Dialog Teologic XX/39 (2017)

Dialog Teologic XX/39 (2017), 60 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 15 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Pablo ARGÁRATE
THE NEW BISHOP OF ROME:A REVOLUTION?

To many, Christians or not, Francis, the new Bishop of Rome, brings new fresh air into the world. Francis understands the Church as the “People of God” and wants to decentralize its organization. In other words, the Church has to go out, to everybody, especially to the excluded and marginalized, and bring them the joy of Christ’s gospel.

In regard to the Catholic Church, his image of a “field hospital” is a very powerful one. Urgent compassion and care is the main task of the Church. But, Francis’ revolution appears to be a re-focusing of the Church on Jesus’ main message of compassion and mercy.

don Matteo CRIMELLA
EDUCARE ALL’ASCOLTO DELLA PAROLA DI DIO Il Cardinale Carlo Maria Martini maestro appassionato di lectio divina

Lo studio mette in evidenza il ruolo della lectio divina nell’accostamento alla Bibbia. La tradizione cristiana da sempre si è sottoposta all’ascolto della Parola di Dio. Il termine lectio divina viene dalla tradizione patristica e propriamente significa «lettura divina». Si tratta di leggere la Scrittura in spirito di preghiera come Parola di Dio, nell’ambito della nostra vita cristiana, in comunione con la Chiesa e con il suo insegnamento. Non è dunque una lettura privata, non è uno studio esegetico, ma è un vero e proprio momento di preghiera. Nessuno di noi ha la possibilità di incontrare Gesù in carne ed ossa, essendo questa esperienza storica a noi interamente negata, ma indubbiamente tutti possono incontrarlo nella forma della fede e ascoltarlo per mezzo della sua Parola.

Ştefan LUPU
IL CONTRIBUTO DI DUMITRU STANILOAE ALLO SVILUPPO DELLA TEOLOGIA ORTODOSSA RUMENA

Nell’opera di Dumitru Staniloae esiste una grande varietà di temi e problemi, in cui ha assunto delle posizioni originali, a volte radicali, ma sempre favorevoli al dialogo.
Credo sia possa abbozzare, anche se in modo provvisorio, quella che può essere definita la «visione creatrice» di Dumitru Staniloae, ossia il filo conduttore che dà unità e consistenza alla sua opera. La riflessione teologica del nostro autore si distingue per l’elaborazione di una teologia esistenziale, una teologia cioè che valorizzi pienamente la Rivelazione e l’esperienza ecclesiale del popolo di Dio, poi per una teologia animata dalla spiritualità filocalica e, infine, per una teologia aperta al dialogo vivo con la società contemporanea.

Gabriel Iulian ROBU
„STATUS NATURAE LAPSAE SIMUL ET REDEMPTAE” (Gen 3) IN MAN AND WOMAN HE CREATED THEM: A THEOLOGY OF THE BODY BY JOHN PAUL II

In this article, my intention has been to emphasize the role of the postlapsarian protology (Gen 3) in the anthropology enlightened by the mystery of Christ (status lapsae simul et redemptae). I considered the disastrous consequences of original sin, the perspective of death, the appearance of shame, the change in the meaning of nakedness – a change generated by the triple concupiscence in the human heart, the deformation of the spousal meaning of the human body and the disorder produced in the communio personarum, as they are presented in the catecheses of Man and Woman He Created Them: A Theology of the Body by John Paul II. Finally, from the perspective of the protoevangelium (cf. Gen 3:15), I examined protology and anthropology in the light of Christology, because in Christ it has been historically manifested and eminently revealed who man is and what is his fulfillment.

Dialog Teologic XVIII/36 (2015)

Dialog Teologic XVIII/36 (2015), 60 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 15 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

La Chiesa fonda le sue radici nel mistero di Cristo. Dalla persona di Gesù Cristo estrae i principi per il suo essere e il suo agire. Se le cose sono chiare per quel che riguarda la sua esistenza, un problema delicato rimane il suo modo di agire di fronte ai tempi che cambiano continuamente.
Pr. prof. Juan Javier FLORES ARCAS
Questo studio intende presentare alcuni aspetti del ruolo evangelizzatore della liturgia. Lontano dall’essere una somma di riti, la liturgia è un mezzo straordinario per evangelizzare. Questa sua funzione si svolge soprattutto attraverso la celebrazione della Parola e dei sacramenti, tenendo sempre presente che celebrare è in realtà evangelizzare. L’evangelizzazione dovrebbe adeguarsi ai segni dei tempi verso l’ideale di una liturgia della bellezza dentro una Chiesa in cammino verso la perfezione e la patria celeste.
CETTINA MILITELLO
Il lavoro presente ha l’intento di esporre i significati dell’immagine della donna come segno dei tempi. Già dal titolo si nota che si tratta di una narrazione autobiografica, non necessariamente una apologia a favore di un accesso più largo delle donne allo studio e alla ricerca della teologia. Al centro sta il racconto autobiografico con le sue tappe importanti. Il percorso autobiografico è poi inquadrato nel panorama generale della teologia delle donne in diversi campi di studio e di ricerca. Alla fine è prospettata un’incidenza ecclesiale della teologia “al femminile”.
Iulian FARAOANU
The purpose of this paper is to present some aspects of New Jerusalem symbolism in Revelation in relationship with various biblical fragments.
In order to describe the image of Jerusalem, it will be a general presentation of the concept „holy city” in the Old and New Testament. The description is followed by short analyses of some fragments from Revelation related to the Jerusalem concept. In the end, comes out reflections about the theological and symbolical figure of the apocalyptical Jerusalem. The holy city is the fulfillment of history and the dream to see God face-to-face.

