi teologia documentului Comisiei Teologice Internaţionale în legătură cu acest subiect, precum şi aspectele teologice din Exortaţia apostolică Familiaris consortio a lui Ioan Paul al II-lea, pentru a le arăta apoi rezonanţele în legislaţia bisericească din Codul de Drept Canonic din 1983. În concluzia acestor consideraţii, autorul reafirmă rolul fundamental al credinţei în pregătirea viitorilor miri şi în viaţa lor ca soţ şi soţie.

Roca Felix
Pastoraţia tinerilor şi orientarea vocaţională

Trăim într-o perioadă în care, la nivel eclezial, este foarte prezentă atenţia faţă de tema pastoraţiei tinerilor şi a orientării lor vocaţionale.
Încadrându-se în acest context favorabil, articolul de faţă, în încercarea de a evidenţia necesitatea unei orientări vocaţionale a pastoraţiei tinerilor, trece în revistă documentele Magisteriului ce fac referinţă la acest aspect, subliniind în acelaşi timp faptul că tinerii, după modelul promovat în aceste documente, trebuie priviţi în lumina speranţei şi a viitorului, ca resurse şi nu ca probleme. Doar având o astfel de perspectivă, se poate realiza o corectă pastoraţie a tinerilor, capabilă să îi salveze de mirajul tentaţiilor contemporane.

Pr. Dr. Ştefan Lupu
Chiesa, Sposa e Madre. Ecclesiologia di Henri de Lubac nelle opere Cattolicismo. Aspetti sociali del dogma e Meditazione sulla Chiesa.(II)

Articolul de faţă completează consideraţiile pe care pr. Ştefan Lupu le-a făcut asupra ecleziologiei lui Henri de Lubac din operele programatice Cattolicismo. Aspetti sociali del dogma şi Meditazione sulla Chiesa, în numărul anterior al revistei noastre Dialog teologic.
În continuarea acestor idei, autorul prezintă viziunea teologului francez asupra raportului pe care Biserica trebuie să-l stabilească cu lumea. În acest demers, Biserica este privită ca „Mamă a unităţii şi a vieţii”, întrucât ea este sacramentul comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi mijlocitoare a vieţii divine. În cea de-a doua parte a articolului, atenţia ne este dirijată spre finalitatea Bisericii şi a raportului acesteia cu Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca, în final, să fie prezentat modelul Maicii Domnului ca icoană şi figură a maternităţii şi a sponzalităţii Bisericii.
Această ecleziologie prezintă o influenţă considerabilă asupra teologiei timpului de faţă datorită recunoaşterii pe care a primit-o prin Conciliul al II-lea din Vatican şi a clarităţii răspunsurilor pe care ea le dă provocărilor contemporane.

Dialog teologic XI/22 (2008)

Dialog teologic XI/22 (2008), Conferințele Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași (I), 274 p., 17×24, 9 RON.

umpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Mons. Ioan Robu
Educaţia catolică, astăzi

Societatea contemporană se confruntă cu o criză a educaţiei cauzată de prăbuşirea regimurilor totalitare şi de fenomenul complex al postmodernismului.
Articolul Mons. Ioan Robu începe tocmai prin prezentarea situaţiei de criză a educaţiei din şcolile catolice europene, schiţând apoi problemele comune ale educaţiei catolice de astăzi: mentalitatea relativistă şi agnostică, ingerinţele sau influenţele sistemelor politice şi economice. Acest context potrivnic însă nu trebuie să determine şcoală catolică să abandoneze chemarea ei specifică şi finalităţile ei umane, culturale şi religioase. De aceea, în concluzia articolului, autorul sugerează formele concrete de acţiune ce decurg din identitatea de „şcoală catolică” atât pe plan eclezial cât şi social.

Eduard Patraşcu
Profetul Ilie pe Muntele Horeb

Profetismul reprezintă o coloană esenţială a Vechiului Testament, iar profetul Ilie este un exponent strălucit al acestui curent profetic. Asupra acestei personalităţi marcante a istoriei sacre se opreşte studiul pr. Eduard Patraşcu, ce doreşte ca prin expunerea şi explicarea exegetică a capitolului 19 din Cartea întâia a Regilor să reliefeze aspectele centrale ale experienţei religioase realizate de Ilie, care l-a întâlnit pe Dumnezeul cel viu în adierea calmă de vânt (1Rg 19,13) şi în tăcerea sacră a peşterii de pe Muntele Horeb.
În concluzia acestui studiu biblico-exegetic, autorul îşi exprimă convingerea că întreaga spiritualitate a întâlnirii cu Dumnezeu are drept condiţie sine qua non tăcerea sacră în care Dumnezeu se revelează, iar omul conştientizează dependenţa sa existenţială de Dumnezeu.

