Dialog teologic XV/29 (2012)

Dialog teologic XV/29 (2012), Seminarul Diecezan din Iaşi la ceas aniversar. 125 de ani de la înfiinţare (1886-2011), 130 p., 17×24, ISSN 1453-8075, 9 lei.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

EDITORIAL

Pr. Fabian Doboş

Dominic Jaquet şi formarea intelectuală a tinerilor catolici moldoveni

Dominic Jaquet s-a născut la 13 octombrie 1843, într-o familie catolică din  Grolley,  localitate  din  Cantonul  Fribourg  (Elveţia).  Petru-Eduard  a primit sacramentul Botezului în aceeaşi zi, în biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul natal. Petru-Eduard  şi-a  început  formarea  culturală  la  şcoala  din  Evian şi  a  continuat-o  la  cea  din  Sf.  Mauriţiu,  ambele  localităţi  găsindu-se  în vecinătatea satului său natal. În perioada respectivă, parohul de Grolley, părintele  Petru  Raboud,  i-a  insuflat  tânărului  elementele  fundamentale ale catolicismului, orientându-l spre taina preoţiei. După  gimnaziu,  Petru-Eduard  s-a  înscris  la  Colegiul  Sf.  Mihail  din Fribourg,  institut  întemeiat  de  sfântul  Petru  Canisiu,  iezuit,  în  1582. Eduard a ieşit în evidenţă încă din acea perioadă, terminând studiile cu nota maximă.


Cercet. dr. Iosif TAMAŞ , Lect. univ. dr. pr. Fabian DOBOŞ

Mihai Robu, părintele episcop și seminarul diecezan

 Mihai Robu este primul Episcop moldovan de baştină înmormântat în  Catedrala  Romano-Catolică  „Adormirea  Maicii  Domnului”  din  Iaşi;  iar istoria Moldovei se prezintă zbuciumată, ca un mister al suferinţei în dieceza noastră. Avem în faţa noastră o personalitate care s-a remarcat, de-a lungul episcopatului,  prin  ridicarea  de  numeroase  biserici,  printr-o  grijă  deosebită pentru seminarul diecezan, prin multe vizite canonice însoţite de administrarea sfântului  Mir,  prin  susţinerea  presei  catolice  şi,  nu  în  ultimul  rând,  prin ocrotirea celor greu încercaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dacă ar  fi  să  rezumăm  în  cinci  cuvinte-cheie  activitatea  episcopului  Mihai  Robu, acestea ar fi: identitate, unitate, fidelitate, latinitate, umanitate. Identitatea se referă la teologia sacramentală a preoţiei lui Cristos care s-a transfigurat în persoana  lui  Mihai  Robu;  unitatea  priveşte  spre  universalitatea  catolicităţii Bisericii pe care a slujit-o în toată integralitatea ortodoxiei canonice pe care o reprezenta; fidelitatea se va concretiza în dragostea apostolică manifestată faţă  de  scaunul  apostolic  petrin;  latinitatea  va  fi  virtutea  cu  care  şi-a  slujit poporul din care provenea, iar umanitatea va desăvârşi creştinul care se va fi aplecat asemenea samariteanului milostiv în toate momentele de suferinţă prin care va fi trecut poporul român. Putem surprinde aici misterul unităţii intrinseci  a  vieţii  şi  activităţii  episcopului  Mihai  Robu,  analizând  în  acelaşi timp angajamentul său pastoral, destoinicia şi hotărârea cu care îşi va susţine poporul creştin ce i-a fost hărăzit să-l conducă la mântuire.

Pr. Alois Moraru

Înainte  de  a  prezenta  câteva  aspecte  din  istoria  Seminarului  Catolic din Iaşi în perioada persecuţiei comuniste, trebuie să precizez că această expunere a fost făcută în mod liber, folosind câteva zeci de fotografii ale unor persoane şi clădiri din acele vremuri. De aceea, am evitat evidenţierea exactă a afirmaţiilor (notele de subsol), dar ţinând cont că o istorie autentică nu se poate scrie decât pe baza documentelor istorice şi nu a comentariilor şi studiilor, am folosit ca material principal în elaborarea acestei lucrări documentele originale păstrate în Arhiva Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi în Arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, precum şi  cele  fotocopiate  din  Arhiva  Iezuiţilor  din  Provincia  Malopolskiej  din Cracovia. Celelalte referinţe arhivistice, culese din fondurile cercetate la Roma, Viena, Bucureşti şi Iaşi, precum şi lucrările consultate, întregesc acest material şi constituie sursa bibliografică pentru unele aspecte pe care nu le-am găsit în documentele cercetate în arhivele bisericeşti ieşene.

