Dialog Teologic IV/7 (2001)
Dialog teologic IV/7 (2001)
Biserica, una, sfântă, catolică și apostolică, 205 p., 17×24, 3.5 RON.
Vizualizează online Dialog 7.
Cardinalul Joseph Ratzinger
Despre ecleziologia constituţiei „Lumen gentium”
Din cauza războiului franco-prusac, Conciliul I din Vatican nu a reuşit să finalizeze sinteza ecleziologică pe care ţi-a propus-o. Această sinteză este dusă la îndeplinire de Conciliul al II-lea din Vatican care, prin constituţia sa „Lumen gentium”, subordonează discursul despre Biserică discursului despre Dumnezeu, propunând o ecleziologie în sens teologic. În această constituţie, se întâlnesc multe expresii care desemnează realitatea Bisericii: noul popor al lui Dumnezeu, mireasa lui Cristos, casa lui Dumnezeu, familia lui Dumnezeu, cetatea sfântă, mama noastră, Ierusalimul de sus, turma lui Dumnezeu. Toate acestea sunt imagini ale Bisericii şi reprezintă unica Biserică universală, sacrament universal de mântuire, comuniune totală între Dumnezeu şi om, prin mijlocirea Capului suprem, Isus Cristos.
Alois Bulai
Începutul Bisericii după „Faptele Apostolilor”
Realitatea Bisericii în Faptele Apostolilor constituie o problemă complexă. Biserica – în sensul de comunitate a oamenilor beneficiari ai mântuirii lui Cristos, apărută ca încununare a planului divin „conceput înainte de întemeierea lumii” (Ef 1,4) – ia naştere odată cu moartea lui Isus, căci aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, tot astfel şi Biserica ia naştere din coasta lui Isus. Misiunea apostolilor, – începută în ziua Rusaliilor -, ca primi martori ai Bisericii, este de a răspândi Împărăţia lui Dumnezeu până la marginile pământului. O parte importantă a exegezei caracterizează, în ansamblu, situaţia comunităţii din Faptele Apostolilor, printr-o poziţie „proto-catolică”: o regula fidei, bine determinată, oficii ministeriale fixate stabil, distincţia dintre preoţi şi laici, interpretarea autoritativă a Sfintei Scripturi.
Cristian Gaşpal
Biserica lui Cristos, însufleţită de Duhul Sfânt
A înţelege prezenţa şi acţiunea salvifică a Duhului Sfânt în Biserică este un pas important făcut în cunoaşterea teologiei şi a vieţii noastre, în înţelegerea Sfintei Treimi şi a Sfintei Biserici. Biserica a fost întemeiată de Fiul lui Dumnezeu, Isus, prin puterea Duhului Sfânt, care devine vocea conştiinţei ei şi a fiecărui membru al ei, principiu al activităţii şi comuniunii, „izvorul oricărui dar şi al oricărui har”, „cel care dă întregului trup viaţă şi unitate” (LG 7). Cristos fiind Capul, Duhul Sfânt este sufletul Bisericii; El sfinţeşte în mod continuu şi constant Biserica – semper reformanda – prin acţiunea Sa în sacramente şi prin cooperarea cu ierarhia Bisericii, asigură validitatea acţiunilor sale principale.
Ştefan Lupu
Sinodalitatea şi/sau conciliaritatea: expresie a unităţii şi catolicităţii Bisericii
Conceptele synodos/concilium evocă faptul de a merge împreună pe acelaşi drum sau de a lua o decizie împreună. Această temă a sinodalităţii şi/sau a conciliarităţii, ce-şi afundă rădăcinile în practica seculară a Bisericii, a cunoscut o nouă revelanţă în dezbaterile ecumenice actuale, pentru refacerea unităţii Bisericii creştine. La întâlnirea Comitetului Credinţă şi Constituţie de la Salamanca (1973), sinodalitatea şi/sau conciliaritatea a fost definită ca având o relaţie intimă cu unitatea Bisericii, în sensul că Biserica una trebuie înţeleasă ca o „comuniune conciliară a Bisericilor locale, ele însele unite în mod autentic” care „îşi recunosc în mod reciproc membrii şi ministeriile”.
Benone Lucaci
Biserica şi şcoala: rolul lor în educaţie
În perioada totalitaristă, lumea bisericească şi cea laică erau nevoite să evolueze paralel. Biserica şi şcoala au fost considerate dintotdeauna ca fiind instituţiile au un rol deosebit în sectorul educaţiei. Şcoala este locul de formare a omului, prin asimilarea sistematică şi critică a culturii. Biserica, prin oficiul ei de munus docenci este convinsă că trebuie să se ocupe de întreaga viaţă a omului şi de aceea ea are un rol specific în dezvoltarea educaţiei. Este necesară realizarea în şcoală, prin educaţie, a acelei sinteze, între credinţă şi cultură, care să ajute elevul să găsească acel echilibru între axa verticală şi cea orizontală a existenţei sale.