Bogdan Herciu
Principii pentru o antropologie politică în „De civitate Dei” a sfântului Augustin

Deşi au trecut 20 de ani de la căderea regimului comunist în România, chiar şi astăzi politicienii şi oamenii de cultură caută soluţii pentru a anihila efectele haosului spiritual şi material pe care regimul dictatorial l-a lăsat în urmă. Şi studiul pr. Bogdan Herciu îşi propune să ofere o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme acute prin prezentarea modelului politic şi antropologic al episcopului din Hippona. În acest sens, după ce expune motivaţiile apropierii de sfântul Augustin, autorul reliefează categoriile cele mai importante ale filosofiei şi teologiei augustiniene, pentru ca ulterior să le verifice consistenţa prin confruntarea cu situaţia istorică concretă.
Această viziune grandioasă a sfântului Augustin, care de-a lungul secolelor s-a dovedit capabilă de a transforma instituţii şi conştiinţe prin raportarea la o ordine socială superioară fundamentată pe primatul iubirii, reprezintă un răspuns veridic şi pentru dificultăţile politice şi antropologice întâlnite de societatea contemporană.

Fabian Doboş
Contribuţia Episcopului Dominic Jaquet (1895-1903) la dezvoltarea culturii în dieceza de Iaşi

La începutul existenţei sale, Dieceza de Iaşi a fost păstorită de episcopi de origine străină, dar care au sesizat problemele spirituale, culturale şi materiale ale noii dieceze şi au contribuit în diferite moduri la rezolvarea lor.
Unul dintre cei mai de seamă episcopi care au slujit pe teritoriul Moldovei este franciscanul elveţian Dominic Jaquet (1843-1931). După ce descrie etapele şi parcursul demersului său ştiinţific şi istoric, pr. Fabian Doboş expune succint biografia episcopului, reliefând aspectele centrale ale curricumului său formativ. În continuarea articolului, autorul prezintă activitatea diecezană (1866-1882) a lui Dominic Jaquet şi realizările sale pastorale şi culturale pe teritoriul Diecezei de Iaşi, pentru ca în finalul expunerii să reliefeze aportul dat de episcopul elveţian la dezvoltarea culturii în Moldova – Institutul Cipariu. Construirea şi susţinerea acestui institut au reprezentat concretizarea visului colectiv al episcopului Jaquet şi al colaboratorilor săi de a forma o elită culturală catolică autohtonă. Acest vis poate dăinui în timp doar prin participarea continuă şi activă a generaţiilor prezente şi viitoare.

Elena Bortă
Fantasticul şi sacrul în proza lui M. Eliade

Gândirea ştiinţifică şi literară a lui Mircea Eliade reprezintă un univers profund şi amplu, a cărui cunoaştere cere existenţa unor ghizi care să ne îndrume în descoperirea aspectelor esenţiale fără a ne pierde în detalii.
Studiul dnei dr. Elena Bortă îşi propune tocmai să ne ghideze în universul gândirii lui Mircea Eliade indicând şi explicând conceptele fundamentale din operele marelui istoric al religiilor: coincidentia oppositorum, theatrum mundi şi mitologii ale memoriei şi ale uitării. Urmând metodologia marelui savant, autoarea studiului de faţă ilustrează şi comentează influenţa şi rezonanţa acestor concepte în scrierile aparţinând literaturii universale, în textele proprii credinţelor şi culturilor asiatice, dar şi în evoluţia personajelor din romanele şi nuvelele lui Mircea Eliade. Aceste concepte tehnice ce provin din sfera ştiinţei nu reprezintă abstracţiuni lipsite de interes pentru omul contemporan, deoarece ele nu fac altceva decât să teoretizeze profilul identitar al realităţii umane în concreteţea şi continuitatea ei de-a lungul secolelor până astăzi.