 

Aurel Percă Episcop auxiliar 

Seminarul din Iași la răspântii între două regimuri politice

A cunoaşte istoria unei instituţii înseamnă a preţui mai mult caracterul ei funcţional în contextul social actual în care îşi desfăşoară activitatea, şi apoi, dacă   această instituţie se numeşte Seminarul diecezan, locul ideal pentru cultivarea şi perfecţionarea vocaţiilor la sfânta Preoţie, se înţelege şi comuniunea sufletească şi sacerdotală care se creează între preoţi şi viitori preoţi de-a lungul timpului, cu preocuparea ca această „inimă a diecezei” sau „gradină sacră a diecezei” să continue să formeze şi să trimită pe noii apostoli de care are nevoie lumea de astăzi.

Pr. Iulian Faraoanu 

Sfânta Scriptură în Seminarul Catolic din Iaşi

Sfânta Scriptură este izvorul principal al Revelaţiei şi sursa perenă din care se alimentează viaţa Bisericii. Dintotdeauna Bibliei i s-a conferit un loc de cinste în toate sectoarele ecleziale, precum şi în viaţa de credinţă a credincioşilor, textele biblice fiind hrană nesecată în calea către sfinţenie şi mântuire.Scriptura  a  avut  o  importanţă  aparte  în  Seminarii,  acolo  unde  se formează viitorii apostoli ai lui Cristos. Nici Seminarul Mare din Iaşi nu a făcut excepţie de la această exigenţă, Biblia fiind şi aici izvor, far călăuzitor, îndreptar pentru vocaţia şi misiunea preoţească.

Pr. Iulian Faraoanu 

Biserica, Dumnezeu şi Mielul în Apocalips

Una dintre pistele utile în vederea interpretării Apocalipsului poate fi studierea modului în care autorul foloseşte Vechiul şi Noul Testament, dat fiind că fiecare verset conţine măcar o aluzie la Scripturi. Împreună  cu  desluşirea  modalităţii  de  abordare  a  Bibliei  de  către  autorul Apocalipsului, o altă pistă ar putea fi reprezentată de analizarea imaginilor Bisericii.  Studiul  de  faţă  îşi  propune  să  ofere  o  lumină  parţială  asupra conceptului de Biserică, văzută ca popor al lui Dumnezeu în raportul său cu Dumnezeu şi cu Mielul. Acest popor al Domnului este unic şi unitar atât în decursul istoriei, precum şi în escatologie.

Pr. Iulian-Valerian Ianuş

Linii generale ale antropologiei lui Toma de Aquino

Anche se non ha scritto un’opera specificamente antropo – logica, la problematica dell’uomo è molto presente nei scritti di Tommaso d’Aquino. Per lui, l’uomo non si è mai trovato allo stato di natura pura, perché  dipende  sempre  dalla  situazione  storica  della  sua  vita.  Partendo dalla dottrina della sostanza di Aristotele, Tommaso sottolinea che l’uomo è composto di due elementi: il corpo, come materia e l’anima, come forma;  tra  questi  due  elementi  si  ha  sempre  un`unità  intima,  sostanziale. L’attività che differenzia l’uomo dagli altri esseri corporali è la conoscenza. Ricevendo la facoltà dell’intelletto, l’uomo non ha solo una conoscenza sensitiva, ma anche la posibilità di conoscere a livello intellettivo: così arriva alla verità, intesa come conformità tra intelletto e l`oggetto conosciuto.

Pr. Corneliu BEREA, SVD
Violența domestică în perspectiva teologiei pastorale

 Autorul  caută  în  acest  articol  să  surprindă  fenomenul  social  al violenţei domestice în contextul pastoralei obişnuite a Bisericii, cu o atenţie  specială acordată violenţei domestice asupra femeilor şi copiilor în România. Analiza violenţei domestice asupra acestor categorii de persoane urmează în  mare  parte  ceea  ce  afirmă  Ana  Muntean,  profesor  la  Universitatea  Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (România) într-un articol din 2003. Articolul se încheie  cu propuneri pastorale, deja puse în practică în diverse Biserici din lume, prin care se caută combaterea acestui fenomen.