Fabian DOBOŞ
Il presente articolo vuole trattare e spiegare il modo in cui il Papa Paolo VI è riuscito mettere in pratica l’unico suo scopo: la conversione degli uomini a Dio. Il titolo è dato da un paragone che si può fare tra il Papa Paolo VI e Sant’Atanasio di Alessandria, che ha combattuto dappertutto l’arianesimo, da qui essendo ricavato il sintagma: Atanasius contra mundum.
La prima parte dell’articolo tratta della vita e dell’attività di Giovanni Battista Montini prima della sua elezione alla Sede Pontificale; la seconda, divisa in due parti (prima e dopo l’anno 1968) cerca di riassumere l’intero lavoro di un papa che è riuscito a conservare la fede della Chiesa in Cristo.

Dialog teologic XVII/33 (2014)

Dialog teologic XVII/33 (2014), Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului, 111 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Cuvânt înainte

După cum ştim, anul acesta se împlinesc 25 de ani de la căderea Zidului din Berlin, simbol al sfârşitului dictaturii comuniste din Europa.
Astăzi, pe de altă parte, ne aflăm chiar la mijlocul intervalului dintre două evenimente ecleziale cu o relevanţă deosebită pentru noi: acum o săptămână şi jumătate au fost canonizaţi la Roma doi papi, dintre care, mai ales Ioan Paul al II-lea, a avut un rol determinant în căderea comunismului, apoi, peste o săptămână şi jumătate, vom participa la beatificarea ep. martir Anton Durcovici, o victimă a acestui regim, care ne oferă totodată o imagine clară a motivului pentru care Biserica a trebuit să ia atitudine fermă împotriva comunismului.

Jan Mikrut
Giovanni Paolo II: un nuovo santo della Chiesa cattolica. La sua esperienza dei totalitarismi e la nuova visione dell’Europa dopo la caduta del muro di Berlino

Il presente lavoro tratta il tema generale del comunismo. A livello particolare, ha di mira la visione di Giovanni Paolo II sul totalitarismo comunista e sulla soluzione per uscire dalla crisi provocata dai regimi comunisti. Dopo una breve descrizione dell’esperienza avuta dal giovane Karol Woytila nei riguardi del comunismo, viene discusso il contesto storico e politico in cui si instaurano i regimi ideologici. In seguito, sono analizzate le vicende della vita del santo Giovanni Paolo II dalla prospettiva della sua posizione nei riguardi del comunismo. Alla fine, viene offerta la nuova visione delle società dopo la caduta del muro di Berlino.

Parole chiave: comunismo, totalitarismo, Chiesa, Europa, Est, Giovanni Paolo II.

Marek Inglot
Ignacy Tokarczuk (1918-2012) – un vescovo indomito

Il comunismo è stato un periodo di prova per la Chiesa di Cristo. L’ideologia comunista non condivideva le idee e i principi della dottrina cristiana. Non solo questo, ma in virtù della lotta di classe, ha combattuto con diversi mezzi contro il popolo di Dio. Un esempio di resistenza è stato il vescovo Ignacy Tokarczuk. Le pagini seguenti intendono presentare i punti portanti della lotta di questo rappresentante di Cristo contro le idee comuniste. Dopo una breve biografia, sono presentati i mezzi e gli strumenti della buona battaglia per la vittoria del Vangelo.

Parole chiave: comunismo, Ignacy Takarczuk, Chiesa, vescovo, resistenza.

Alois Moraru
Anton Durcovici: from cradle to the foot of Calvary

L’argomento di questo studio è centrato sulla vita del grande vescovo martire Anton Durcovici. Visto lo spazio limitato, le pagini seguenti si soffermano soprattutto sull’ultima parte dell’esistenza terrena di Durcovici: il ministero di pastore della diocesi di Iasi, culminando con l’arresto a Popesti Leordeni.
Il lavoro ha un carattere prevalentemente biografico. Però vuole mettere in risalto anche dei principi teologici ed ecclesiali di cui si è avvallato il vescovo nella sua attività pastorale. Non viene dimenticata anche la dimensione esortativa: la fedeltà e la resistenza dei seguaci di Cristo per ottenere il premio del vincitore.