Mihăiţă Blaj
„Credinţă slabă” sau credinţă pentru zilele noastre? Scurtă incursiune în perspectiva religioasă a lui Gianni Vattimo ….

Perspectiva religioasă a lui Gianni Vattimo a influenţat mult agora filosofică şi culturală în ultimele decenii, suscitând vii discuţii în mediul occidental. Această perspectivă însă nu este destul de cunoscută în arealul românesc, de aceea autorul articolului îşi propune să analizeze propunerea filosofico-existenţială asupra credinţei a lui Gianni Vattimo, prezentând o interpretare a firului logic al ideilor sale, o evaluare critică a lor şi anumite puncte care se arată a fi fecunde pentru gândirea teologică.
În acest demers, pr. Mihăiţă Blaj expune teoria lui Gianni Vattimo despre „creştinismul prietenos”, ce presupune ca preambula fidei o „ontologie slabă”, pentru ca, în final, să efectueze o evaluare critică din prisma teologiei fundamentale asupra acestor idei ce influenţează în mod profund forma fidei a culturii occidentale contemporane.

Daniel Iacobuţ
Osmoza dintre Biserică şi Euharistie în ecleziologia lui Jean Marie Roger Tillard

Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, teologii au definit Biserica pornind de la conceptele de „comuniune”, „adunare a Domnului”, „adunare euharistică”. Teologul canadian Jean Marie Roger Tillard, unul dintre cei mai eminenţi reprezentanţi ai teologiei comuniunii, dezvoltând ecleziologia Conciliului al II-lea din Vatican, construieşte o teologie despre Biserica locală, în care reliefează legătura dintre ecleziologie şi liturgie, plecând de la osmoza dintre Biserică şi Euharistie. Articolul pr. Daniel Iacobuţ îşi propune să prezinte tocmai această teologie a comuniunii, postulată de teologul canadian, pornind de la izvorul ei – Sfânta Treime –, pentru a deduce consecinţele acestui fapt teologic în structura, viaţa şi activitatea sacramentală a Bisericii, mai ales în celebrarea Sfintei Euharistii – liantul comuniunii credincioşilor între ei, dar şi cu Capul Bisericii, Cristos. Şi deoarece „Euharistia construieşte Biserica”, în finalul articolului autorul îndeamnă la o „reînnoire a spiritualităţii liturgice” şi la aprofundarea fecundităţii spirituale a celebrării euharistice.

Petru Dorcu
Decizia asupra morţii la Karl Rahner şi Ladislau Boroş

Moartea reprezintă sfârşitul inexorabil al tuturor oamenilor. Însă omul nu este doar acea fiinţă care moare, dar care şi ştie că moare, de aceea, reflectează şi se pregăteşte pentru a trece acest prag obligatoriu.
Articolul de faţă abordează tocmai acest subiect, prezentând în termeni expliciţi şi comparativi viziunea lui Karl Rahner asupra morţii şi pe cea a lui Ladislau Boros. După ce prezintă în mod succint dimensiunea antropologică şi pe cea teologică a morţii din perspectiva lui Karl Rahner, autorul oferă o serie de precizări metodologice pentru o analiză adecvată a morţii din prisma teologiei lui Ladislau Boros şi o enumerare a conceptelor filosofice care stau la baza acestei teologii a morţii a acestui teolog maghiar, discipol al lui Karl Rahner. În finalul studiului, pr. Petru Dorcu compară critic cele două perspective, arătând contribuţia lor la înţelegerea fenomenului morţii şi al vieţii, mai ales în dimensiunea sa activă şi responsabilă.

Pr. Dr. Ştefan Lupu
Chiesa, Sposa e Madre. Ecclesiologia di Henri de Lubac nelle opere Cattolicismo. Aspetti sociali del dogma e Meditazione sulla Chiesa. (I)

