Dialog teologic XV/30 (2012)

Dialog teologic XV/30 (2012), Porta fidei: re-propunerea credinţei în mileniul al III-lea, 148 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Editorial

Anul credinţei pe care l-am început recent constituie fără îndoială un moment special de har, menit să contribuie la redescoperirea, creşterea şi transmiterea credinţei, ca lumină şi busolă ce poate călăuzi omul, pe drumul istoriei sale personale şi comunitare. În acelaşi timp, poate fi o ocazie potrivită de a ne reînnoi convingerile personale, de a regăsi sensul comuniunii ecleziale, de a consolida motivaţiile noastre religioase şi, mai ales de a ne converti.

Gilfredo Marengo
Annuncio della fede e pastorale: l’eredità del Vaticano II

«Anche nei nostri tempi lo Spirito Santo ha suscitato nella Chiesa un nuovo slancio per annunciare la Buona Notizia, un dinamismo spirituale e pastorale che ha trovato la sua espressione più universale e il suo impulso più autorevole nel Concilio Ecumenico Vaticano II» (Benedetto XVI, 7 ottobre 2012). Queste parole, pronunciate dal Santo Padre, nell’omelia della celebrazione con la quale si è iniziato il Sinodo dei Vescovi dedicata al tema della «nuova evangelizzazione» segnalano, insieme alla  contestuale proclamazione dell’Anno della Fede, la speciale enfasi che si deve dare alla ricorrenza del cinquantesimo anniversario dell’apertura del Concilio Vaticano II (11 ottobre 1962). Queste circostanze invitano ad una rinnovata attenzione al magistero conciliare e ad  una verifica della sua adeguata recezione, Ben sapendo che esso resta un’ineludibile pietra di paragone del cammino ecclesiale e custodisce in sé una fecondità, non del tutto compiutamente espressa.

Nicola Reali
Raccogliere l’eredità del Concilio a 50 anni dalla sua celebrazione: un caso particolare il sacramento del matrimonio. Lettura teologico-pastorale

Introducendosi subito nell’oggetto della nostra presentazione, possiamo affermare che il Concilio Vaticano II segna il punto di non ritorno di tutta la teologia e la pastorale da allora in poi. Questo essenzialmente per due motivi: 1. Le indicazioni del Concilio permisero di uscire fuori da una visione esclusivamente naturalistica e giuridica 2. Sia il punto di vista con il quale il concilio legge il matrimonio, sia  il  contenuto  dottrinale  che  esso  presenta  trovano  la  propria  fondazione e legittimazione nella teologia immediatamente precedente al Concilio (i tentavi di pensare diversamente della teologia degli anni ’50). In particolare prendiamo in considerazione Lumen gentium e Gaudium et spes. Unitamente a quanto il Concilio afferma in SC 77-78 specialmente per quel che concerne la riforma del rito del matrimonio.

Ştefan Lupu
„Il valore della tradizione apostolica secondo Adversus Haereses di sant’Ireneo

Sfântul Irineu din Lyon a definit cel dintâi şi cu claritate principalele elemente ale tradiţiei Bisericii în contrast cu curentele gnostice. După Irineu tradiţia Bisericii este apostolică atât în ceea ce priveşte originea ei, dovedită de „succesiunea episcopilor”, care primesc o dată cu succesiunea apostolică şi carisma adevărului, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul ei, care este kerygma învăţată de apostoli şi care este transmisă, păstrată şi predicată în Bisericile apostolice. Obiectul esenţial al mesajului apostolic al tradiţiei este Cristos, deja vestit de Vechiul Testament şi care îşi află împlinirea în el. Prin urmare, tradiţia apare ca distinctă de Sfânta Scriptură şi, totodată, strâns legată de ea. Pentru Irineu, Scriptura şi Tradiţia se află într-un raport constant de acţiune şi dependenţă reciprocă.

Iulian Faraoanu
Abraham, itinerariu şi model de credinţă

Credinţa este o dimensiune esenţială a fiinţei umane. Lucrarea de faţă îşi propune să scoată în evidenţă credinţa marelui patriarh Abraham, personaj biblic emblematic în ceea ce priveşte încrederea în Dumnezeu. Credinţa lui Abraham va fi analizată sub două aspecte: mai întâi din perspectiva itinerarului raportului său cu Dumnezeu, apoi exemplul de statornicie şi perseverenţă al credinţei sale. După fiecare tratare, va exista o aplicaţie pentru creştinii de astăzi. La final, apare îndemnul la imitarea încrederii lui Abraham, omul care a crezut şi a sperat împotriva oricărei speranţe.

Iulian-Valerian Ianuş
Înţelegerea credinţei – Fides et Ratio

L’enciclica Porta fidei di Benedetto XVI ci invita ad aprofondire i contenuti della fede e di rifflettere sull’atto stesso con cui si crede. Per riscoprire e fare nostri questi contenuti, c’è bisogno di uno sforzo personale per capire quello che la fede ci insegna. Nell’anno dedicato alla fede da parte della Chiesa, l’enciclica Fides et Ratio di Giovanni Paolo II può essere uno strumento molto utile in questo cammino personale. Infatti, essa ci ofre un cammino storico riguardante i testi biblici, i contributi dei Padri della Chiesa e dei diversi teologi cristiani;  sono  ricordati  anche  gli  altri  interventi  del  Magistero,  soprattutto della Constituzione dogmatica Dei Filius del Concilio Vaticano I.

Iosif Enăşoae
Credinţa creştină, fundamentul şi viaţa familiei creştine

Observarea atentă şi critică a vieţii şi a comportamentului personal şi social ne dezvăluie, fără vreun studiu socialogic aprofundat, că credinţa este  o  realitate  existenţială  evidentă,  care  invadează  şi  influenţează  întreaga existenţă umană. Sociologia nu ar întâmpina nici o dificultate în a  demonstra  că,  în  comportamentul  tuturor  persoanelor,  actele  săvârşite din credinţă sunt de departe cele mai frecvente faţă de cele împlinite în urma unui control autoconştient critic 32 . Cu toate că termenul credinţă ne îndreaptă parcă instinctiv mintea la o experienţă religioasă, totuşi nu
trebuie să uităm legătura sa strânsă cu viaţa umană în toate etapele sale evolutive.

Damian Ghe. Pătraşcu
Credinţă şi religie. În ce/cine se crede! Răspunsul lui Dostoievsky

Timpul nostru este unul plin de contraste. Lumini şi umbre se urmăresc şi se ciocnesc, deseori în ritmuri convulsive, şi fac dificilă analiza situaţiei. Pericolul maniheismului stă la pândă, sugerat de ambiguitatea condiţionărilor în care omul se găseşte. Ca întotdeauna în istorie, binele şi răul
influenţează societatea şi o orientează într-un sens sau altul, neavând însă niciodată o dominaţie definitivă. Pentru o analiză obiectivă a situaţiei este necesară nu numai o seninătate în judecată, ci şi o capacitate de a vedea dincolo de aparenţe.

Constantin Cucoş
Corelativitatea şi complementaritatea finalităţilor în formarea religioasă

Încercăm în cele ce urmează să răspundem la următoarea întrebare: ce este mai importat să se vizeze în educaţia religioasă a elevilor, transmiterea de cunoştinţe sau clădirea unor competente, însuşirea unor cadre cognitive sau interiorizarea unor repere comportamental-valorice? Este vorba
de o polarizare a ţintelor sau de un continuum şi de o complemetaritate a lor? În plus, vom încerca să concretizăm corelativitatea dintre cele două seturi de finalităţi în cazul educaţiei religioase.

Dialog teologic XVI/32 (2013)

Dialog teologic XVI/32 (2013), Creştinul între trecut şi prezent, 156 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Editorial

Biserica lui Cristos este esenţialmente catolică, universală. Această notă a sa, pe lângă faptul că este constitutivă, îi asigură şi un plus de energie pentru a răzbate pe căile întortocheate ale istoriei. Catolicitatea respectivă, aşa cum s-a întâmplat şi în primele secole, trebuie înţeleasă nu doar la nivel geografic, ci şi din perspectiva doctrinei sale.
Un alt principiu care s-a afirmat din ce în ce mai mult în ultimele decenii se referă la unitatea în diversitate. Biserica este una şi unitară, însă ideile teologice sunt multiple. Cei mai mulţi consideră că acest aspect al pluralităţii este un factor de bogăţie şi progres pentru Trupul mistic al lui Cristos.

Lucian Farcaş
Între linişte şi fericire. Gânduri pentru o altă lectură a fericirilor (Mt 5)

Le riflessioni seguenti propongono un’analisi comparativa tra il Decalogo – la sintesi morale dell’AT e le beatitudini, la proposta fatta da Gesù nel discorso della montagna – sintesi dell’insegnamento di Gesù. L’analisi non voule diminuire l’importanza del Decalogo, nemmeno intende dire che i comandamenti non sono più attuali, non hanno più valore. L’intento è una migliore comprensione del Decalogo per avere accesso agli insegnamenti di Gesù.
Dopo un breve esame dei dieci comandamenti e delle beatitudini, seguirà un’analisi del Decalogo nella sua dimensione etico-sociale. Le beatitidini saranno presentate non solo come un prolungamento delle dieci parole, ma come un perfezionamento dell’identità del cristiano. Alla fine, saranno evidenziati gli impulsi per una vita cristiana permeata da gioia e felicità.