Parole chiave: Durcovici, resistenza, martirio, Calvario, comunismo.

Anton Coşa
Pontifical Diplomacy. The Holy See and the comunist countries in Central and Eastern Europe

Il lavoro presente intende trattare il tema del rapporto tra la diplomazia pontificia e il comunismo. Si possono riportare vari argomenti per dimostrare l’influenza della Santa Sede per far crollare i sistemi totalitari nell’Est Europa. Da evidenziare soprattutto il contributo di Giovanni Paolo II, buon conoscitore dell’ideologia comunista, difensore della libertà e grande protettore dei diritti della persona umana.

Parole chiave: diplomazia pontificale, comunismo, Santa Sede, Est Europa.

Petru Ciobanu
Condemnation of communism in pontifical magisterium. Since Pius IX to Paul VI

The present article, based on several magisterial documents, illustrates the approach of Roman Pontiffs, beginning with Pius IX and ending with Paul VI, with regard to what used to be called „red plague”, i.e. communism. The article analyses one by one various encyclical letters, apostolic letters, speeches and radio messages in which Roman Pontiffs condemned socialist theories, either explicitly or implicitly.

Keywords: Magisterium, Pope, communism, socialism, marxism, Christianity, encyclical letter, apostolic letter, collectivism, atheism, materialism.

Dialog teologic XIV/27 (2011)

Dialog teologic XIV/27 (2011), Biserica și secularizarea. Provocări și strategii pastorale (II), 104 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Prof. Violeta Barbu (Bucureşti)

Biserica şi provocările secularismului: corpul şi etica lui
Trupul şi etica lui se află la intersecţia teologiei morale, a antropologiei, a sociologiei şi chiar a culturii, în sensul larg al termenului. În acest articol, prof. Violeta Barbu prezintă, din perspectivă antropologică, problematica trupului şi a eticii lui, care a suferit numeroase mutaţii în ultimele cinci decenii. Pornind de la prezentarea viziunii creştine despre trup de-a lungul timpului, de la antropologia paulină la teologia corpului a lui Ioan Paul al II-lea, este scos în evidenţă momentul de ruptură dintre trup şi suflet, care a evoluat în evidenţierea crescândă a trupului în societate şi dobândirea unui rol exagerat de important. Unul din fronturile comune dintre viziunea creştină şi cea postmodernă, dar şi un subiect de dispută, este importanţa sănătăţii trupului, precum şi linia de oprire pentru medicină şi biologie din punct de vedere etic. Totodată, sunt analizate două probleme morale ale societăţii, eutanasia şi avortul. În concluzie, prof. Violeta Barbu include toate aceste procese referitoare la viziunea despre trup şi problematicile etice asociate acestuia în fenomenul secularizării, fenomen care pătrunde tot mai mult şi în ţara noastră.

Mons. Roland Minnerath (Dijon, Franţa)

Evanghelizarea şi postmodernitatea.

Încă de la început, creştinismul a interacţionat cu anumite elemente culturale care i-au asigurat o mai mare uşurinţă în predicarea şi răspândirea evangheliei. Creştinismul a intrat într-o lume în care religia făcea parte din cultură. Având ca puncte de plecare aceste elemente culturale, Mons. Roland Minnerath vrea să surprindă acele puncte-cheie ce pot fi folosite în evanghelizarea contemporană. În primul rând, sunt scoase în evidenţă elementele creştine care au contribuit la formarea culturii occidentale. În continuare, sunt analizate curentele şi principiile care au înlocuit cultura creştină cu o cultură seculară, fenomen care a dus la necesitatea unei noi evanghelizări. În ultima parte, sunt aduse la lumină deficienţele acestei culturi post-moderne, între care amintim lipsa unei perspective de viitor şi şi neputinţa omului în faţa problemei morţii.

Prof. Vittorio Possenti (Venezia, Italia)

Biserica şi secularizarea: curtea păgânilor.

În articolul de faţă, autorul analizează raportul dintre secularizare şi Biserică din perspectiva „curţii neamurilor”, care se inserează în raportul delicat dintre Biserică şi secularizare. Pentru democraţiile liberale, diferitele religii au fost cu timpul echivalate, din care cauză sfera publică trebuia să-şi asume faţă de ele o poziţie de indiferenţă şi neutralitate; acest fapt este valabil şi pentru religiile universale, cărora li s-a cerut îndelung să se limiteze la domeniul privat. Atare democraţii au abandonat schema hegeliană în care religia este încorporată şi captată în evoluţia societăţii şi adeverită în interiorul Statului; în Europa, pe lângă aceasta, ele se îndepărtează şi de schema americană, în care religia este un fundament independent al societăţii, rămânând separată de puterea politică. Totuşi, o schimbare semnificativă este în desfăşurare în mediile gândirii seculare

Pr. Prof. Dr. Emil Dumea (Iaşi)

Religie şi valori în era globalizării.