La începutul secolului trecut, în Biserica Catolică s-a afirmat şi a căpătat amploare o importantă mişcare de reînnoire teologică şi spirituală, care a pregătit „primăvara” Conciliului al II-lea din Vatican.
Studiul de faţă propune într-o formă sintetică ecleziologia din Catolicismul. Aspecte sociale ale dogmei şi Meditaţie asupra Bisericii, opere programatice care sintetizează gândirea ecleziologică a lui Henri de Lubac, o personalitate marcantă şi reprezentativă pentru această mişcare teologică. Prima parte a acestui articol are un caracter introductiv, încadrând aceste două opere fundamentale în contextul socio-cultural în care au apărut şi prezentând provocările existenţiale la care ele au răspuns. În cele ce urmează, autorul expune succint perspectiva teologului francez asupra originii trinitare a Bisericii şi a locului pe care ea îl ocupă în economia mântuirii.
Această ecleziologie a exercitat şi continuă exercite o influenţă considerabilă asupra teologiei contemporane deoarece, rămânând ancorată în Tradiţie, a încercat să răspundă într-un mod original sfidărilor lumii în care trăim şi care interoghează în mod radical teologia şi Biserica.

Ştefan Lupu
„Supranaturalul” în dezbaterea teologică recentă 

În articolul de faţă, autorul analizează chestiunea „supranaturalului” în dezbaterea  teologică recentă. Pornind de la Noul Testament, trecând prin gândirea sfinţilor părinţi ai Bisericii şi a autorilor medievali, ca Anselm de Canterbury, Toma de Aquino şi Gaetan, analizând concepţia despre supranatural în perioada modernă la autori ca Baius sau Robert Belarmin, dar şi cea a neo-scolasticii, autorul ajunge să prezinte încercările recente de explicare a supranaturalului în teologia catolică contemporană. Sunt trecute în revistă ideile referitoarea la această temă în operele marilor teologi ai secolului al XX-lea cum ar fi Karl Rahner, Juan Alfaro şi Henri de Lubac.

Dialog teologic XI/21 (2008)

Dialog teologic XI/21 (2008), Omul, viața și piața. Elemente de doctrină socială a Bisericii, 250 p., 17×24, 9 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Wilhelm Dancă
Pentru promovarea valorilor etice şi spirituale în activităţile economice

Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” şi Confederaţia „Caritas” România au organizat în perioada 16-17 aprilie 2008 un simpozion cu tema „Omul şi piaţa”, prin care s-a încercat indicarea căilor de vestire a evangheliei în lumea economică din ţara noastră. În Editorial, după ce ilustrează contextul şi oportunitatea acestui eveniment cultural, pr. Wilhelm Dancă rezumă ideile esenţiale ce au revenit în mod insistent fie în cadrul conferinţelor, fie în orizontul întrebărilor şi comentariilor participanţilor: rolul creştinilor laici în aplicarea principiilor evangheliei în societate, necesitatea unor reforme profunde la nivelul instituţiilor şi a practicilor economice, raportul dintre morală şi economie. În finalul articolului, pr. Wilhelm Dancă aminteşte numele autorilor ce au făcut posibilă apariţia acestui număr 21 al revistei Dialog teologic.

COMUNICĂRI

Card. Raffaele Renato Martino
Compendiul de Doctrină Socială a Bisericii

În octombrie 2004, Consiliul Pontifical pentru Dreptate şi Pace a publicat Compendiul de doctrină socială a Bisericii. Acest document schiţează într-un cadru unitar şi într-o manieră sintetică învăţătura socială care este rezultatul reflecţiei magisteriale şi al angajării permanente a Bisericii pentru apărarea valorilor evangheliei. În articolul de faţă, card. Raffaele Renato Martino expune în mod succint de ce a fost necesară apariţia acestui compendiu, întrebările şi provocările la care încearcă să răspundă şi principiile ce stau la baza doctrinei conţinute în acest document: primatul şi demnitatea persoanei, principiul binelui comun, solidaritatea şi subsidiaritatea. În concluzia studiului, autorul exprimă convingerea că doctrina socială este indisolubil unită cu caritatea pe care Dumnezeu o manifestă faţă de omenire şi pe care noi trebuie să o imităm în raporturile reciproce. Această învăţătură nu reprezintă o abstracţiune, ci un principiu ce edifică şi astăzi o „civilizaţie a iubirii”.

