Benone LUCACI: Proiectarea lecţiei de religie

Educaţia religioasă în şcolile statului constituie pentru noi într-un anume sens o noutate, dar în acelaşi timp şi o sfidare. Persoanele care intră în şcoală cu această misiune, trebuie să se confrunte, şi apoi să se conformeze menatlităţii şi metodologiei şcolii, ţinînd cont mereu de mandatul primit din partea Bisericii. Trebuie proiectată în jurul a doi poli o unitate didactică: faptul religios prezent în viaţa elevilor şi în societate precum şi elevul ca persoană implicată într-un adevărat dialog în clasă. Predarea religiei trebuie să fie conştientă de consecinţele pe care le-ar putea avea o proiectare greşită a lecţiei de religie.

DT0914_BENONE LUCACI

Mariana PURŢUC: Metode de evaluare la ora de religie

Problema evaluării este o problemă foarte importantă şi actuală, care solicită soluţii imediate. Noul curriculum al religiei vizează atât cunoaşterea cât şi formarea unui sistem atitudinal şi comportamental. Evaluarea este ultima etapă a proiectării didactice şi reprezintă totalitatea acticităţilor prin care se colectează , organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor instrumente de măsurare în scopul emiterii unor judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie pe plan educaţional. Evaluarea la religie reprezintă un teritoriu problematic deoarece formarea atitudinilor şi învăţarea valorilor religioase este un demers complicat şi de lungă durată şi favorizează dezvoltarea unui sistem comportamental şi atitudinal al elevului în concordanţă cu învăţăturile creştine.

DT0913_MARIANA PURŢUC

Mihaela CIOBANU: Legislaţia civilă cu privire la statutul religiei în şcoală

Sunt prezentate aici prevederile Constituţiei prin legile privitoare la regimul cultelor religioase şi legea învăţământului în acest cadru referitor la religia în şcoală. Legislaţia civilă cu privire la predarea religiei în şcoală este săracă, acest domeniu de activitate fiind reglementat în mod expres doar prin articolul 9 din legea învăţământului. Se specifică prevederile legale asupra religiei în învăţământul primar şi cel gimnazial. Se precizează că predarea religiei se va desfăşura în spaţiile de învăţământ din incinta şcolii, fiind inclusă în orarul şcolii şe respectînd prevederile planului de învăţământ. Nici un elev nu poate fi obligat să participe la alte ore de religie decît cele ale confesiunii din care face parte, fără consimţământul său.

DT0910_MIHAELA CIOBANU

Mihai PATRAŞCU: Legislaţia religioasă cu privire la statutul religiei în şcoală

Privitor la instruirea şi educaţia religioasă, canonul 804.1 stabileşte următorul principiu general: Învăţătura şi educaţia religioasă catolică date în orice şcoală sau transmise prin diferite instrumente de comunicare socială sunt supuse autorităţii Bisericii. Conferinţei episcopale îi revine datoria de a da norme generale cu privire la învăţătura şi educaţia religioasă catolică, iar datoria episcopului diecezan este de a o organiza şi de a o supraveghea, vizitînd şcolile catolice de pe teritoriul său şi dînd dispoziţii în ce priveşte regulamentul generala la şcolilor catolice. Canonul 805 precizează dreptul ordinariului locului în dieceza sa, de numire sau de aprobare a profesorilor de religie, precum şi acela de îndepărtate a acestora din urmă.

DT099_MIHAI PATRAŞCU

Flavio PAJER: Studiul ştiinţelor religioase într-o Europă multiculturală

Într-o Europă în care legătura dintre societate şi creştinism s-a ofilit destul de mult nu se poate vorbi de o unitate a continentului decât în termeni de pluralism care dialoghează şi colaborează pentru a înfăptui convieţuirea culturilor. Este subliniată trecerea necesară, în Europa, de la un mozaic de identităţi etnice, anţionale ţi monoconfesionale la o condiţie de cetăţenie pluralistă sau societară, precum şi deficitul structural al transmiterii culturale. Se arată necesitatea învăţării conlocuirii cu celălalt într-un spaţiu social fără frontiere şi ierarhii de nici un fel, impunîndu-se depăşirea ideologiei identitare, trecerea dincolo de opoziţia între identitate şi alteritate.