În acest articol, pr. Emil Dumea propune o reflecţie cu privire la globalizare şi influenţa acestui fenomen complex asupra religiei. Prima parte reprezintă o prezentare a globalizării, care cuprinde multiple sfere ale activităţii omului: economică, socială, tehnologică, culturală, politică, ecologică etc. După această reflecţie generală, autorul câteva etape istorice ale globalizării culturale, cu referire la exemple regionale şi locale. În ultima parte, este deschisă problema valorilor în plin proces de globalizare, în contextul în care acestea diferă de la o cultură la alta, de la un individ la altul, atât prin formare, cât şi prin continuitate.

 

Mons. Marcelo Sorondo (Vatican, Italia)

Secularizarea provocată de ştiinţă.

În acest articol, autorul analizează, pornind de la versetul biblic „Veritas liberavit vos – Adevărul vă va elibera” sfidările şi strategiile pastorale ale Bisericii în faţa secularizării. Punctul de referinţă în studiul de faţă este raportul dintre credinţă şi raţiune, raportul dintre ele constituind două forme de evanghelizare: de la credinţă la raţiune şi de la raţiune la credinţă. În baza acestui raport, autorul vorbeşte despre locurile de conflict dintre apropierea naturalistă sau obiectivă şi apropierea reflecţiei filozofice pornind de la practica umană. Mai întâi, un prim loc analizat de către Mons. M. Sorondo este cel al ştiinţelor neurologice şi al auto-interpretării, după care se vorbeşte despre conflictul de la nivelul creierului, al minţii, al sufletului şi al fiinţei, pentru ca în final să se refere la problematica evoluţiei şi a creaţiei pentru fiinţa umană ca un al treilea loc de conflict. În tratarea subiectului, autorul recurge atât la Biblie, cât şi la magisteriul Bisericii, dar şi la diferiţi filozofi din diverse perioade ale istoriei omenirii.

Dialog teologic XIII/ 26 (2010)

Dialog teologic XIII/ 26 (2010), Biserica și secularizarea. Provocări și strategii pastorale (I), 112 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Pr. Conf. Dr. Ştefan Lupu (Iaşi)

L’eredità spirituale del beato John Henry Card. Newman

În acest articol este analizată viaţa şi activitatea cardinalului englez John Henry Newman, precum şi o scurtă referire la unele idei teologice ale acestui fericit englez. În prima parte a articolului, autorul se referă la viaţa cardinalului, drumul său spiritual ce a trecut din Biserica protestantă la cea evanghelică, apoi la cea anglicană şi, în sfârşit, la cea catolică. În partea a doua a articolului, pr. dr. Ştefan Lupu prezintă concepţia lui Newman despre sfinţenie, pornind de la motto-ul înscris pe stema acestuia de cardinal: Cor ad cor loquitur – Inima vorbeşte inimii. Sunt trecute în revistă concepţiile cardinalului englez despre sfinţenia necesară, despre cea concretă şi dăruită, apoi despre sfinţenia ca şi provocare, pentru ca în final să se refere la sfinţenia personală în gândirea lui Newman. La finalul articolului este analizată sfinţenia lui John  Henry Newman, declarat fericit de Papa Benedict al XVI-lea la 19 septembrie 2010.

Pr. Lect. Dr. Tarciziu Şerban (Iaşi)

Profilul „omului nou” în scrisoarea către Efeseni

Pornind de la Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni, autorul prezentului articol analizează profilul omului nou aşa cum este el schiţat de către apostolul neamurilor. Premisa pentru autor o reprezintă modelul oferit
de mulţi dintre contemporanii noştri, oameni cu o conduită morală impecabilă şi cu o credinţă fermă, ridicaţi în ultimele decenii la cinstea altarelor. În partea întâi a studiului este prezentat studiul enunţurilor metaforizante din Ef 6,10-20, adică modalitatea sfântului Paul de a prezenta lupta spirituală dusă de creştin prin compararea ei cu lupta victorioasă purtată de un oştean bine echipat. În partea a doua sunt analizate în schimb enunţurile metaforizate, care schiţează un profil pentru destinatarii Epistolei către Efeseni, cerându-li-se să îşi însu-
şească seria de patru virtuţi enumerate în vv. 14-16 din acelaşi capitol. În Concluzii, autorul evidenţiază modul în care cele două planuri semantice – metaforizante şi metaforizate – se articulează şi se concretizează într-un mesaj.