Bartolomeo Sorge, SJ
Dimensiunea etică în economia contemporană potrivit magisteriului social

De-a lungul istoriei, omenirea a trecut prin mai multe crize pe care le-a depăşit, dar care i-au marcat identitatea. Astăzi omenirea înregistrează o perioadă caracterizată de criza economică şi de cea etică sau axiologică. În articolul de faţă, Bartolomeo Sorge abordează această temă de mare actualitate adoptând o metodă specifică Bisericii: a vedea – a judeca – a acţiona. În prima parte, autorul surprinde fenomenologia crizei economice de astăzi, ce are repercusiuni globale. Asistăm la o criză structurală, diferită de cea conjuncturală, pentru că transformă cultura, valorile şi instituţiile. Quid agendum? Autorul propune două soluţii: reforma întreprinderii şi reforma statului social. Deşi în acest studiu sunt remarcate aspectele negative ale societăţii contemporane, mesajul său emană un suflu plin de speranţă, deoarece, în spatele noilor provocări, autorul întrevede ocazii de a progresa.

Mons. Ioan Robu
Salariul just şi condiţiile de unitate ale familiei în doctrina socială a Bisericii

„Salariul just” ocupă un loc de prim rang în magisteriul social al Bisericii. Acest concept este tratat în mod amplu şi de ştiinţele sociale şi, mai ales, de cele economice. În articolul de faţă, Mons. Ioan Robu expune implicaţiile inerente conceptului de salariu just, aşa cum reiese din doctrina socială a Bisericii, din enciclicele sociale ale papilor, începând cu Rerum novarum (1891) a papei Leon al XIII-lea. Principiile pe care se bazează acest sector al învăţăturii sociale sunt: munca este „personală” pentru că este inerentă, dar şi utilă persoanei umane, iar retribuţia primită este rodul legitim, proporţional şi inalienabil al muncii. În contextul dezechilibrului economic ce marchează piaţa globală, aceste directive ale teologiei morale sociale reprezintă soluţii operative ce apără demnitatea persoanei umane, dar care pot fi aplicate şi în economia mondială.

Wilhelm Dancă
Omul şi economia de piaţă astăzi

Există o strânsă legătură între fenomenul uman şi sistemele economice, deoarece aceste sisteme îşi propun, chiar dacă nu reuşesc decât în parte, să fie în slujba şi pe măsura omului. Pornind de la acest defect intrinsec al oricărui sistem economic, autorul studiului pledează pentru umanizarea permanentă a activităţilor economice, ilustrând câteva principii de doctrină socială a Bisericii cu referire strictă la mediul economic. De asemenea, studiul subliniază situaţia complexă a economiei de piaţă din România şi oferă ca soluţie de limpezire crearea condiţiilor umane de dezvoltare în lumina magisteriului Bisericii şi urmarea unui exemplu strălucit propus de omul de afaceri canadian Robert Ouimet, care uneşte etica şi profitul în dezvoltarea întreprinderii industriale. În final, autorul îşi exprimă speranţa într-un nou umanism creştin ce poate configura o lume a afacerilor fondată atât pe dezvoltare şi bunăstare, cât şi pe solidaritate, caritate şi cultură.

Petre Semen
Protejarea claselor defavorizate. Grija faţă de bătrâni

Prevederea respectului şi a grijii faţă de părinţi face parte din cele Zece Porunci. Această poruncă însă se încadrează într-un sistem de gândire ce acorda o atenţie specială celui în vârstă, într-un sistem în care a fi bătrân nu prezenta o conotaţie depreciativă, ci era expresia unei venerabilităţi distincte. Despre acest aspect tratează pr. Petre Semen, ce şi-a propus să exprime viziunea despre protejarea acestui sector social în societatea israelită şi concepţia biblică despre respectul datorat părinţilor. În prima parte, autorul expune atribuţiile politice şi familiale ale bătrânilor, precum şi datoriile celor tineri, ce le acordau ascultare şi respect datorită reverenţei ce o arătau lui Dumnezeu, „Cel vechi de zile” (Dan 7,9). Isus Cristos nu a desfiinţat aceste prevederi ale Legii lui Moise, ci a cerut fidelitate faţă de sensul lor primar. Astăzi, când diferenţa dintre generaţii pare a lua dimensiunile unei diviziuni în opoziţie, mesajul Sfintei Scripturi răsună ca un semnal de alarmă ce aminteşte de prezenţa predilectă a lui Dumnezeu în părinţi, în cei lipsiţi şi uitaţi.

Iosefina Cristina Loghin
Bogat în Uniunea Europeană şi sărac în România?