Parole chiave: Decalogo, beatitudini, insegnamento, etica, felicità.

Iulian Faraoanu
Preotul, discipol credincios al lui Cristos

This paper is trying to focuses a few aspects of the figure of the disciple of Christ in the Gospel of saint Mark. Jesus Christ, from the beginning of his public activity had the intention to be accompanied by disciples. They followed the Saviour and were witnesses of his wonderful words and deeds. After they learned at the school of Jesus, they were sent to continue the work of spreading God’s Kingdom and the Gospel.
In what it concerns the illustrating of the theme, after some general elements, will be analyzed two texts from the Gospel : Mk 1:16-20 and Mk 3:13-19. These two fragments reflect an image of discipleship: the vocation, the conditions of the following and the mission. In conclusion, are suggested some theological reflections and an actualization to the situation at this millennium beginning. Even for the present it is important to research to follow Jesus Christ as a disciple.

Keywords: disciple, Jesus following, mission, community, gospels.

Fabian Doboş
Istoria Sinoadelor catolice din Moldova

Dopo l’introduzione in cui sono presentate le cause della convocazione dei sinodi locali, lo studio tratta, cronologicamente, tutti i sinodi tenuti dai cattolici della Moldavia.
Il primo ebbe luogo a Jassy nel 1586 e volle applicare le decisioni prese dal Concilio di Trento. Anche il principe ortodosso, Pietro lo Zoppo, ha sostenuto i lavori di questo sinodo, in quanto un’altra metà sua era quella di cacciare i pastori luterani dalla Moldavia.
Nel secolo XVII° ci furono due sinodi: a Cotnari (1642) e Bacău (1663). Tutti e due ebbero come scopo la riforma della Chiesa locale, ma anche la ripresa dei rapporti stretti tra i laici e i sacerdoti della Moldavia.
L’ultimo e il più importante sinodo della Chiesa locale è stato celebrato tra il 2001 e il 2004. L’evento fu ben preparato, tutti i cattolici essendo interpellati sulla realità religiosa e sui problemi che meritavano trattati dall’assemblea sinodale. I scopi principali di questo sinodo furono: un’analisi profonda della Chiesa locale della Moldavia; l’applicazione delle leggi universali al territorio della diocesi di Jassy; nuovi metodi nella pastorale.
Lo studio auspica una seria riforma della Chiesa Cattolica della Moldavia, come conseguenza dell’osservazione delle decisioni sinodali.
Parole chiavi: Chiesa Cattolica, Romania, Moldavia, Jassy, sinodo, francescani, Bacău, Cotnari, riforma, pastorale.

Lucian Dîncă
Scrisoarea Sfântului Atanasiu de Alexandria către Draconţius

Lo studio con il titolo „La lettera di Atanasio a Draconzio” ha come obiettivo la comprensione di alcune linee di pensiero di sant’Atanasio. I consigli del grande Padre a Draconzio hanno di vista l’importanza e la dignità della missione pastorale del vescovo. Dopo una contestualizzazione storica, sono proposte alcune considerazioni sulla missione apostolica delle guide della Chiesa di Cristo. In seguito viene offerta una traduzione della lettera per comprendere il pensiero teologico di sant’Atanasio sull’officio pastorale del vescovo, guida, maestro e pastore del popolo di Dio.

Parole chiave: Sant’Atanasio, Draconzio, vescovo, preghiera, spirituale.

Alois Gherguţ
Şcoala pentru diversitate şi educaţia pentru toţi

Educational theories and practices from the last years offered examples about diversity of children and specific educational needs which involve new forms of teaching process in schools starting from the fundamental principle of „adapting the structure and content of instruction to the personal features of students (psychic, physical, age related or individual), in order to develop their personalities as balanced and as harmonious as possible”. In this context we can talk about school for diversity or school for all that means maximum flexibility and tolerance for differences between children/students and adaptation of educational process to the particularities of each individual student.

Keywords: school for diversity, education for all, educational needs.

Nadia Vacaru
Direcţii de rezolvare a problemei muncitoreşti în enciclica Rerum Novarum

Depuis sa naissance, l’Eglise est intervenue efficacement dans diverses situations et contextes socio-économiques de la vie humaine, et elle s’est toujours déclarée dans la promotion de la collaboration sociale, de la fraternité chrétienne et de la solidarité humaine. L’Encyclique Rerum novarum du pape Léon XIII a inauguré une tradition d’intervention de la papauté dans les problèmes de la société moderne. Le contexte socio-économique dans lequel a été élaborée et promulguée l’Encyclique Rerum Novarum mettait l’Eglise en face de deux menaces: la violation des droits de la personne humaine et le mouvement idéologique antireligieux représenté par le socialisme. Face à ces dangers, l’Eglise propose d’exploiter les ressources de l’éducation et de soutenir un environnement chrétien. Les obligations des travailleurs comprennent la réalisation, pleinement et fidèlement, du travail auquel ils se sont engagés sous contrat, librement et en respectant le principe de la justice. En ce qui concerne les employeurs, ils doivent valoriser le travail et respecter la dignité humaine des travailleurs. Trouver un remède au problème des travailleurs exige une coopération efficace, avec mesure et sagesse, de l’autorité publique, des chefs d’Etat, des employeurs et des riches, ainsi que des prolétaires eux-mêmes.

Mots-clés: doctrine sociale, dignité humaine, fraternité chrétienne, collaboration sociale, solidarité.

Petru Ciobanu
Cristologia şi soteriologia gnostică antică

La nascita et lo sviluppo del discorso cristologico e soteriologico nei primi secoli dell’era cristiana è avvenuto nel contesto della lotta della Chiesa contro le eresie, perché la maggior parte di esse attentavano all’identità e missione di Gesù Cristo. Già nel Nuovo Testamento troviamo accuse contro coloro che dubitavano della divinità e della missione redentrice di Gesù di Nazareth “che Dio ha costituito Signore e Cristo” (At 2,36).
Un pericolo maggiore in questo senso è stato rappresentato dallo gnosticismo con le sue numerose ramificazioni e il suo sistema dottrinale molto complesso. Simile ad un drago con molte teste, questo sistema eretico è diventato il bersaglio degli autori ispirati dei libri del Nuovo Testamento ed, in seguito, dei padri della Chiesa. Motivo? Perché distruggevano il nucleo della fede cristiana – la morte e la risurrezione di Cristo.
Nel presente articolo ci siamo proposti di presentare l’identità e la missione di Gesù Cristo in un certo numero di eresie gnostiche antiche. Abbiamo usato principalmente le informazioni offerte dal più grande eresiologo della Chiesa primaria – san Ireneo da Lione, ma abbiamo fatto ricorso anche, dove è stato possibile, alle fonti gnostiche, per poter presentare la cristologia e la soteriologia del pensiero gnostico così come viene esposto in questi libri.
Parole chiave: gnosticismo, Simone il Mago, Cerint, sette, Ireneo da Lione, marcionismo, cristologia, soteriologia.

Dialog teologic XIII/25 (2010)

Dialog teologic XIII/25 (2010), Rezistența anticomunistă prin valori spirituale. Modele și fapte (II), 144 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Alexandru Zub

Aspecte spirituale în închisorile regimului comunist

Rezistenţa la opresiune şi supravieţuirea morală în închisorile regimului comunist s-au întemeiat, mai ales, pe credinţă, indiferent de confesiune, iar apartenenţa cultică nu a fost acolo un impediment pentru dialog şi convieţuire fraternă. În pofida imensei bibliografii, autorul evocă în acest articol doar câteva exemple dintr-o vastă cazuistică a cărei analiză se află abia la început. În prima parte a articolului, sunt enumerate o serie de studii memorialistice şi modalităţi de recuperare a faptelor din perioada comunistă, care au pus în evidenţă mai ales ororile, cruzimile, acţiunile sistemului respectiv. În partea a doua sunt preluate exemple de oameni din studiile respective care au avut aceeaşi soartă prin suportarea „calvarului” detenţiei.