Card. Zenon Grocholewski (Vatican, Italia)

Adevăr şi libertate. O problemă fundamentală

În alocuţiunea rostită cu ocazia primii titlului de Doctor honoris causa din partea Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, Eminenţa Sa Card. Zenon Grocholewski analizează problema fundamentală a timpurilor noastre, cea a adevărului şi a libertăţii. Pentru început, autorul remarcă faptul că omul prin na- tura sa singulară aspiră spre aceste două valori, strâns legate între ele, întrucât fidelitatea faţă de adevăr determină exercitarea libertăţii, însă nu doar la nivel teoretic, cât mai ales practic, în acţiune, fapt care duce la cucerirea adevăratului progres uman şi social. Modelul de urmat în căutarea adevărului este însuşi Isus Cristos, plinătatea Adevărului care-l eliberează pe om. După cum menţio-
nează autorul, libertatea creştină presupune două valenţe: urmarea lui Cristos şi „vivere in conspectu Dei”. După ce analizează libertatea în raport cu legea Decalogului, cardinalul Grocholewski prezintă figura lui Isus Cristos, care este adevăr  şi  iubire  şi  Noua  Lege  pentru  omenire,  de  aici  rezultând  că  singura „hrană pentru omul înfometat de adevăr şi de libertate” este Euharistia.

Prof. Dr. Flavio Pajer (Roma, Italia)

Educaţia religioasă între identităţi confesionale, dialog interreligios şi spiritualităţi confesionale

Subiectul central al articolului care urmează este cel al educaţiei religioase, privite prin prisma identităţii religioase, a dialogului interreligios şi a spiritualităţii seculare, în contextul unei lumi multiculturale şi globalizate. În partea întâi a articolului autorul analizează identitatea religioasă în faţa „diferitului”, identitate pe care o consideră tot mai fragilă. De aici, în partea a doua articolului, autorul se întreabă ce identitatea trebuie cultivată într-un context pluralist, încercând să dea şi un răspuns la această întrebare importantă pentru timpurile noastre. În partea a treia a articolului, prof. lavio Pajer arată că educaţia publică trebuie să fie asemenea unei săli de dialog, să fie un stimulent la „trăirea împreună”, care să nu conducă în mod banal la uniformizare, ci mai degrabă la responsabilizare. În final, sunt trecute în revistă noile competenţele religioase necesare pentru a trăi în pluralism.

Pr. Prof. Dr. Wilhelm Dancă (Iaşi)

Biserica şi Statul la Mons. Anton Durcovici

Având drept punct de plecare optsprezece declaraţii date de Mons. Anton  Durcovici  în  arestul  Ministerului  de  nterne  din  Bucureşti,  pr.  prof. Wilhelm Dancă analizează relaţia dintre Biserică şi Stat aşa cum rezultă ea din
cele declarate de episcopul de Iaşi, accentuând problematica secularismului şi a secularizării. Intenţia autorului este de a descoperi cum s-a opus episcopul Anton Durcovici la invazia Partidului-Stat în viaţa Bisericii, analizând mai în-
tâi modelul sovietic al relaţiei dintre Biserică şi Stat, în care se face deosebirea dintre starea de iure (separarea Bisericii de Stat şi Şcoală) şi starea de facto (presiunile exercitate asupra Bisericii Ortodoxe şi Bisericii Catolice), iar în partea a doua aplicarea acestui model la spaţiul românesc potrivit declaraţiilor sale carcerale, din care reiese că cea mai preocupare a regimului comunist în anii 1947 şi 1948 era limitarea prezenţei Bisericii Catolice în viaţa publică. În Concluzie, autorul menţionează că imboldul pe care ni-l dă mons. Anton Durcovici în faţa secularizării şi secularismului este caracterizat de două cuvinte cheie: educaţia şi caritatea.

Pr. Prof. Dr. Eduard Ferenţ (Iaşi)

Strigătul unui păstor patern în vederea evanghelizării credincioşilor săi

Printr-o abordare dogmatică a temei secularizării, pr. prof. Eduard Ferenţ analizează contextul şi coordonatele vanghelizării aşa cum este văzută aceasta de către Conciliul al II-lea din Vatican şi de către primul episcop de Iaşi,
Nicolae Iosif Camilli, pentru ca mai apoi să caute răspunsul pe care-l dă secularismului noua evanghelizare a omului din mileniul al treilea. Mai întâi, pornind de la documentele Conciliului al II-lea din Vatican, autorul arată care este
contextul social în care se desfăşoară noua evanghelizare – secularizarea vieţii umane, adică îndepărtarea omului de Dumnezeu. Trece apoi la expunerea coordonatelor evanghelizării primului păstor al Diecezei de Iaşi, episcopul N.I.
Camilli, prezentând strigătul patern al acestuia conţinut într-un discurs adresat catolicilor din Paris. În final, autorul, având drept referinţă textul episcopului de Iaşi, arată cum încă de atunci, Dieceza de Iaşi caută să răspundă secu-
larizării printr-o nouă evanghelizare a omului. În concluzie, pr. prof. E. Ferenţ indică ce ar trebui să apere noua evanghelizare: identitatea lui Cristos, primatul Împărăţiei şi centralitatea mântuirii, identitatea Bisericii, identitatea sa-
cramentală a Căsătoriei şi demnitatea omului.