Pe 1 ianuarie 2007, datorită progresului pe plan social şi economic, România a fost admisă în Uniunea Europeană. În ciuda acestei integrări de iure, în realitate se pot observa discrepanţe evidente între sistemul economic românesc şi cel al celorlalte state europene. Studiul Iosefinei Loghin doreşte să prezinte situaţia de bogăţie sau de sărăcie a anumitor categorii de vârstă pentru care societatea din România caută soluţii de bunăstare şi de împlinire. Prima categorie descrisă este cea a persoanelor în vârstă ce devin din ce în ce mai numeroase şi au nevoie de instituţii caritabile capabile să le ofere îngrijire la domiciliu sau în centre specializate. Urmează persoanele salariate care, în multe cazuri, în ciuda remuneraţiei primite, trăiesc în sărăcie. În ultima parte a articolului autoarea analizează cauzele sărăciei în rândul copiilor din mediul rural şi urban. Împotriva inechităţilor ce afectează aceste categorii speciale, autoarea reafirmă necesitatea aplicării principiilor evanghelice ale dreptăţii şi carităţii, principii eficiente şi astăzi în edificarea unei lumi mai bune.

Giani Manzone
Expansiunea pieţei şi monetarizarea vieţii

În Europa, piaţa a încetat să fie o instituţie periferică şi a devenit un aspect central al societăţii occidentale moderne. Această transformare cu caracter globalizant are puternice implicaţii etice şi sociale. Studiul Mons. Giani Manzone încearcă să demonstreze că această piaţă are limite – „aceasta este teza noastră, adică a afirma că piaţa îşi are locul ei în viaţa umană”. Autorul afirmă cu obiectivitate că piaţa comportă prosperitate, dezvoltarea culturii şi a democraţiei, însă poate constitui şi un pericol atunci când priveşte istoria din prisma utilităţii, a supravieţuirii genetice şi a transformării bunurilor şi persoanelor în mărfuri. „Piaţa multiplică disponibilităţile materiale, dar slăbeşte sensul bunurilor posedate de om. Omul are mai mult decât foloseşte, dar mai puţin decât este de ajuns”. Această critică obiectivă făcută civilizaţiei mercantile nu are un scop polemic, ci urmăreşte pregătirea elaborării unui proiect politic şi social care să corespundă exigenţelor de calitate ale vieţii umane.

Ursula Nothelle-Wildfeuer / Gerhard Steger
Mesajul social papal şi raportul său cu economia de piaţă de la „Rerum novarum” la „Deus caritas est”

Începând cu Rerum novarum, în magisteriul social papal întâlnim declaraţii despre premisele centrale ale liberalismului şi ale economiei de piaţă. Aceste intervenţii papale nu au ca scop amestecul în afacerile politice sau economice, ci reprezintă expresia grijii oneste a Bisericii faţă de binele şi mântuirea oamenilor. Asupra acestui aspect se opreşte studiul de faţă ce începe prin prezentarea evoluţiei implicării Bisericii în domeniul doctrinei sociale prin intervenţiile papilor. Acestea înfăţişează puncte concrete de contact cu realitatea economică prin abordarea principiilor constitutive ale economiei de piaţă: proprietatea privată, libertatea contractului şi concurenţa justă. Papii nu au denigrat aceste principii juste, ci au sugerat posibilitatea reconcilierii lor cu principiile evangheliei. Articolul se încheie prin indicarea motivului implicării sociale a Bisericii, care şi astăzi, în contextul transformărilor la nivel global, nu poate fi dispensată de datoria de a trezi forţele spirituale ale carităţii şi dreptăţii.

Ioan Vicovan
Lucrarea slujitoare a Bisericii. Modele şi repere ale filantropiei Bisericii Ortodoxe Române în trecut şi astăzi

Diaconia şi filantropia reprezintă două caracteristici specifice ale Bisericii primare, dar şi ale Bisericii de-a lungul istoriei. Aceste două acţiuni concretizează imitarea Mântuitorului care a mers pe calea omului către om. Astăzi, când mentalitatea materialistă determină persoanele să acumuleze bunuri şi proprietăţi, studiul pr. Ioan Vicovan propune revenirea la teologia Sfinţilor Părinţi cu privire la rostul bunurilor materiale. Autorul nu se opreşte doar la învăţătura lor, ci ilustrează şi acţiunile concrete ce le întăresc mărturia: ospitalitatea, pomana, donaţiile şi înfiinţarea de spitale. În final, Ioan Vicovan prezintă institutele filantropiei din trecutul şi din prezentul Bisericii Ortodoxe Române, prin care aceasta încearcă să celebreze „Liturghia de după Liturghie” prin slujirea omului lipsit şi suferind.