Eduard Ferenţ

Apărarea identităţii noastre creştine, prilej de maturizare umană şi spirituală

Istoria a fost şi rămâne mater et magistra vitae. Ea învaţă că adesea, în timp ce ea se vremuieşte din cauza îmbătrânirii lumii, credinţa în Dumnezeu se întunecă, iar moravurile societăţii se moleşesc. Mai învaţă că, în timp ce fervoarea vieţii se vlăguieşte, cu toate acestea, Dumnezeu, conducătorul permanent al omenirii, în misterul îndurării sale, ridică noi personalităţi, îngrijindu-se astfel prin ele atât de întărirea credinţei, cât şi de reformarea moravurilor societăţii. În acest articol, părintele Ferenţ scoate în evidenţă evenimente şi personalităţi care reprezintă stări de spirit trăite de înaintaşi. Din aceste stări se poate remarca faptul că, pe parcursul istoriei recente, nevoia de a-şi apăra identitatea umană şi creştină i-a făcut pe mulţi să reziste chiar până la sacrificiul vieţii. Această rezistenţă constituie momentul maturizări ca oameni şi creştini.

Emil Dumea

Biserică şi stat în România contemporană

În articolul acesta, părintele Emil Dumea sintetizează relaţia dintre statul român şi Biserică în secolul al XX-lea. Prin menţionarea dispoziţiilor constituţionale de după crearea statului român modern şi adoptarea primei constituţii, cea din 1866, şi până în zilele noastre, autorul ierarhizează importanţa confesiunilor din România, primul loc revenindu-i Bisericii Ortodoxe Române, prin majoritatea populaţiei care îi aparţine, fapt explicat prin dezvoltarea comună, alăturată dintre instituţiile Bisericii Ortodoxe Române şi istoria progresivă a formării statului român, din Evul Mediu până astăzi. Istoria juridică a României pune în evidenţă împletirea continuă dintre cele două instituţii: acesta este motivul pentru care Biserica Ortodoxă Română păstrează o poziţie privilegiată, iar statul îi apără şi îi promovează interesele.

Dănuţ Doboş

Justiţia politică şi „vinovăţia” de a fi catolic în anii regimului comunist

În ultimii ani, Departamentul de Cercetare Istorică de pe lângă Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a abordat o serie de teme de istorie recentă, cu precădere din perioada 1948-1964, care a coincis cu anii regimului stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu Dej. În prezentul articol, Dănuţ Doboş, membru al acestui departament, rezumă munca şi rezultatele de până acum cu privire la aceste teme, obţinute prin analiza documentelor de arhivă descoperite. Totuşi, dezamăgit, autorul ajunge la concluzia că victimele comunismului nu sunt percepute drept modele de toată lumea, justiţia a închis capitolul reabilitărilor juridice, autorităţile le ignoră, la fel ca şi opinia publică, cărţile de istorie de asemenea, noile generaţii nu le cunosc aproape deloc, iar anumite voci tributare trecutului le impietează şi astăzi memoria, amplificând astfel crimele de care s-a făcut vinovată Securitatea.

Violeta Barbu

Memoria totalitarismului dintr-o perspectivă catolică. O dezbatere istorică

Ca experienţă antropologică a ceea este trecător, memoria depinde de semnificaţiile concrete ale transferului de la generaţie la alta. Prof. Violeta Barbu vrea să scoată în evidenţă discrepanţele ce există între perspectivele secularistă şi catolică cu privire la memoria totalitarismului secolului al XX-lea, cu cele două feţe ale sale, fascismul şi comunismul. În prima parte a articolului, menţionează şi analizează abordările clasice ale filozofiei politice ale unor faimoşi autori, precum Hannah Arendt, Thomas Mann, Walderman Gurian etc. Tot în prima parte, este abordată istoria concepţiilor despre cele două forme de totalitarism, din timpul Războiului Rece şi până astăzi. În a doua parte, autorul susţine că modelul de filozofie politică al unui unic totalitarism cu două feţe bazat pe diferenţe istorice trebuie să fie redimensionat în acord cu modelul european cultural al diversităţii, recunoscut ca un factor definitoriu al identităţii Europei reunite. Acest model cultural a fost reliefat de către magisteriul Bisericii Catolice prin enciclicele Papei Ioan Paul al II-lea. Totodată, sunt scoase în evidenţă unele contribuţii istorice ale papei.

Ioan Mitrofan

După 20 de ani. Evidenţe şi ocultări ale persecuţiei Bisericii Greco-Catolice Române Unite cu Roma din 1948 şi până astăzi

Reprezentantul Bisericii Române Unite cu Roma la simpozion, pr. Ioan Mitrofan, susţine în această conferinţă cauza acestei Biserici presecutate de-a lungul istoriei sale relativ scurte, cu puţin peste 300 ani. Prima parte a articolului este o periodizare sistemaitcă a acestei istorii cu scopul de a sublinia faptul că Biserica Greco-Catolică din România este o instituţie cu o istorie bogată în evenimente, chiar dacă nu întotdeauna fericite, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut, când a participat la marea competiţie a rezistenţei în faţa sistemului comunist impus în Europa Centrală şi de Est, alături de celelalte Biserici Unite, persecutate şi ele în acelaşi fel, alături şi de Biserica Romano-Catolică în diferitele sale nuanţări naţionale. Autorul îşi descrie prezenţa la simpozion nu ca istoric, ci ca martor al istoriei recente a Bisericii Române Unite cu Roma. În partea a doua este dezbătută problema dialogului dintre Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă, dintre Biserica Greco-Catolică şi Biserica Ortodoxă. În continuare, sunt prezentate aspecte pozitive ale eliberării de sub comunism pentru Biserica Română Unită cu Roma. Iar în final, autorul îşi descrie activitatea sa de preot greco-catolic în perioada comunistă.

George Enache

Berdiaev şi comunismul

În acest articol, autorul propune spre discuţie aspectele Bisericii, motivele pentru care a fost persecutată în epoca comunistă, precum şi contradicţiile din ideologia comunistă, subliniate de Nikolai Berdiaev (1874-1948), filozof rus care, în opera sa, s-a ocupat îndeosebi de filozofia religiei. Lupta comuniştilor împotriva creştinismului înseamnă o surpare a elanului cvasispiritual din ei înşişi, ceea ce îi îndeamnă să schimbe total faţa lumii, întrucât, distrugându-şi rădăcinile înfipte adânc în trecutul creştin, nu fac altceva decât să făurească o lume mecanică şi atee. Un detaliu important al articolului îl reprezintă definirea Bisericii ca o emanaţie a dumnezeirii, ca urmarea unui proces divino-uman. Noţiunea de Biserică are două înţelesuri diferite, pe de o parte, trupul mistic al Mântuitorului şi realitatea sa spirituală, iar, pe de altă parte, un fenomen social şi o instituţie socială strâns legate de stat, fiinţând în paralel, având un drept şi o economie proprie.

Adrian Petcu

Strategii ale Patriarhului Justinian Marina pentru organizarea şi dezvoltarea monahismului ortodox în perioada comunistă

Problema monahală, izbucnită odată cu reforma domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prin care mănăstirile erau lipsite de proprietăţile funciare, a pustiit mănăstirile, astfel încât la începutul secolului al XX-lea mai existau doar câteva mănăstiri care abia funcţionau. După Al Doilea Război Mondial, la începutul instaurării regimului comunist, un rol important în privinţa rezolvării acestei probleme avea să-l joace patriarhul Justinian Marina. Studiul d-lui dr. Adrian Nicolae Petcu îşi propune să sublinieze rolul pe care l-a avut patriarhul menţionat în organizarea şi dezvoltarea monahismului ortodox în perioada comunistă. Cu toate că era văzut ca un colaborator al Partidului comunist, patriarhul Justinian Marina a înşelat orice aparenţă prin reformele puse în aplicare pentru a reînvia spiritul monahal ortodox, cu scopul de a forma cadre de elită în rândul monahilor, care să constituie armata de viitor a monahismului românesc.

Wilhelm Dancă

Rugăciunea şi căderea comunismului în România

Minunea care a avut loc în decembrie 1989, aşa cum a definit Doina Cornea, o cunoscută figură a rezistenţei anticomuniste române, evenimentele din anul respectiv, au reprezentat o victorie a valorilor spirituale asupra idealurilor materialiste şi ateiste. În articolul de faţă, părintele Wilhelm Dancă propune, pe linia acestei personalităţi, o înţelegere mai clară a termenului de minune în raport cu evenimentele din decembrie 1989. Folosindu-se de memoriile unor eroi ai rezistenţei anticomuniste şi făcând apel la amintirile sale personale, părintele vrea să scoată în evidenţă contribuţia factorului spiritual, în special factorul rugăciunii, la căderea comunismului. De aceea, analizează acest factor din trei perspective diferite: rugăciunea ca formă de rezistenţă în faţa răului, rugăciunea ca portiţă de ieşire dintr-o lume închisă şi rugăciunea ca spaţiu de întâlnire cu Dumnezeu. Pentru Biserica Catolică, viaţa trăită în comunism a fost ca o zi la asfinţit ce nu se mai termina. Însă, jertfele fizice şi spirituale ale credincioşilor şi preoţilor au pregătit bucuria redobândirii libertăţii.