Dialog teologic V/10 (2002)

Dialog teologic V/10 (2002), Biserica locală. Teologie și istorie, 234 p. 17×24, 7 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

EDITORIAL

WILHELM DANCĂ: Cercetarea teologică şi sinodul diecezan de la Iaşi (2001-2004)
Editorialul pledează pentru promovarea unei legături strânse între cercetarea teologică, sub toate aspectele ei – ştiinţifice, existenţiale, spirituale etc. – şi lucrările Sinodului Diecezan de la Iaşi (2001-2004).
De aceea, paginile acestui număr din revista „Dialog teologic” cuprind mai multe contribuţii cu caracter teologic în sens restrâns, puse sub semnul dorinţei de a asigura o bună reuşită a sinodului diecezan, care trebuie să „profite”, să încurajeze, să valorifice cercetarea teologică atât acum, în timpul lucrărilor, cât şi după terminarea lor. Referitor la conţintul teologic al volumului de faţă, se subliniază faptul că, în ansamblu, el propune o metodă de a face teologie: principiile hermeneutice de înţelegere a realităţilor sacre (în cazul nostru, realitatea Bisericii) sunt mereu aceleaşi, rămân aşa cum le-au formulat Sfânta Scriptură, conciliile ecumenice şi sfinţii părinţi, dar realităţile la care se aplică sunt diferite. Cu alte cuvinte, teologia se face în orizontul tradiţiei vii a Bisericii, într-o legătură interioară strânsă cu adevărurile dogmatice şi cu istoria, atât la propriu, cât şi la figurat. Astfel, dacă reflecţiile ecleziologice semnate de B. Forte şi de Şt. Lupu au un caracter mai teoretico-dogmatic, de întemeiere teologică, cele aparţinând lui E. Dumea, A. Despinescu, L. Farcaş şi A. Moraru au un caracter practic, ilustrând concret raportul dintre teologie şi istorie.

COMUNICĂRI

BRUNO FORTE Euharistia şi Biserica, comuniune şi misiune
Articolul este structurat în jurul ideii că Biserica se naşte din Sfânta Treime în misterul pascal şi în celebrarea memorialului Paştelui. Urmărind această idee centrală, autorul dezvoltă ontologia Bisericii în funcţie de ontologia Euharistiei şi atrage atenţia asupra unor ispite actuale ce ameninţă identitatea originară a Bisericii. În consecinţă, pornind de la faptul că Euharistia este un memorial al începutului şi Biserica este „de Trinitate”, subliniază trei dimensiuni ale Bisericii, care se bazează pe trei elemente ale realităţii ei: mister, dar şi angajare. În al doilea rând, după ce arată că Euharistia este ospăţ pascal şi Biserica este „communio sanctorum”, autorul face o legătură între icoana Treimii şi perihoreza eclezială, evidenţiind faptul că Biserica întreagă este carismatică şi ministerială. În fine, deoarece Euharistia este garanţia slavei viitoare şi Biserica este pe calea împărăţiei, Biserica euharistică este „semper reformanda” şi, în acelaşi timp, trebuie să devină conştiinţă critică a istoriei şi martoră a frumuseţii ce mântuieşte.

ŞTEFAN LUPU Fiinţa Bisericii la teologul ortodox Dumitru Stăniloae
În îndelungata sa viaţă şi carieră teologică, Dumitru Stăniloae (1903-1993) a tratat numeroase probleme teologice, care converg în dorinţa de a ajuta omul contemporan să se regăsească pe sine şi să se elibereze de ispitele iluzorii ce ar putea să-l alieneze. Studiul se opreşte asupra unei teme de natură ecleziologică, căutând să analizeze dintr-un punct de vedere ontologic felul în care înţelege D. Stăniloae natura şi modul prin care se poate exprima misterul unirii dintre Cristos şi Biserică. Astfel, se arată că, dintre diferitele imagini despre Biserică ce se pot găsi în tradiţia biblică şi patristică, Stăniloae are o preferinţă pentru înţelgerea Bisericii ca trup şi sacrament (mysterion) al lui Cristos, situându-se pe linia ce porneşte de la sfântul Paul, şi ajunge la părinţii capadocieni şi la teologia bizantină. Autorul studiului remarcă faptul că Stăniloae nu a acordat suficientă atenţie şi celorlalte imagini ecleziologice – cum ar fi imaginea Bisericii ca templu, arcă, popor al lui Dumnezeu – care sunt prezente şi ele în Noul Testament şi au fost aprofundate de sfinţii părinţi ai Bisericii. De aceea, ecleziologia părintelui Stăniloae riscă să aibă un caracter unilateral, adică să sublinieze doar dimensiunea spirituală, lăsând în umbră dimensiunea socială şi misionară a Bisericii.