Lect. univ. dr. pr. Florin SPĂTARIU
Vocile castraților în muzica epocii baroce
Pornind de la exemplul celebrului cântăreţ castrat Farinelli, părintele  Florin Spătartiu în studiul de faţă are analizează, la prima vedere, o anomalie care a existat şi a cuprins întreaga Europă pe o durată de circa 200 de ani, şi anume, vocile castraţilor în muzica epocii baroce. Aceşti cântăreţi au reprezentat o categorie de artişti care a dominat panorama muzicală occidentală începând cu ultimul deceniu al secolului al XVI-lea până în perioada clasicismului, favorizând  apariţia  unor  unor  capodopere  muzicale  inegalabile  avându-i  ca  autori pe Händel, Bach, Purcell, Scarlett etc., destinate, în mare parte, acestor voci rare. Autorultratează mai întâi aspectele istorice, evidenţiind apariţia  acestui fenomen şi modul în care s-a fundamentat în cel de-al doilea mileniu creştin, dar totodatăşi aspectele muzicale. În concluzia acestui articol, părintele subliniază că, chiar dacă nouă astăzi acest mod de a realiza muzica ni se pare ciudat şi deviant de la natură, pentru muzicienii epocii baroce era o ocazie de a crea, interpreta şi lăsa omenirii valori muzicale unice, chiar dacă cu preţul sacrificiului atâtor vieţi normale.

Dialog teologic IX/ 18 (2006)

Dialog teologic IX/ 18 (2006), Seminarul Diecezan „Sfântul Iosif” din Iași la ceas aniversar: 50 de ani de la redeschidere, 120 de ani de la înființare, 176 p., 17×24, 9 RON.

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

P.S. Petru GHERGHEL
Un popas binecuvântat

Istoria este darul lui Dumnezeu şi semnul concret că acesta nu-l părăseşte pe om, ci îl ocroteşte însoţindu-l. Pe fundalul acestei convingeri de credinţă, articolul PS Petru Gherghel realizează o introducere succintă în tematica simpozionului ce a ocazionat publicarea numărului 18 din Dialog teologic, rememorând cu preţuire intervenţiile providenţiale ale episcopului Nicolae Iosif Camilli în deschiderea Seminarului, în 1886, şi ale ordinariului substitut Petru Pleşca în redeschiderea lui, în 1956. În activităţile celor doi păstori, dar şi în aprobarea de redeschidere a Seminarului, semnată de agentul comunist Emil Botnăraş, în suferinţele episcopilor, superiorilor, profesorilor şi seminariştilor de le Seminarul din Iaşi, PS Petru Gherghel citeşte lucrarea tainică a lui Dumnezeu, care a condus Seminarul urmând logica pascală iniţiată în Fiul său, Marele Preot al credinţei noastre: per crucem ad lucem. În finalul articolului, episcopul de Iaşi mulţumeşte plin de recunoştinţă tuturor persoanelor care au făcut posibilă această sărbătoare, neuitându-i aici nici pe ocrotitorii spirituali ai Seminarului, sfânta Maria, sfântul Iosif, patronul Seminarului, şi sfânta Tereza de Lisieux, patroană secundară.

COMUNICĂRI

Alois Moraru
Seminarul diecezan „Sfântul Iosif” din Iaşide la înfiinţare până în anul 1948

Înfiinţarea şi existenţa Seminarului din Iaşi au depins de un întreg ansamblu de factori eclezial-legislativi, economici, sociali şi politici. Pornind de la acest dat, studiul pr. Alois Moraru se deschide prin prezentarea succintă a normelor magisteriale privind formarea clerului, de la Papa Anaclet până la Papa Benedict al XVI-lea, de la Conciliul ecumenic din Niceea până la Conciliul al II-lea din Vatican. După această încadrare introductivă, autorul expune principalele iniţiative ale părinţilor misionari iezuiţi, franciscani şi ale episcopilor din Moldova pentru înfiinţarea unor seminarii. Aceste iniţiative au anticipat înfiinţarea Seminarului din Iaşi, la 29 septembrie 1886, de către episcopul Nicolae Iosif Camilli. În continuarea studiului, autorul evidenţiază într-un mod viu şi colorat principalele aspecte din istoria de început a Seminarului, precum sunt regulamentele, evenimentele ce au marcat primele decenii, greutăţile primilor ani, intervenţiile episcopilor pentru susţinerea Seminarului. Prin Legea pentru Reforma învăţământului din România din 3 august 1948, Seminarul a fost constrâns să-şi întrerupă activitatea. Discursul însă nu se blochează pe acest aspect trist din viaţa Seminarului, ci face să se întrezărească redeschiderea Seminarului şi activitatea sa până în ziua de astăzi.