PROFILE ISTORICE

CĂRŢILE NOASTRE

Dialog teologic XII/24 (2009)

Dialog teologic  XII/24 (2009), Rezistența anticomunistă prin valori spirituale. Modele și fapte (I), 152 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Editorial

Wilhelm Dancă

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale

Episcopia Romano-Catolică, Institutul Teologic Romano-Catolic şi Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi au organizat, în zilele de 10 şi 11 decembrie 2009, un simpozion internaţional la care au participat reprezentanţi ai Bisericii din aproape toate ţările foste comuniste. În cadrul simpozionului s-au evocat modele şi fapte din istoria recentă a Europei Centrale şi de Est cu privire la rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Astfel, în „Editorial”, după ce expune premisele acestui simpozion, părintele Wilhelm Dancă şi-a concentrat atenţia pe conţinutul specific al fiecărei conferinţe şi le-a clasificat în trei categorii: cele cu referire la rezistenţa clericilor, apoi cea a laicilor, a treia categorie cuprinzând aspecte sistematice, teoretice, analizându-se teme precum variatele nuanţe ale relaţiei dintre Biserică şi Stat, diferitele semnificaţii ale opoziţiei anticomuniste, dar şi unele mijloace spirituale locale şi distincte de rezistenţă anticomunistă. Datorită conţinutului specific al unor studii şi articole, precum şi numărului mare de pagini, am oferit valorilor spirituale ca forme de rezistenţa anticomunistă două numere din revista noastră de teologie „Dialog teologic”, adică numărul 24 şi 25.

MESAJE

† Angelo Card. Sodano

Credinţa este patrimoniul ce trebuie păstrat şi răspândit

În mesajul său, cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, salută iniţiativa acestui simpozion, amintind factorul spiritual ca factor principal al rezistenţei în faţa dictaturii comuniste, precum şi alţi factori, cum ar fi profunda credinţă a creştinilor, susţinută de mărturia păstorilor Bisericii Catolice. În acest scop, este citat un fragment din discursul Papei Ioan Paul al II-lea din timpul vizitei sale în România.

† Stanislaw Card. Dziwisz

Rolul Papei Ioan Paul al II-lea în schimbările din 1989

În scrisoarea sa, dată pe 30 octombrie 2009, la Cracovia, cardinalul Stanislaw Dziwisz, a propus pontificatul lui Ioan Paul al II-lea ca un punct de referinţă în schimbarea care s-a produs odată cu căderea comunismului. Este scoasă în evidenţă învăţătura acestui pontif centrată pe Cristos, pe solidaritatea morală ca efect al crucii şi al învierii lui Cristos, accentul pus pe rădăcinile creştine ale Europei şi unitatea spirituală a Europei creştine.

† Miloslav Card. Vlk

Cristos răstignit e puterea creştinilor persecutaţi

Cardinalul Miroslav Vlk, arhiepiscop de Praga, a împărtăşit câteva experienţe personale din timpul comunismului: cum făcea parte din grupurile creştinilor care au decis să-şi trăiască viaţa în mod clandestin în comuniunea Bisericii, cum i s-a retras licenţa statală, prin care nu mai putea să-şi exercite public preoţia, devenind un refugiat, şi cum şi-a găsit adevărata identitate de preot, mărturisind că secretul forţei sale a fost Isus răstignit şi abandonat, întâlnit în dureri şi suferinţe.

† Lucian Mureşan

Am ales „lauda” crucii lui Isus

„Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Gal 6,14). Prin acest verset îşi caracterizează activitatea ÎPS Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, în mesajul său transmis participanţilor la simpozion. Totodată, a facut referire la crucificarea Bisericii Greco-Catolice în perioada comunistă, precum şi la episcopul Márton Áron, datorită căruia a intrat în Seminarul Teologic din Alba Iulia. În finalul mesajului şi-a manifestat recunoştinţa pentru Cirenei, fraţii din Biserica Romano-Catolică, care i-au ajutat la purtarea crucii pe românii catolici de rit oriental.

CONFERINŢE

† Ioan Robu

Mărturisirea credinţei în istoria recentă a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti

Perioada comunistă a fost extrem de dificilă pentru Biserică, fiind încărcată de dramatism, fapte eroice şi martirice, dar şi de adversitate făţişă faţă de Biserica Catolică, manifestată prin acţiuni precum denunţarea unilaterală a Concordatului dintre România şi Sfântul Scaun, interzicerea Bisericii Greco-Catolice, închiderea seminariilor şi a celorlalte şcoli catolice. ÎPS Ioan Robu a adus un omagiu tuturor luptătorilor pentru apărarea credinţei în Arhidieceza de Bucureşti, mai ales în perioada grea dintre anii 1948 şi 1964. Începând cu explicarea apariţiei implicite a unor forme de rezistenţă anticomuniste, continuând cu prezentarea predecesorilor săi la conducerea Arhiepiscopiei de Bucureşti, Alexandru Theodor Cisar, Iosif Schubert, precum şi a episcopului de Iaşi Anton Durcovici. De asemenea, sunt menţionaţi preoţi şi laici, faţă de care şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa pentru susţinerea materială şi spirituală a comunităţilor catolice, chiar şi din exil. La final, autorul felicită iniţiativa organizării acestui simpozion, subliniind valoarea jertfei martirilor epocii comuniste în memoria noastră.

† Zelimir Puljic,

Alois Card. Stepinac – un erou exemplar din rândul mulţilor Păstori eroi

În articol său, Želimir Puljić, episcop de Dubrovnik, prezintă figura martirului croat Alojzije Stepinac. Sunt aduse în atenţie, mai întâi, unele date biografice ale cardinalului croat, după care este expusă activitatea martirului în perioada ocupaţiei naziste şi fasciste. Episcopul Puljić continuă cu prezentarea atitudinii lui Alojzije Stepinac faţă de puterea comunistă instaurată după Al Doilea Război Mondial. Principiul călăuzitor al martirului croat faţă de comunişti a fost „frangar non flectar”, activitatea sa şi a preoţilor săi desfăşurându-se, după expresia sa, „într-o baie de sânge”. Alături de scrisoarea episcopatului croat împotriva violenţelor comuniştilor, autorul articolului prezintă pe scurt şi procesul cardinalului Stepinac din 1946. Articolul se încheie cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea rostite cu ocazia beatificării lui Stepinac pe 3 octombrie 1998. „Figura fericitului Alojzije Stepinac”, scrie PS Želimir Puljić, „reprezintă pentru toţi un punct de referinţă spre care trebuie să privim pentru a ne inspira şi a ne susţine”.

† Petru Gherghel

Familia creştină, bastion al rezistenţei în faţa dictaturii şi a ateismului

Pornind de la fundamentele biblice ale familiei din Cartea Genezei şi din afirmaţiile lui Isus Cristos din evanghelii, precum şi din învăţătura sfântului Paul despre misterul căsătoriei, PS Petru Gherghel aminteşte câteva adevăruri ce stau la baza vieţii creştine şi care au fost un îndrumător în rezistenţa faţă de atacurile ideologiilor contrare voinţei divine. Fiind sanctuar al iubirii, familia a ştiut cel mai bine să opună rezistenţă invaziei roşii şi teribilei dictaturi comuniste dintre toate instituţiile bântuite de atacuri şi furtuni din acea perioadă. După 1989, pentru familia creştină a început un nou calvar prin asaltul atâtor probleme în cadrul acesteia. Din cauza problemelor sociale, spirituale, economice şi politice, astăzi se pierde din vedere grija faţă de unitatea familiei şi faţă de indisolubilitatea căsătoriei; de aceea, sunt necesare redescoperirea valorilor adevărate şi refacerea familiei, întrucât viitorul lumii depinde de familii adevărate şi creştine.

† Anton Coşa

Rezistenţa catolicilor în timpul persecuţiei bolşevicilor în actuala Republică Moldova

Episcopul de Chişinău, PS Anton Coşa, vine să ne amintească de „Pământul uitat… de dincolo de Prut”, care, la fel ca şi alte regiuni din Europa de Est, a avut de suferit de pe urma comunismului. Autorul expune situaţia Bisericii Catolice din RASS Moldovenească în perioada interbelică şi din RSS Moldovenească între anii 1940-1941, când Basarabia a fost pentru prima dată ocupată de trupele sovietice, dar şi după anul 1944, când Basarabia a fost realipită Uniunii Sovietice. Pe lângă prezentarea generală a catolicismului din cele două regiuni ale actualei Republici Moldova (Transnistria şi Basarabia), episcopul Anton Coşa analizează situaţia unor parohii catolice din regiune, cum ar fi Chişinău, Tighina, Râbniţa, Bălţi etc. Şi întrucât istoria este făcută de către oameni, nu sunt trecute cu vederea figurile preoţilor care au activat în această perioadă în Basarabia, cum ar fi Ioan Hondru, Nicolae Şciurek, Bronislav Hodanenok, Vladislav Zavalniuc, „mărturia credinţei cărora nu se va pierde în Biserica Catolică din Republica Moldova”.