EMIL DUMEA Misiunea catolică din Moldova în secolul al XVIII-lea
Înaintea secolului aflat în atenţia acestui studiu, prezenţa catolică în Moldova s-a concretizat în existenţa Episcopiei de Milcov sau a cumanilor (1227-1241), voită de coroana maghiară, apoi în cele de Siret (1371-1434), Baia (1418-1525) şi Bacău (1607-1818), constituite în contextul intereselor coroanei catolice poloneze. În cadrul acestei din urmă episcopii, în 1625, Congregaţia De Propaganda Fide a încredinţat Ordinului Franciscanilor Minori Conventuali destinele catolicismului în Moldova. Până în secolul al XVIII-lea, conventualii au întâmpinat multe dificultăţi într-o Moldovă supusă stăpânirii otomane şi devastată de numeroase războaie şi jafuri, pentru a putea păstra „turma catolică”, minoritatea catolică ce număra la sfârşitul anului 1600 circa 300 de suflete. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, numărul catolicilor s-a ridicat la 13.000. Articolul prezintă condiţiile externe ale misiunii catolice din Moldova, oprindu-se asupra unor factori, instituţii şi personaje care au influenţat progresul misiunii. Astfel, se face vorbire despre episcopii de Bacău, despre protectoratul marilor puteri europene, precum Polonia, Rusia şi Austria, despre relaţiile misionarilor cu autorităţile locale: domnitori, boieri şi clerul ortodox; nu se intră prea mult în controversele dintre franciscanii conventuali şi iezuiţi sau în chestiunea originii ceangăilor, fiindcă ele au constituit obiectul altor studii mai aprofundate.

ANTON DESPINESCU Activitatea pastorală a lui Nicolae-Iosif Camilli ca arhiepiscop-episcop de Iaşi (1904-1915)
În decursul mileniului al II-lea, pe teritoriul de la răsărit de Carpaţi este atestată o prezenţă catolică romană în regim misionar până la crearea statului român modern, prin unirea, mai întâi, a principatelor Moldova şi Muntenia, iar după Primul Război Mondial, cu intrarea Transilvaniei în statul român unitar. Înfiinţarea în 1884 a Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, iar în 1886, a Seminarului Diecezan, au deschis o eră nouă în organizarea din ce în ce mai temeinică a vieţii catolice în Moldova. Organizatorul dârz al diecezei a fost primul ei episcop, Nicoale-Iosif Camilli. Articolul tratează despre revenirea la Iaşi a lui N.I. Camilli ca arhiepiscop-episcop, analizând documentul program conţinut în scrisoarea pe care o trimite de la Roma, la 1 octombrie 1904, enoriaşilor şi colaboratorilor săi, eforturile de perfecţionare a diecezei, relaţiile cu clerul, stemele episcopului Camilli şi împrejurările în care a murit arhiepiscopul-episcopul N. I. Camilli.

LUCIAN FARCAŞ Metanoia. Aspecte sociale în lumina împărăţiei lui Dumnezeu
În acest studiu se pune întrebarea referitoare la şansele convertirii sociale şi ale transformării structurilor. Răspunsul dat este în strânsă legătură cu mesajul privind împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum este el proclamat şi perceput având în vedere şi edificarea domeniilor vieţii seculare. În acest sens, convertirea socială poate fi promovată, pe de o parte, prin mărturia creştină şi eclezială în şi cu credinţă, speranţă şi iubire. Pe de altă parte, sunt luate în considerare, în ultima parte, rezultatele din domeniul cercetării schimbării valorilor, care în societăţile moderne arată tendinţe de edificare a vieţii private şi sociale printr-o orientare după sinteza valorilor. Sensibilitatea crescândă a oamenilor de astăzi pentru mai multă dreptate şi pentru respectarea drepturilor omului este un semn pentru şanse mai bune ale reînnoirii sociale.