Anton Despinescu
50 de ani de la redeschiderea Seminarului diecezan

Istoria de 120 de ani a Seminarului din Iaşi înregistrează o multitudine de jubilee, sărbători, dar şi de evenimente triste cărora Seminarul le-a fost martor şi gazdă. Studiul pr. Anton Despinescu despre aniversarea a 50 de ani de la redeschiderea Seminarului diecezan se deschide cu evocarea unei alte aniversări: sărbătorirea a 10 ani de la deschiderea Seminarului (29 septembrie 1896). Contrastând cu prima parte a discursului, în continuarea expunerii autorul aminteşte de evenimentele triste ce au precedat închiderea provizorie a Seminarului, de acţiunile de represiune din partea regimului comunist. Singurul seminar aprobat de Guvern a fost cel de la Alba-Iulia. Autorul rememorează anii „de exil” de la Alba-Iulia, evidenţiind apoi rolul Monseniorului Petru Pleşca în redobândirea clădirii Seminarului din Iaşi şi în redeschiderea acestuia. În final, autorul aduce un imn de mulţumire lui Dumnezeu pentru „Seminarul providenţei” – aşa cum a fost numit Seminarul din Iaşi – care, în ciuda vitregiilor timpului, a continuat şi continuă să dea Bisericii şi lumii noi mesageri ai păcii.

PS Aurel Percă
Teologia morală între vechi şi nou

Începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, situaţia teologico-morală este caracterizată de abandonarea progresivă a moralei cazuistice, ce s-a născut în perioada post-tridentină şi care a dominat Biserica mai bine de trei secole, dar care acum nu mai făcea faţă schimbărilor conceptuale şi sociale ce au survenit în acest timp. Biserica a avut nevoie de o reformă şi a realizat-o prin al doilea Conciliu din Vatican, care cu Gaudium et spes, Lumen Gentium şi Dei Verbum iniţiază un nou tip de teologie morală. Studiul PS Aurel Percă pune în lumină necesitatea trecerii de la vechi la nou, deficienţele teologiei cazuistice şi suflul nou adus de al doilea Conciliu ecumenic din Vatican, teologia morală în desfăşurarea Conciliului şi dezvoltarea ei ulterioară, liniile caracteristice ale noului tip de teologie morală şi, în finalul expunerii, situaţia predării şi recepţionării celor două modele de teologie morală în Seminarul din Iaşi. Acum, la 40 de ani după al doilea Conciliu din Vatican, autorul remarcă progresul realizat de teologia morală, adaptată problemelor ce le ridică omul contemporan.

Andrei Brezianu
De la Alba-Iulia la Iaşi – o rememorare – 1956

După o interdicţie de 4 ani, Departamentul Cultelor a autorizat în 1952 redeschiderea unui Seminar catolic la Alba-Iulia. Seminariştii Diecezei de Iaşi şi-au continuat studiile în acest Seminar, până la revenirea lor la Iaşi în 1956. În mărturisirea sa, Andrei Brezianu rememorează plin de afecţiune şi nostalgie, totuşi, cu exactitate şi credit istoric, chipurile celor ce i-au fost colegi şi superiori în acei ani duri sub regimul comunist, atmosfera ospitalieră din Seminarul din Alba-Iulia şi bucuria întoarcerii în Seminarul din Iaşi, Alma Mater pentru atâtea generaţii de preoţi, condiţiile grele de la început, aportul rectorilor, al profesorilor şi al studenţilor la renaşterea Seminarului. Convingerea ce deschide, traversează şi încheie discursul lui Andrei Brezianu este că timpul încercărilor a fost pentru Seminarul din Iaşi un timp binecuvântat şi că doar datorită sacrificiilor din acel timp pot fi explicate existenţa ulterioară şi imaginea Seminarului, aşa cum le întâlnim astăzi.

Anton Despinescu
Nicolae Iosif Camilli şi Mihai Robu

Viaţa Diecezei şi a Seminarului din Iaşi a fost puternic marcată de exemplul de credinţă şi rodnica activitate a episcopilor ce le-au stat în frunte. Studiul pr. Anton Despinescu face o incursiune istorică în biografia episcopului Nicolae Iosif Camilli şi a episcopului Mihai Robu. Nicolae Iosif Camilli (1884-1894; 1904-1915), primul episcop al Diecezei de Iaşi, prin activitatea pastorală şi prin scrierile sale – Acta Camilliana, a contribuit la edificarea spirituală a poporului încredinţat lui, în timpurile grele de la începutul Diecezei de Iaşi. Mihai Robu a fost primul episcop indigen (1925-1944) al Diecezei de Iaşi; cei care l-au cunoscut l-au caracterizat ca fiind un păstor sfânt, sărac, popular şi blând. Episcopia de Iaşi păstrează o adâncă preţuire pentru aceşti episcopi emblematici, deschizători de drumuri şi exemple de credinţă pentru cei ce au urmat pe scaunul episcopal de Iaşi.