Stefano Monolov

Martiriul catolicilor din Bulgaria în timpul socialismului

Mons. StefanoMonolov prezintă martiriul catolicilor din Bulgaria în perioada socialistă. La începutul articolului său, autorul informează pe scurt despre începutul prigoanei comuniste împotriva creştinilor mai întâi în URSS, apoi şi în celelalte ţări comuniste din Europa de Est. Primele victime ale terorii comuniste din Bulgaria au fost ortodocşii şi protestanţii, persecuţia împotriva Bisericii Catolice fiind demarată începând cu anul 1949. Alături de atitudinea autorităţilor comuniste bulgare faţă de Vatican, autorul prezintă şi noua situaţie a catolicilor din Bulgaria, mai ales arestările episcopilor şi preoţilor catolici. Astfel, Mons. Monolov aduce în faţa cititorului soarta episcopulului Eugen Bossilkov, a preoţilor Kamen Vičev, Pavel Džidžov şi Iosafat Šiškov, despre asasinarea cărora s-a aflat abia după căderea Zidului Berlinului şi care au fost beatificaţi de către Papa Ioan Paul al II-lea pe 22 mai 2002. Aceşti martiri bulgari, alături de atâţia alţii, sunt martori ai evangheliei, o evanghelie care este mereu o alegere pentru viaţă, nu pentru moarte.

Tadeusz Rostworowski

De la Wyszyński la Ioan Paul al II-lea, drumul spre libertate. Primatul cardinal Ştefan Wyszyński

Biserica Catolică din Polonia perioadei comuniste datorează mult activităţii cardinalului Ştefan Wyszyński. La prima audienţă de după alegerea sa pe Scaunul sfântului Petru acordată polonezilor, Papa Ioan Paul al II-lea a scos în evidenţă calităţile acestuia, recunoscându-i meritul în formarea sa. Pornind de la acestea, părintele Tadeusz Rostworoswki prezintă în articolul său o reflecţie asupra dimensiunii teologice a vieţii cardinalului Wyszyński, asupra credinţei acestuia, care se manifesta prin apărarea drepturilor omului, drepturilor cetăţeneşti ale acelora care au fost încredinţaţi grijii lui de păstor. Semnul vizibil al patrimoniului său este deviza sa episcopală: Soli Deo per Mariam. După expunerea vieţii din timpul încarcerării cardinalului, părintele Rostworoswki descrie semnificaţia pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea pentru lupta anticomunistă din Polonia. La sfârşitul conferinţei este subliniată necesitatea deschiderii inimilor omeneşti către Cristos.

Juraj Batelja

Fericitul Alojzije Stepinac, martir al unităţii Bisericii

În articolul său, mons. Juraj Batelja vorbeşte despre un martor al lui Cristos din timpul regimului comunist în persoana fostului arhiepiscop de Zagreb, Alojzije Stepinac (1898-1960). Poziţia fermă şi curajoasă a acestuia din urmă, îndemnurile sale la perseverenţă în fidelitatea faţă de Biserica Catolică adresate credincioşilor, dar şi preoţilor, i-au atras dispreţul comuniştilor, drept pentru care a fost încarcerat şi a murit în închisoare ca martir pentru Cristos, ultimele sale cuvinte fiind: „Fiat voluntas tua!”. Scoţând în evidenţă toate aceste aspecte, precum şi persecuţia suferită de Biserica din Croaţia, autorul articolului scoate în evidenţă soarta Bisericii Catolice din ţara sa natală în perioada comunistă, comună sorţii suferite de Biserica Romano-Catolică, dar şi Greco-Catolică din România.

Stanislav Balik

Biserica Catolică din Cehia în timpul comunismului

În articolul de faţă, autorul prezintă situaţia Bisericii Catolice din Cehia din timpul comunismului. Fresca istorică ilustrată plasează regimul comunist din Cehia printre cele mai ateiste şi persecutoare regimuri. Argumentând cu statistici, prof. Stanislav Balik demonstrează suferinţa pe care a îndurat-o Biserica din Cehia în urma persecuţiei, prin decimarea numărului preoţilor, al episcopilor, al călugărilor. Pe lângă martirii şi victimele regimului, care dovedesc caracteristica Bisericii de a fi luptătoare, autorul scoate în evidenţă un aspect negativ al Bisericii din acea perioadă: colaboraţionismul. Până la decretul Papei Ioan Paul al II-lea, „Quidam episcopi” (1983), prin care li s-a interzis preoţilor să facă parte din organizaţii politice, mulţi preoţi din Cehia au făcut parte din aceste organizaţii, motiv pentru care li se ofereau avantaje. După decret, chiar dacă mulţi preoţi l-au urmat pe papa, unii dintre ei au rămas membri ai acestor organizaţii până în 1989. La sfârşitul articolului, autorul povesteşte cum căderea comunismului din Cehia a început la Vatican, odată cu canonizarea unei prinţese cehe, Anežka din Boemia, cu 5 zile înainte de începuturile Revoluţiei de Catifea, întrucât o legendă veche spunea că atunci când această prinţesă va fi canonizată, vor începe vremuri bune în ţinuturile Cehiei.

Iosif Svidnitskyi

Mărturia Bisericii Catolice din Ucraina în timpul prigoanei comuniste

Perioada comunistă a reprezentat un timp de persecuţii şi pentru Biserica Catolică de pe teritoriul actualei Ucraine, motivul principal fiind înţelegerea greşită a politicii Vaticanului de către conducătorii URSS şi interpretarea ei stângace în special de către Stalin. În prima parte a articolului, autorul vrea să prezinte premisele persecuţiilor îndreptate împotriva Bisericii din Ucraina, pentru ca în partea a doua să descrie desfăşurarea propriu-zisă a persecuţiilor. În ultima parte sunt amintiţi câţiva martiri, precum şi semnificaţia sacrificiului lor pentru continuitatea Bisericii. Jertfa lor, spune autorul, nu va fi uitată, căci Biserica nu numai că a supravieţuit după persecuţiile sângeroase decretate de regimul comunist, ci, graţie sângelui martirilor, a fost întărită pentru a înfrunta cu vigoare reînnoită secolul al XXI-lea.

Gabor Harmai

Catolicii maghiari şi fidelitatea faţă de valorile spirituale în timpul regimului comunist   

Profesorul Gábor Harmai prezintă în prima parte a articolului său situaţia generală a Ungariei în perioada comunistă, trecând apoi la prezentarea „ultimelor date” ale violenţei împotriva Bisericii: ultimul proces cu condamnarea oamenilor Bisericii care are loc în anul 1961. Cele trei principii călăuzitoare ale creştinilor în faţa persecuţiilor comuniste, după opinia autorului, au fost: „Παρρησία” – curajul de a ne apropia, „Πεποίθησις” – încredere deplină, „Πίστις” – credinţa în Dumnezeu. Figura centrală analizată în articol este aceea a cardinalului Mindszenty, fiind prezentată şi rezistenţa anticomunistă a altor catolici maghiari, cum sunt episcopul auxiliar de Esztergom Zoltán Meszlényi, Mons. Bulányi, Mons. József Rédei. Nu au fost trecute cu vederea nici încercările autorităţilor comuniste de a crea o Biserică maghiară naţională.

Josef Makarczyk

Ioan Paul al II-lea şi Biserica Catolică din Bielorusia

Biserica în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea a arătat puterea pe care lumea politicii nu a revelat-o de multă vreme. Papa pelerin, prin puterea credinţei sale, a contribuit la căderea comunismului. În acest articol, pr. Josef Makarczyk, vrea să arate meritele lui Ioan Paul al II-lea pentru Biserica din Bielorusia. Enumerând în prima parte câteva statistici cu privire la numărul de parohii, credincioşi şi preoţi, în partea a doua enumeră acţiunile papei care au contribuit la renaşterea religioasă a Bielorusiei, precum şi situaţia actuală a Bisericii din Bielorusia, care a intrat pe drumul ce conduce la încrederea în sine şi la formarea unei tradiţii proprii, bazată pe moştenirea primită de la predecesorii ei.

PROFILE ISTORICE

CĂRŢILE NOASTRE

Dialog teologic X/19 (2007)

Dialog teologic X/19 (2007), Identitatea creștină și valorile Europei de astăzi, 162 p, 17×24, 9 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Wilhelm DANCĂ
Identitatea creştină şi valorile Europei de astăzi

Societatea europeană a zilelor noastre înregistrează dezbateri aprinse despre rolul rădăcinilor creştine şi al religiei în construcţia noii Europe, despre raportul dintre Biserică şi stat, despre necesitatea dialogului între Biserică şi modernitate, despre misiunea laicilor în Biserică şi în societatea civilă. Ca un răspuns la aceste aspecte provocatoare, Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi a organizat Simpozionul internaţional „Identitatea creştină şi valorile Europei de astăzi”.
În studiul introductiv sunt prezentate obiectivele simpozionului şi coordonatele discuţiilor ce le-a prilejuit: orientarea eforturilor spre realizarea unei Europe drept comunitate de valori, descoperirea căilor de exercitare a memoriei istorice cu scopul de a păstra tradiţia şi cultura noastră religioasă, contribuţia la edificarea axiologică a bunului român astfel încât să fie şi un bun european. În cele din urmă, autorul studiului îndeamnă la întâlnirea cu Isus Cristos, Persoana-Eveniment ce a întemeiat valorile creştine menite să dea sens chiar şi omului de astăzi.