Antoine Sondag
Statul, piaţa şi al treilea sector. Perspective asupra darului şi a gratuităţii

În economia de piaţă fondată pe principiul profitului maximal şi al concurenţei directe este dificil să se aplice doctrina gratuităţii şi a darului, care, din punct de vedere economic, reprezintă o pierdere nejustificată. Şi totuşi, afirmă Anton Sondag, omul, în afară de nevoile materiale, are şi nevoi relaţionale şi spirituale. Datorită acestor aspecte antropologice, economia trebuie să accepte faptul că este limitată şi că în societate e necesară prezenţa darului şi a gratuităţii. Prin dar se creează relaţiile umane, iar prin schimbul de daruri – liantul social. Astfel, gratuitatea creează societatea; piaţa nu creează societatea, dar o presupune. Tocmai prin extinderea acestui sector al darului, creştinii pot promova un echilibru în societate şi în piaţa bunurilor şi serviciilor. Aceasta nu este doar o constatare sociologică, cât, mai ales, o exigenţă ce aşteaptă un răspuns prin acţiunea concretă a creştinilor.

Egidiu Condac
Necesităţile locale şi politicile globale

Un principiu important în doctrina socială a Bisericii este cel al subsidiarităţii; acest principiu reglementează raportul dintre inferior şi superior, dintre local şi global, iar în contextul globalizării, respectarea lui este foarte necesară datorită implicaţiilor acestuia în relaţiile dintre oameni, instituţii şi state. Despre această realitate vorbeşte articolul pr. Egidiu Condac, ce se deschide prin prezentarea anticipărilor foarte vechi ale globalizării în Biserică şi în caracterul ei de universalitate. În faţa acestei globalizări „confesionale”, societatea contrapune o globalizare socială, economică şi politică ce influenţează în mod real omul şi cultura. Acest proces tinde să ignore nevoile locale ale indivizilor şi ale statelor. Pentru a transgresa această situaţie defavorabilă inferiorilor şi minorităţilor, în finalul articolului autorul propune mai multe soluţii: articularea strategiilor ce apără binele comun, cunoaşterea şi anticiparea nevoilor comunitare, dezvoltarea comunicării dintre instituţii.

Anton Carpinschi
Ar fi posibilă o economie cu „faţă umană” în era globalizării?

Globalizarea s-a manifestat mai întâi ca un proces economic, însă treptat a exercitat influenţe majore asupra societăţii şi culturii, producând aplatizarea identităţii comunităţilor şi indivizilor concreţi. În acest context, se ridică întrebarea dacă este posibilă o globalizare cu „faţă umană”. Articolul lui Anton Carpinschi începe prin enumerarea condiţiilor ce fac posibilă realizarea acestui deziderat. Împlinirea acestor condiţii presupune însă raportarea la transcendenţă, la un referenţial absolut situat dincolo de raţiunea naturală a cetăţii terestre. Pentru a ajunge la această raportare onto-teologică a economiei cu „faţă umană”, e necesară construirea politicii „cu faţă umană”, care este expresia politică a failibilităţii asumate ca un dat existenţial. Autorul conchide că acest model al politicii cu „faţă umană” ce promovează umanismul teocentric poate impulsiona o economie „cu faţă umană”.

Joachim Wiemeyer
Provocările etice ale globalizării

Globalizarea a determinat intensificarea schimbului de bunuri şi servicii şi apariţia unui capital global mobil. Aceste transformări majore aduc cu sine atât speranţe, cât şi temeri, deoarece acest proces pare un colos ce nu poate fi dirijat. Articolul lui Joachim Wiemeyer vine în întâmpinarea acestor temeri şi expune dimensiunile dreptăţii sociale ce pot modela procesul de globalizare: participarea, dreptul la performanţă, egalitatea şanselor, dreptatea finanţării, echitatea dintre generaţii şi dreptatea necesităţilor. Mai mult, afirmă autorul, globalizarea prezintă avantaje potenţiale: libertatea investiţiilor şi dezvoltarea economiei. Pentru actualizarea acestor potenţialităţi, e necesară înfiinţarea unui sistem global de guvernare care să respecte şi să aplice implicaţiile principiului subsidiarităţii.