DT098_FLAVIO PAJER

Constantin CUCOŞ: Posibilităţi de integrare a conţinuturilor la disciplina religie în învăţământul românesc

Realizarea unei educaţii religioase într-o perspectivă ecumenică, integrativă, permite mai buna comunicare între diferitele credinţe şi convingeri religioase. Educaşia religioasă trebuie să vizeze realizarea unei educaţii în spirit de recunoştinţă şi respect faţă de diferenţele ce există în cadrul pluralităţii religioase. În articolul de faţă sunt propuse sugestii referitoare la posibilităţile concrete a conţinutului educaţiei religioase în învăţământul românesc. De fapt, aici ni se prezintă o cale pentru a reuşi în integrarea pedagogică a conţinuturilor religioase şi care este acel parcurs didactic cumulativ-selectiv prin care se stauează secvenţial un standard comun de cunoştinţe şi valori religioase.

DT097_CONSTANTIN CUCOŞ

Ştefan LUPU: Cateheza în Biserică şi predarea religiei în şcoală: două căi distincte, dar complementare pentru formarea integrală a creştinulu

Cateheza în Biserică şi predarea religiei în şcoală sunt două căi distincte, dar complementare pentru formarea integrală a creştinului şi, în particular, a copiilor şi a tinerilor. Toate acestea sunt făcute ăn baza şi în conformitate cu învăţătura magisteriului Bisericii. Predarea religiei în şcoală, care are ca scop să facă cunoscute adevărurile fundamentale ale creştinismului şi valorile pe care creştinii se străduiesc să le realizeze în viaţa lor este diferită de activitatea catehetică care presupune acceptarea mesajului creştin ca realitate salvifică. Religia în şcoală este o colaborare a Bisericii în formarea copiilor şi a tinerilor.

DT096_ŞTEFAN LUPU

Alois Hîrja: „Religia” în şcoală: o perspectivă hermeneutică

The possibility of studying religion in the state schools is a victory of the freedom will and of the revolution against communism, but also represents a presence required by the educational process itself. But, because today, at 20 years after this revolution, the religion’s presence in schools has caused many harsh critics and hostilities, Alois Hîrja, using the data of “the new hermeneutics”, especially the one of H.G. Gadamer, plans in this article to underline the irreplaceable role of religion in the curriculum of the Romanian schools. In this research, the author exposes the arguments which justify this presence, the identity of “religion” as subject in school and its role in pupil’s human maturation. All these aspects are presented in a hermeneutical viewpoint, considering also the exigencies of the integral humanism which has in centre the anthropological aspect more than the epistemological one: non scholae sed vitae discimus.

DT233_Alois Hîrja

Dialog Teologic V/9 (2002)

Dialog Teologic V/9 (2002)
Religia în școala la începutul mileniului al III-lea, 280 p., 17×24, 4 RON.

Cumpără online de la Libraria Sapientia
Vizualizează online Dialog 9.

EDITORIAL

Wilhelm DANCĂ
Predarea religiei în şcoală
Această temă are la bază simpozionul teologico-pedagogic pe tema Religia în şcoală la începutul mileniului al III-lea desfăşurat în casa Misionarilor Verbiţi din Traian, simpozion care şi-a propus analiza profilului moral şi profesional al profesorului de religie şi statutul lecţiei de religie în şcoală, aflarea modului în care religia poate contribui la însănătoşirea societăţii româneşti, la favorizarea relaţiei dintre copii şi părinţi şi în ce mod religia poate conferi sens vieţii. Ora de religie contribuie în mod eficient la cunoaşterea patrimoniului cultural şi spiritual al ţării, poate crea premisele unei convieţuiri civile în respectul diferenţei culturale şi confesionale şi poate îndeplini un rol etic în formarea integrală a tinerelor generaţii.

P.S. Petru GHERGHEL – P.S. Aurel PERCĂ
Profilul spiritual şi moral al profesorului de religie

Ora de religie în şcoală este un serviciu educativ în favoarea noilor generaţii. Profesorul de religie trebuie să fie un om de credinţă care prin coerenţă, sârguinţă, fidelitate şi răbdare statornică, să fie un model de credinţă pentru elevi şi astfel să-şi realizeze misiunea proprie ca pe un drum de sfinţenie şi mărturie misionară. Competenţa profesorului de religie trebuie să se verifice şi prin comuniunea cu Biserica, prin colaborarea cu episcopul şi parohii, prin participarea la viaţa creştină şi la experienţa de credinţă a parohiei. Profesorul de religie trebuie să favorizeze sinteza dintre credinţă şi cultură şi să contribuie la o redresare morală şi spirituală a societăţii.