Jean-Claude PERISSET
Mesaj


Creştinismul este un element esenţial al identităţii europene, însă, din păcate, acest aspect nu a fost recunoscut în proiectul Constituţiei pentru Europa. Acest refuz de recunoaştere a provocat multe discuţii polemice şi diverse interpretări. În mesajul său către participanţii la Simpozionul „Identitatea creştină şi valorile Europei de astăzi”, nunţiul apostolic Jean-Claude Périsset le transmite un salut cordial şi fratern, cu îndemnul de a aprofunda valenţele acestei identităţi religioase ce trebuie să genereze „flori şi roade” şi în Europa contemporană.

COMUNICĂRI

Abelardo LOBATO
De Europa condenda. Amintire şi profeţie

Între memorie şi identitate există o relaţie foarte strânsă, deoarece pierderea memoriei înseamnă dezintegrarea subiectului. Pornind de la această convingere, Abelardo Lobato, în studiul său De Europa condenda. Amintire şi profeţie, acordă o atenţie deosebită vestigiilor trecutului Europei, pe care le vede ca un suport solid pentru proiectele de viitor.
Mai întâi autorul indică cele trei căi pe care le poate urma în abordarea temei: a poetului Vergilius, a filozofului Ortega Y Gasset sau cea a umanismului creştin, element fundamental pentru identitatea Europei. În continuare autorul tratează pe larg despre cele patru elemente constitutive ale identităţii europene: logos-ul grecesc, jus-ul latin, Dumnezeu care se revelează în Isus Cristos ca fiind „Eu sunt” şi drumul ştiinţei şi al tehnicii. Aceste valori preţioase au fost moştenite de modernitate, dar nu au fost apreciate corespunzător, de aceea asistăm la criza de identitate a Europei contemporane. Quid faciendum? În finalul studiului autorul vorbeşte despre necesitatea asumării de către Europa a tradiţiei sale milenare, convertirea Europei de la „apostazia” de ea însăşi, cum o numea papa Ioan Paul al II-lea, la adevărul peren şi dătător de viaţă al evangheliei.

Ottorino PASQUATO
I laici nella Chiesa antica: identità e ruoli.
Individuazione di aree di laicità


Deşi experienţa religioasă a laicului creştin a existat mereu de-a lungul veacurilor, reflecţia sistematică asupra ei s-a intensificat, mai ales, în ultimul timp. Mergând pe calea deschisă de Conciliul al II-lea din Vatican în documentele Lumen gentium şi Gaudium et spes, Ottorino Pasquato schiţează identitatea laicului şi rolurile sale în Biserica şi în societatea primelor secole creştine atât în Orient, cât şi în Occident. Totodată, autorul articolului precizează aria conotaţiilor termenului „laicitate” în scrierile apologeţilor, prezintă raportul dintre creştin şi instituţiile politice, dintre sărăcia evanghelică şi exigenţele vieţii sociale antice, dintre monahism şi viaţa de căsătorie, subliniind apoi marea importanţă dată de Sfinţii Părinţi locului şi demnităţii femeii, în contrast cu concepţiile păgâne din acel timp.
În continuare studiul se axează asupra gândirii sfântului Ioan Crisostomul, o figură emblematică pentru teologia laicatului, care evoca rolul familiei, „mica Biserică”, în catehizarea şi educarea copiilor, în caritatea faţă de cei săraci, chiar şi în câmpul pastoral; aceste intuiţii profetice pot fi considerate soluţii reale şi pentru dificultăţile cu care se confruntă astăzi familia şi Europa creştină.

Hermann SCHUSTER
Responsabilitatea creştinilor laici în societatea pluralistă a Europei

Europa Evului Mediu a fost caracterizată ca fiind o universitas christiana. Astăzi însă este mai potrivit să vorbim despre o Europă pluralistă, ale cărei rădăcini creştine sunt chiar contestate din cauza secularizării şi a laicismului postmodern. Având această viziune amplă, Hermann Schuster îşi propune ca obiectiv general al discursului său conturarea misiunii laicului în societatea pluralistă în continuă schimbare. Constituţia europeană, deşi nu face referire explicită la Dumnezeu, permite şi chiar încurajează activitatea socială a laicului creştin prin fundamentarea ei pe temelia sigură a valorilor biblice: demnitatea persoanei umane, egalitatea tuturor în faţa lui Dumnezeu, libertatea religioasă, angajamentul social.
Articolul se termină astfel într-o notă optimistă, autorul exprimându-şi convingerea că Europa mai are încă „un suflet creştin şi o dimensiune spirituală” ce vor dăinui datorită implicării comune a tuturor confesiunilor creştine europene.

Mariano FAZIO
Modernità e secolarizzazione da una prospettiva cristiana

În fiecare epocă istorică binele a existat împreună cu răul. De aceea, e greşit să facem afirmaţii absolute de genul: societatea medievală a fost total creştină, iar cea a modernităţii este total secularizată. Pornind de la această idee de fond, studiul Mons. Mariano Fazio înfăţişează modernitatea ca o realitate ambivalentă: „mai creştină” decât Evul Mediu, deoarece este mai conştientă de raportul dintre ordinea naturală şi cea supranaturală, dar, pe de altă parte, avem o modernitate închisă în faţa transcendenţei, ce se apropie treptat de nihilism.
Din rădăcinile modernităţii, Iluminismul şi Romantismul – care au afirmat autonomia omului bazată pe raţiune şi, respectiv, pe sentiment –, s-au născut ideologiile totalitariste, materialiste şi, în cele din urmă, nihilismul cu cele două feţe ale sale: moartea lui Dumnezeu şi relativismul. Contrastând cu această expunere a evoluţiei triste a gândirii europene, autorul, în finalul lucrării, enumeră succint iniţiativele pozitive recente (personalismul, spiritualismul, neotomismul, axiologia), ce sunt veritabile semne de speranţă, deoarece manifestă implicit o deschidere generoasă faţă de transcendenţă.

Ignazio SANNA
Identitatà aperta e la persona nell’era della globalizzazione

În ultimele decenii au apărut numeroase cărţi şi studii despre identitatea umană, ce dovedesc o distanţare tot mai mare între viziunea creştină despre om şi cea liberal-ştiinţifică. Totodată, aceste cercetări antropologice au identificat două fenomene ce condiţionează procesul identitar uman: globalizarea şi revoluţia biotehnică.
Articolul P.S. Ignazio Sanna se deschide prin expunerea minuţioasă a acestor două fenomene şi a efectelor lor asupra omului. În faţa acestor două provocări creştinul trebuie să prezinte concepţia sa despre om ca imagine a lui Dumnezeu, ca posesor al unei demnităţi indelebile. Discursul creştinului are şanse de reuşită chiar şi în societatea de astăzi, deoarece şi omului postmodern îi este sete de transcendenţă, sete ce nu poate fi explicată biologic şi nici astâmpărată, şi pentru că reflexul transcendenţei în om are o valenţă universală ce impune un respect şi o consideraţie intrinsecă, chiar dacă nu este codificat ca atare în diversele constituţii naţionale şi convenţii internaţionale. Pe acest fundament antropologic autorul poate încheia articolul într-un mod pozitiv, convins că „universalitatea drepturilor omului stă deasupra inumanului”.

Aurel PERCĂ
Identitatea creştină într-un context social relativist

În învăţătura ultimilor papi, mai ales a papei Benedict al XVI-lea, întâlnim deseori avertizări cu privire la relativism, care e descris ca fiind o „dictatură ideologică” ce nu recunoaşte nimic ca definitiv şi care consideră subiectul ca judecător suprem. Despre aceeaşi temă vorbeşte P.S. Aurel Percă, remarcând, mai ales, efectele relativismului asupra identităţii morale a persoanei umane.
Relativismul, la nivel gnoseologic, etic şi juridic, îşi are cauza în absolutizarea omului ce a substituit Absolutul divin. În consecinţă, nu se mai poate vorbi despre o filozofie a absolutului, ci despre una a imanenţei, despre istorism, despre progresism imanent, despre scepticism şi utilitarism. În acest context complex, dar indefinit, Biserica trebuie să accentueze cu fermitate, în ciuda criticilor dure, că Dumnezeu nu poate fi exclus din viaţa omului, pentru că „fără Creator creatura dispare”. Biserica, mai ales cea de astăzi, trebuie să se facă glasul lui Cristos care şi-a vestit astfel misiunea universală şi identitatea sa: „Eu sunt lumina lumii”.