FILE DE ARHIVĂ

ALOIS MORARU Acte constitutive ale Diecezei de Iaşi şi ale Seminarului Diecezan din Iaşi

RECENSIONES

INDICATIONES

Dialog teologic IV/7 (2001)

Dialog teologic IV/7 (2001), Biserica, una, sfântă, catolică și apostolică, 205 p., 17×24, 3.5 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Cardinalul Joseph Ratzinger: Despre ecleziologia constituţiei „Lumen gentium”
Din cauza războiului franco-prusac, Conciliul I din Vatican nu a reuşit să finalizeze sinteza ecleziologică pe care ţi-a propus-o. Această sinteză este dusă la îndeplinire de Conciliul al II-lea din Vatican care, prin constituţia sa „Lumen gentium”, subordonează discursul despre Biserică discursului despre Dumnezeu, propunând o ecleziologie în sens teologic. În această constituţie, se întâlnesc multe expresii care desemnează realitatea Bisericii: noul popor al lui Dumnezeu, mireasa lui Cristos, casa lui Dumnezeu, familia lui Dumnezeu, cetatea sfântă, mama noastră, Ierusalimul de sus, turma lui Dumnezeu. Toate acestea sunt imagini ale Bisericii şi reprezintă unica Biserică universală, sacrament universal de mântuire, comuniune totală între Dumnezeu şi om, prin mijlocirea Capului suprem, Isus Cristos.

Pr. Alois Bulai: Începutul Bisericii după „Faptele Apostolilor”
Realitatea Bisericii în Faptele Apostolilor constituie o problemă complexă. Biserica – în sensul de comunitate a oamenilor beneficiari ai mântuirii lui Cristos, apărută ca încununare a planului divin „conceput înainte de întemeierea lumii” (Ef 1,4) – ia naştere odată cu moartea lui Isus, căci aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, tot astfel şi Biserica ia naştere din coasta lui Isus. Misiunea apostolilor, – începută în ziua Rusaliilor -, ca primi martori ai Bisericii, este de a răspândi Împărăţia lui Dumnezeu până la marginile pământului. O parte importantă a exegezei caracterizează, în ansamblu, situaţia comunităţii din Faptele Apostolilor, printr-o poziţie „proto-catolică”: o regula fidei, bine determinată, oficii ministeriale fixate stabil, distincţia dintre preoţi şi laici, interpretarea autoritativă a Sfintei Scripturi.

Pr. Cristian Gaşpal: Biserica lui Cristos, însufleţită de Duhul Sfânt
A înţelege prezenţa şi acţiunea salvifică a Duhului Sfânt în Biserică este un pas important făcut în cunoaşterea teologiei şi a vieţii noastre, în înţelegerea Sfintei Treimi şi a Sfintei Biserici. Biserica a fost întemeiată de Fiul lui Dumnezeu, Isus, prin puterea Duhului Sfânt, care devine vocea conştiinţei ei şi a fiecărui membru al ei, principiu al activităţii şi comuniunii, „izvorul oricărui dar şi al oricărui har”, „cel care dă întregului trup viaţă şi unitate” (LG 7). Cristos fiind Capul, Duhul Sfânt este sufletul Bisericii; El sfinţeşte în mod continuu şi constant Biserica – semper reformanda – prin acţiunea Sa în sacramente şi prin cooperarea cu ierarhia Bisericii, asigură validitatea acţiunilor sale principale.

Pr. Ştefan Lupu: Sinodalitatea şi/sau conciliaritatea: expresie a unităţii şi catolicităţii Bisericii
Conceptele synodos/concilium evocă faptul de a merge împreună pe acelaşi drum sau de a lua o decizie împreună. Această temă a sinodalităţii şi/sau a conciliarităţii, ce-şi afundă rădăcinile în practica seculară a Bisericii, a cunoscut o nouă revelanţă în dezbaterile ecumenice actuale, pentru refacerea unităţii Bisericii creştine. La întâlnirea Comitetului Credinţă şi Constituţie de la Salamanca (1973), sinodalitatea şi/sau conciliaritatea a fost definită ca având o relaţie intimă cu unitatea Bisericii, în sensul că Biserica una trebuie înţeleasă ca o „comuniune conciliară a Bisericilor locale, ele însele unite în mod autentic” care „îşi recunosc în mod reciproc membrii şi ministeriile”.

Pr. Benone Lucaci: Biserica şi şcoala: rolul lor în educaţie
În perioada totalitaristă, lumea bisericească şi cea laică erau nevoite să evolueze paralel. Biserica şi şcoala au fost considerate dintotdeauna ca fiind instituţiile au un rol deosebit în sectorul educaţiei. Şcoala este locul de formare a omului, prin asimilarea sistematică şi critică a culturii. Biserica, prin oficiul ei de munus docenci este convinsă că trebuie să se ocupe de întreaga viaţă a omului şi de aceea ea are un rol specific în dezvoltarea educaţiei. Este necesară realizarea în şcoală, prin educaţie, a acelei sinteze, între credinţă şi cultură, care să ajute elevul să găsească acel echilibru între axa verticală şi cea orizontală a existenţei sale.