Lucian Farcaş
Educaţia socială şi formarea integrală a creştinului

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, când Europa, dar şi întreaga lume, a încercat să vindece rănile profunde lăsate de cele două războaie mondiale, Biserica a recunoscut şi a reafirmat importanţa educaţiei conştiinţei sociale a creştinului, precum şi formarea lui integrală. În studiul de faţă, autorul prezintă şi analizează intervenţiile magisteriale din perioada postbelică, prin care Biserica a promovat un nou mod de raportare la lume. Ioan al XXIII-lea, în Mater et Magistra, evidenţiază necesitatea de a asimila şi a pune în practică doctrina socială a Bisericii, deoarece această învăţătură oferă soluţionări viabile la probleme oamenilor. Aceste directive sunt reluate de Compendiul de doctrină socială a Bisericii, ce precizează coordonatele formării laicilor, a candidaţilor la Preoţie şi a preoţilor. Pentru ca aceste imperative să nu rămână literă moartă, e necesară elaborarea unui itinerar pedagogic care să-i facă pe creştini să angajeze propria credinţă în realităţile temporare.

Mons. Aurel Percă
Actualitatea enciclicei „Humanae vitae”

În anul 2008 se împlinesc 40 de ani de la promulgarea enciclicei Humanae vitae despre reglementarea naşterilor. Acest document, ce a stârnit reacţii aspre şi dispreţuitoare, este valabil şi astăzi în baza caracterului profund raţional şi uman al principiului ce afirmă indisolubilitatea celor două semnificaţii ale actului conjugal: unire şi procreare. Mons. Aurel Percă reafirmă actualitatea problemelor din Humanae vitae. După ce prezintă geneza şi doctrina completă a acestei enciclice, autorul evidenţiază slujirea profetică a acestui document magisterial, ce devine evidentă prin proclamarea adevărului moral conform cu voinţa lui Dumnezeu, chiar şi atunci când acesta provoacă împotrivire făţişă. Această intervenţie magisterială nu este singulară, ci reprezintă expresia grijii şi a luptei permanente a Bisericii pentru apărarea drepturilor şi demnităţii omului de la conceperea până la moartea lui.

Robert Lazu
„Humanae vitae” şi criza vieţii morale în epoca modernă

Pe 25 iulie 1968, Papa Paul al VI-lea a publicat enciclica Humanae vitae, care a provocat reacţii explozive în exteriorul, dar şi în interiorul Bisericii. Robert Lazu, în articolul său, face un bilanţ al receptării şi al scandalului provocat de acest document magisterial, ilustrând principiile fundamentale afirmate de Papa şi contextul social şi religios ce a motivat astfel de prevederi. Într-o manieră personală, autorul indică marea provocare ce o constituie modelul de viaţă sponsală propus de Humanae vitae şi necesitatea catehezei ce are menirea să educe credincioşii în această materie a vieţii sexuale.

Isidor Chinez
Familia în slujirea vieţii. Paternitate responsabilă în „Humanae vitae”

La începutul anilor ’60, în Europa se declanşează revoluţia sexuală, a cărei ideologie reducea familia la o instituţie pur umană, cu finalităţi imanente, în care sexualitatea era separată de procreaţie. Articolul pr. Isidor Chinez prezintă pericolele ce au periclitat integritatea familiei şi moralitatea relaţiilor dintre soţi şi care au determinat promulgarea enciclicei Humanae vitae. Acest document magisterial, în continuitate cu Conciliul al II-lea din Vatican, propune o viziune integrală despre om, subliniind dubla valoare a raportului conjugal, paternitatea responsabilă, importanţa autocontrolului pasional, necesitatea respectării legii morale şi folosirea conştiinţei drepte în interpretarea legii obiective. Aceste norme dobândesc o deosebită valoare atunci când sunt privite din prisma iubirii conjugale ce îi transformă pe soţi în colaboratori ai lui Dumnezeu.

RECENZII