Alois GHERGUŢ
Libertatea de a avea versus înţelepciunea de a crede în noua Europă postmodernistă

Religia este un fenomen uman întâlnit în toate culturile, unde fiinţe spirituale sunt considerate cauze ale vieţii şi ale morţii, ale apariţiei Universului şi multor schimbări din natură. Însă ce îl determină pe om să creadă toate acestea? Alois Gherguţ, în lucrarea sa, precizează răspunsurile date acestei întrebări existenţiale de-a lungul istoriei: religia este un produs social, credinţa se datorează fondului nostru psihic predispus să creadă sau este o consecinţă a îndoctrinării culturale. Se face referinţă la Mircea Eliade, care a reuşit să împace sacrul cu profanul, subliniind complementaritatea ontologică ce transgresează diviziunea dintre ele, unindu-le. Autorul nu se opreşte la aspectul pur teoretic, ci în finalul lucrării reliefează necesitatea unui răspuns personal şi credibil la provocarea de a mărturisi şi a apăra conţinutul credinţei noastre.

Mihai MAGA
Marsilio din Padova şi provocările modernităţii

Sistemele politice actuale se bazează pe separarea puterilor în stat şi pe o societate civilă cu drept de decizie politică. Însă aceste elemente esenţiale pentru politica contemporană au fost anticipate şi pregătite din punct de vedere teoretic de filozofia politică clasică. În studiul său, Mihai Maga enumără sintetic coordonatele acestei filozofii: concepţia aristotelică despre om, conştiinţa limitelor umane de cunoaştere şi acţiune, atribuirea caracteristicilor sufletului uman (virtuţi, raţiune, necesităţi) statului. Studiul de faţă nu se opreşte la date generale, ci dă o atenţie deosebită filozofului medieval Marsilio din Padova (1275/1280–1342/1343) şi tratatului său Defensor pacis. În finalul biografiei făcute acestui autor medieval, autorul articolului relatează despre preţuirea acordată păcii, văzută ca o condiţie principală a fericirii cetăţenilor. Intuiţiile filozofului italian şi-au găsit concretizarea în orânduirile politice actuale, chiar şi în structura UE.

Radu CARP
Pierre Manent şi tradiţia gândirii europene despre religie şi politică

În gândirea politică franceză din a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai ales sub influenţa structuralismului şi a marxismului, în majoritatea cazurilor religia a fost repudiată. Însă după 1980 apar autori care se opun acestei tendinţe generale. Unul dintre ei este Pierre Manent, care a reuşit să evite tentaţia gândirii de stânga, rezervând religiei un loc aparte în discursul său. Acestui gânditor politic francez Radu Carp îi dedică studiul său, „Pierre Manent şi tradiţia gândirii europene despre religie şi politică”.
În prima parte a articolului sunt prezentate succint principalele lucrări politice ale lui Manent, pentru ca în final să fie expuse coordonatele ce străbat aceste lucrări: secularizarea nu este un proces ireversibil în Europa; politica şi religia nu sunt complet separate; după disoluţia conceptelor tari de stat, revoluţie şi marxism, organizările statale au nevoie de repere valide, iar unul dintre ele poate fi religia. Această ultimă soluţie are o rezonanţă puternică, mai ales în contextul românesc contemporan.

Wilhelm DANCĂ
Dumnezeu, Europa şi religiile.
Identitatea creştină şi pluralismul religios


Pe fondul pluralismului religios şi cultural, în Europa contemporană se asistă la marginalizarea Bisericii, a elementului religios şi a valorilor creştine. Această realitate tristă face să se vorbească despre o nouă Europă şi un nou european cu o nouă identitate. Pornind de la această viziune de ansamblu, Wilhelm Dancă accentuează în discursul său rolul pregnant al creştinismului şi al structurilor sale în construirea Europei, pe de o parte, iar pe de altă parte, analizează cauzele îndepărtării Europei de rădăcinile ei creştine, „apostazia” de sine promovată de curentele laiciste, relativiste, pragmatiste şi atee. Dincolo de aceste aspecte, autorul articolului susţine că se asistă la o reînnoire a vieţii spirituale, la conturarea unor conştiinţe creştine ferme şi mature şi la o reconsiderare a valorilor etice creştine în spaţiul public. După această trecere de la trecut la prezent este propus şi un proiect creştin pentru viitor: este necesară o comunitate creştină calificată, activă, adaptabilă la schimbările socioculturale, care să inspire comportamentul necreştinilor. Acest proiect ar avea şanse de reuşită la nivel european, deoarece a fost deja testat de sfântul Benedict, de exemplu. Dar pentru a ajunge aici lumea din Europa trebuie să aibă mai multă credinţă în Dumnezeu şi mai multă încredere în om.

RECENZII

Dialog teologic VI/12 (2003)

Dialog teologic VI/12 (2003), Apologia creștinismului și provocările modernității, 242 p., 17×24, 8 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

EDITORIAL

W. DANCĂ, Pentru adevăr: Petru sau Pilat?
Editorialul subliniază faptul că, în contextul în care trăim astăzi, o chestiune importantă este atitudinea faţă de adevăr, care pare pervertită şi tensionată; se constată că nu suntem pregătiţi să căutăm şi să acceptăm adevărul. Printre alte cauze, se aminteşte că omul de astăzi este invadat din toate părţile de contradicţii, falsităţi, minciuni şi erori. Deoarece reacţia în faţa neadevărurilor este destul de firavă, Biserica trebuie să-şi asume misiunea de a vesti forţa eliberatoare a adevărului cu mai mult curaj şi convingere. Pornind de la două modele de atitudine faţă de adevăr – Petru care se îndepărtează şi apoi se apropie de adevăr şi Pilat care este indiferent faţă de adevăr –, editorialul pledează pentru atitudinea sfântului Petru, cel care a greşit minţind şi renegându-l pe Cristos, dar, în cele din urmă, a găsit calea spre Adevăr.

COMUNICĂRI

R. FISICHELLA, Apologetica moderna e le sfide del mondo contemporaneo
În acest articol, episcopul Fisichella susţine că trebuie regândite în termeni actuali sarcinile care îi revin teologiei fundamentale, deoarece contextul cultural din zilele noastre este schimbat în mod profund de „cogito”-ul cartezian şi de dimensiunea subiectivă a cunoaşterii umane, introdusă de Kant. Această situaţie culturală se verifică în mod deosebit în Occident, unde teologia fundamentală face eforturi mari de a găsi un răspuns la unele întrebări, precum „cine este omul?”, „ce este natura?”, „cine este Dumnezeu?”. Chiar dacă acest cadru cultural este greu de definit, sau tocmai de aceea, apologetica propune cu tărie necesitatea adevărului şi relaţia lui cu afirmaţiile credinţei creştine. În consecinţă, autorul arată că este necesar să vorbim astăzi despre adevăr cu multă pasiune, curaj şi iubire. Dar despre care adevăr este vorba? Despre un adevăr care ţine de identitatea subiectului ce trebuie să explice unui interlocutor de ce şi cum trebuie să vorbească despre el. Astfel, pentru un teolog, adevărul are un chip, şi anume Isus din Nazaret. În cheia filozofiei moderne, adevărul este un dar ce se oferă pe sine, iar în cea a teologiei contemporane, adevărul înseamnă iubire şi libertate. Dar, în zilele noastre, chestiunea adevărului implică şi problema religiei adevărate, deci a relaţiilor dintre religii, care, potrivit Conciliului al II-lea din Vatican, trebuie să fie caracterizate de respect şi dialog. În final, autorul invită pe fiecare să caute şi să tindă spre adevăr.

Ş. LUPU, Adevărul în teologia sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Autorul articolului porneşte de la întrebarea, devenită clasică, „ce este adevărul?” şi intenţionează să descopere dacă există o concepţie specific creştină despre adevăr. Fundamentul studiului îl constituie scrierile sfântului apostol şi evanghelist Ioan, cel care a impregnat cu viziunea sa concepţia creştină despre adevăr. Astfel, în prima parte a articolului, autorul arată originalitatea concepţiei sfântului Ioan despre adevăr, în comparaţie cu tradiţia iudaică, pe de o parte, şi gândirea elenistă şi gnostică, pe de altă parte. În partea a doua, autorul analizează diferitele texte ioanice în care se face referinţă la adevăr, structurându-le în trei categorii: Cristos şi adevărul, Duhul Sfânt şi adevărul şi credinciosul şi adevărul. Din această analiză rezultă că adevărul în sens creştin, spre deosebire de concepţiile profane, este mult mai complet şi mai sintetic. El reuneşte în sine diferite aspecte pe care le găsim răspândite, dar izolat, în alte sisteme. Elementul unificator al sintezei creştine este ideea de revelaţie. Termenul adevăr, în sens creştin, nu-l indică, aşadar, pe Dumnezeu în el însuşi, ca în metafizica clasică, ci revelaţia lui Dumnezeu. În limbaj creştin, „adevărul lui Dumnezeu” nu este substanţa divină, ci revelaţia care vine de la Dumnezeu, adică revelaţia planului său salvific ce şi-a găsit împlinirea definitivă în Isus Cristos. Concepţia creştină despre adevăr este totalizatoare. Ea este, în acelaşi timp, memoria trecutului, deschidere spre misterul lui Dumnezeu, speranţă escatologică şi asimilare existenţială. Aceste patru dimensiuni ale adevărului creştin pot fi trăite numai în credinţă, în speranţă şi într-o viaţă de iubire.