Dănuţ Doboş
Marcu Glaser şi Rafael Friedrich

Istoria Seminarului din Iaşi este opera a numeroase personalităţi. Studiul de faţă se opreşte asupra figurilor ilustre ale episcopului Marcu Glaser şi a lui Rafael Friedrich, alegere motivată de statutul acestora de martiri ai Bisericii Catolice. În schiţarea celor două biografii, autorul evidenţiază elementele ce fac din cele două personalităţi modele de ataşament faţă de credinţa catolică şi faţă de Sfântul Scaun, în perioada grea a primelor decenii de teroare comunistă: activitatea bogată a celor două personalităţi, curajul şi determinarea lor în faţa opresiunii comuniste, moartea martirică ce a încununat o viaţă trăită cu Cristos. Aceste două personalităţi rămân în istoria catolicismului din Moldova şi a Seminarului din Iaşi ca exemple memorabile de integritate şi curaj în faţa opresiunii comuniste.

Wilhelm Dancă
Francisc Xaveriu Habeni şi Anton Trifaş

Aniversarea a 120 de ani de la deschiderea şi 50 de ani de la redeschiderea Seminarului din Iaşi ar fi incompletă fără un omagiu adus rectorilor ce erau în funcţie în acele momente, adică Francisc Xaveriu Habeni, rector în 29 septembrie 1886, şi Anton Trifaş, rector în 26 noiembrie 1956. Studiul pr. Wilhelm Dancă, actualul rector al Seminarului din Iaşi, surprinde şi evidenţiază contextul eclezial şi social în care s-au format cele două personalităţi emblematice, problemele cu care s-au confruntat şi zelul cu care au lucrat pentru deschiderea Seminarului, mijloacele materiale precare şi simţul organizatoric ce a suplinit această lipsă, buna orientare practică dar şi pedagogică, preocuparea pentru profilul moral şi spiritual al candidaţilor la Preoţie. Aceşti doi rectori exemplari au anticipat şi au animat prin exemplul lor o serie de rectori vrednici de înaintaşii lor.

Emil Dumea
Clădirile Seminarului „Sfântul Iosif” din Iaşi

Seminarul din Iaşi ca instituţie, personal şi clădire a cunoscut influenţa vremurilor prin care a trecut şi care au determinat evoluţia sa până în ziua de astăzi. Studiul pr. Emil Dumea „Clădirile Seminarului Sfântul Iosif din Iaşi” ilustrează succint evoluţia spaţială şi arhitecturală a clădirilor Seminarului în anii ce au urmat redeschiderii sale în 1956, opoziţia autorităţilor comuniste la renovările ce se arătau din ce în ce mai necesare, eforturile depuse de pr. rectori Petru Gherghel, Eduard Sechel, Eduard Ferenţ, Ioan Robu, Alois Fechet, Aurel Percă, Alois Bulai, Wilhelm Dancă la construcţiile şi inovările ultimelor decenii, generozitatea binefăcătorilor, importanţa continuu acordată Seminarului, inima Diecezei. Acest ansamblu de factori a făcut posibil acest ceas aniversar în noua şi frumoasa clădire a Seminarului.

FILE DE ARHIVĂ

Ştefan LUPU
Seminarul Diecezan din Iaşi: Continuitate în tradiţie şi înnoire creatoare

Istoria de 120 de ani a Seminarului din Iaşi încorporează parţial sau total istoria oamenilor pe care i-a avut alături, fie ca profesori, fie ca studenţi, vieţile rectorilor şi ale episcopilor ce l-au condus, existenţa şi evoluţia programelor formative, didactice şi spirituale, ce i-au călăuzit absolvenţii. Propunând această viziune de ansamblu, studiul pr. Ştefan Lupu prezintă cu maximum de exactitate şi meticulozitate numele tuturor studenţilor şi profesorilor pe care i-a găzduit Seminarul, înnoirea creatoare a programelor analitice de formare filozofico-teologică, schimbările ce au survenit în structura sistemului de formare pastoral-spirituală şi conţinutul tezaurului primit de la generaţiile anterioare şi care a fost valorificat în continuare. Deşi prezintă un pronunţat caracter ştiinţifico-istoric, studiul de faţă posedă o deschidere concretă spre prezent, văzut aici ca moştenitorul unei tradiţii bogate şi vii, suport real în faţa provocărilor viitorului.

RECENZII