E. FERENŢ, Cristologia lui Hans Urs von Balthasar (1905-1988)
Înainte de a face o introducere în gândirea teologică a lui H.U. von Balthasar, autorul acestui studiu îl introduce pe cititor în viaţa personală a teologului elveţian, punctând momentele importante ale vieţii sale sacerdotale. Elementele esenţiale ale cristologiei lui von Balthasar sunt descrise pornind de la câteva noţiuni fundamentale: supranaturalul, frumosul supranatural şi kataloghia sau preamărirea lui Dumnezeu prin smerire. În concluzie, autorul studiului susţine că specificul cristologiei lui von Balthasar este strălucirea Celui Preafrumos care, întrupându-se din sânul Fecioarei Maria, l-a preamărit pe Tatăl prin smerirea şi kenoza tăcerii din Sâmbăta Mare a Celui Răstignit şi Îngropat. Aşadar, potrivit teologiei lui von Balthasar, Cristos este figura istorică a Dumnezeului nevăzut, universalul – concret, pléroma dumnezeirii, care, recapitulând revelaţia, manifestă plenar şi definitiv iubirea lui Dumnezeu, mântuind astfel omul. În acest Om Preafrumos, orice ideal devine real.

M. BLAJ, Teologia pluralistă a religiilor
Articolul scoate în relief faptul că, pentru teologia creştină de la începutul mileniului III, pluralismul religios este o adevărată provocare. Lucrul acesta este confirmat de numeroasele dezbateri în teologia religiilor, în care se înregistrează mai multe tendinţe – ecleziocentrică, teocentrică cu o cristologie normativă, teocentrică cu cristologie non-normativă – şi paradigme: regnocentrică, logocentrică şi pneumatocentrică. Studiul se concentrează asupra teologiei pluraliste a religiilor, un curent teologic apărut în modernitatea recentă, şi ilustrează premisele acestuia: transcendenţa radicală implică un discurs apofatic, revelaţia are un caracter simbolic, experienţa implică perspectivismul, mântuirea este criteriul hermeneutic al adevărurilor religioase. Problema centrală în această teologie recentă este de ordin cristologic; astfel, depăşirea paradigmei teocentrice înseamnă ignorarea lui Cristos (Isus Cristos este un mit, Cristos nu este Isus, Cristos este un ilustru necunoscut, Logosul este transcendent în mod radical, Cristos nu este Mesia) şi accentuarea regnocentrismului. Autorul evaluează teologic aceste tendinţe şi pledează pentru creştinism ca „religio vera” şi arată că, în ordinea mântuirii, Isus Cristos are un rol unic şi universal.

V. POSSENTI, Noi che non sappiamo affatto che cosa sia la persona umana
Articolul caută să răspundă la întrebarea: ce anume face ca omul să fie om şi persoană? De aceea, mai întâi se face o scurtă incursiune în peisajul filozofic din zilele noastre, apoi se precizează câteva elemente cadru pentru întrebarea despre om în modernitatea filozofică. Astfel, autorul trece la analiza caracteristicilor persoanei, care, din punct de vedere ontologic, se mişcă în jurul a trei concepte cheie: demnitate, adevăr şi libertate. Pe urmele sfântul Toma de Aquino, se afirmă că „persona significat id quod este perfectissimum in tota natura, scilicet subsistens in rationali natura” şi se subliniază îndeosebi faptul că persoana umană este un centru de unificare dinamică, este o totalitate concretă, care se vede în analiza raportului dintre demnitate şi libertate. După o scurtă digresiune asupra reducţionismului şi a ceea ce este ireductibil în om, autorul verifică demnitatea omului în două domenii, astăzi în criză: ideea de umanism şi educaţia „liberală” din universităţi. În fine, autorul pledează pentru un umanism menit să reprezinte tensiunea spre realizarea esenţei sau naturii umane şi un parcurs de formare care să fie pătruns de principiul-adevăr.

Cl. IANUŞ, Dimensiunea antropologică a mişcărilor religioase contemporane
Naşterea şi proliferarea în timpurile noastre a noilor mişcări religioase are loc pe fundalul unei rupturi culturale. Fenomenul apariţiei noilor mişcări religioase este o invitaţie pentru membrii Bisericii de a se analiza şi de a-şi recunoaşte responsabilitatea în apariţia şi proliferarea acestor noi forme de religiozitate. Articolul prezintă şi evaluează din punct de vedere creştin două mişcări, pe care autorul le-a considerat mai provocatoare în contextul local – prin modul cum se infiltrează şi câştigă aderenţi (Mişcarea New Age), prin organizarea bine pusă la punct, numărul adepţilor şi prin misionarismul exagerat (Martorii lui Iehova). În fine, articolul pledează pentru marea afirmaţie antropologică a Bisericii lui Cristos de la începutul mileniului al treilea: misterul omului nu va putea fi înţeles decât în misterul lui Cristos.

A. MATTHEWS, Quo vadis knowledge? Quid ulterius? In search for a solution to the epistemological crisis
Articolul caută să răspundă la un set de trei întrebări. Prima întrebare: care este situaţia reală a cunoaşterii astăzi? Pentru a găsi un răspuns, autorul analizează ideile despre această temă, exprimate de doi filozofi contemporani – J. Habermas şi J.-F. Lyotard –, care ne conduc la concluzia că faptul cunoaşterii înseamnă experienţa unei situaţii de criză. De aici, a doua întrebare: cum putem să ieşim din această situaţie de criză? În acest sens, autorul trece în revistă acele mişcări ale modernităţii şi postmodernităţii, care au menirea de a găsi direcţia, unitatea, validitatea şi finalitatea diferitelor forme de cunoaştere. În final, apare a treia întrebare: care este soluţia la actuala criză epistemologică şi culturală? Autorul îşi exprimă convingerea potrivit căreia cunoaşterea sub toate formele şi cu toată bogăţia sa are nevoie de o coloană vertebrală, care în acest caz este metafizica.

I. TAMAŞ, Instrumentele de comunicare socială în legislaţia Bisericii
În acest studiu, autorul îşi exprimă părerea potrivit căreia trei sunt temele fundamentale în care e structurată problema instrumentelor de comunicare socială în legislaţia canonică: a) dreptul Bisericii de a poseda asemenea instrumente; b) întreaga Biserică (episcopi, preoţi, călugări, laici) trebuie să se angajeze în apostolatul comunicării sociale; c) utilizarea acestor instrumente nu trebuie să dăuneze în vreun fel credinţei şi moralei catolice. Sintetizând, s-ar putea folosi trinomul: a avea – a utiliza – a supraveghea. Codul actual tratează despre comunicarea socială în nouă canoane, dintre care două (822 şi 823) constituie prima parte a titlului De instrumenti communicationis socialis et in specie de libris. Celelalte şapte canoane sunt plasate în diferite secţiuni ale codului. În plus, există două canoane (772 § 2 şi 831 § 1 şi 2) ce tratează în mod separat despre ziare, radio şi televiziune. Lucrarea de faţă condensează in unum aceste norme, ţinând seama de cele trei teme fundamentale: a avea, a utiliza, a supraveghea. Studiul canoanelor – îndeosebi canoanele de bază 747 §1, 822 şi 823 – este atât istoric şi exegetic, cât şi teologic şi pastoral.

C. CADAR, Mass-media în Dieceza de Iaşi
Articolul prezintă modul în care Biserica din Moldova s-a folosit de mass-media în decursul istoriei şi cum stau lucrurile astăzi. Astfel, până la începutul secolului al XX-lea, Biserica a folosit mijloace specifice de comunicare mai ales în activitatea sa de catehizare şi evanghelizare: picturile din biserici, reprezentările teatrale, spectacolele de Crăciun, de Paşti sau cu ocazia marilor sărbători etc. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea apar cărţi şi manuale utile pentru dascăli, preoţi sau credincioşi. Chiar şi în perioada comunistă, Biserica s-a folosit totuşi de unele mijloace: catehismul explicat, calendarul de perete, cărţi de rugăciune şi de cântări, afişiere şi, uneori, spre finalul perioadei comuniste, şi diapozitive sau videocasete. După 1989, mass-media se dezvoltă mai mult decât înainte, iar Biserica din Moldova le foloseşte din plin. Autorul pledează pentru folosirea înţeleaptă a mass-media, susţinând că rolul ei este aproape acelaşi ca al preotului care predică evanghelia şi îi ajută să crească pe cei ce au primit-o.

FILE DE ARHIVĂ
A. MORARU, „Presa catolică locală” în documente arhivistice

RECENSIONES

INDICATIONES