Vladimir PETERCĂ
Pedagogia lui Isus în parabolele evanghelice

Creştinismul trebuie mai întâi înţeles, apoi trăit şi în cele din urmă predicat. Ca un bun psiholog şi pedagog, Isus a ştiut să se folosească de parabole, acestea fiind un instrument didactic destinat să comunice idei şi experienţe de viaţă. Parabolele ocupă cea mai mare parte din textul evanghelic, în special la sinoptici şi sunt elementele narative de bază ale Noului Testament. Este evidenţiată pedagogia unică a Maestrului din Nazaret ce decurge din tehnica de interpretare şi aplicaţie ce reies din parabole. Părintele vede parabolele şi ca o armă de luptă pentru a ataca şi provoca cunoştinţele: fiecare parabolă cere explicaţie, dar şi un răspuns. A înţelege în ziua de azi parabolele înseamnă a intra în dialog direct cu Isus din Nazaret, fără a ne dezice de situaţiile în care ne aflăm.

Alois BULAI
Religia în Sfânta Scriptură

Întraga Sfântă Scriptură este un continuu dialog dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu este acela care are iniţiativa, El însuşi este educatorul, acela care îşi educă poporul prin planul său de mântuire ce se împlineşte în timp prin evenimente istorice, prin fapetele minunate pe care le săvârşeşte, prin legea alianţei, etc. Apoi Dumnezeu apelează la preoţi şi la cultul celebrat la templul din Ireusalim, la înţelepţi care sunt prin definiţie învăţători. Întoarcerea la Biblie este importantă pentru a reînnoi metodele învăţământului cathetic şi teologic, dar şi pentru a căuta în ea puncte de pornire şi stimulente pentru a gândi pedagogia noastră la toate nivelurile.

Wilhelm DANCĂ
Creştinismul este o religie?
La nivelul învăţământului şcolar din România mulţi adoptă o poziţie fundamentalistă în confruntarea cu creştinismul. De-a lungul timpului, mesajul lui Dumnezeu revelat în Isus Cristos asumă diverse forme culturale şi religioase de manifestare. Esenţialul religiei creştine constă în faptul că Dumnezeu vine în întâmpinarea omului. Există pericolul reducerii creştinismului doar la nivelul relaţiei cu celălalt, numai în ordinea realităţii profane. În final, părintele se opreşte asupra evenimentului întrupării şi al crucii, care semnifică pentru totdeauna vocaţia creştinismului ca suferinţă pentru altul în orizontul lucrurilor spirituale. Cei mai buni vorbitori (profesori de religie) ai creştinismului sunt sfinţii.

Ştefan LUPU
Cateheza în Biserică şi predarea religiei în şcoală: două căi distincte, dar complementare pentru formarea integrală a creştinului
Cateheza în Biserică şi predarea religiei în şcoală sunt două căi distincte, dar complementare pentru formarea integrală a creştinului şi, în particular, a copiilor şi a tinerilor. Toate acestea sunt făcute ăn baza şi în conformitate cu învăţătura magisteriului Bisericii. Predarea religiei în şcoală, care are ca scop să facă cunoscute adevărurile fundamentale ale creştinismului şi valorile pe care creştinii se străduiesc să le realizeze în viaţa lor este diferită de activitatea catehetică care presupune acceptarea mesajului creştin ca realitate salvifică. Religia în şcoală este o colaborare a Bisericii în formarea copiilor şi a tinerilor.

Constantin CUCOŞ
Posibilităţi de integrare a conţinuturilor la disciplina religie în învăţământul românesc
Realizarea unei educaţii religioase într-o perspectivă ecumenică, integrativă, permite mai buna comunicare între diferitele credinţe şi convingeri religioase. Educaşia religioasă trebuie să vizeze realizarea unei educaţii în spirit de recunoştinţă şi respect faţă de diferenţele ce există în cadrul pluralităţii religioase. În articolul de faţă sunt propuse sugestii referitoare la posibilităţile concrete a conţinutului educaţiei religioase în învăţământul românesc. De fapt, aici ni se prezintă o cale pentru a reuşi în integrarea pedagogică a conţinuturilor religioase şi care este acel parcurs didactic cumulativ-selectiv prin care se stauează secvenţial un standard comun de cunoştinţe şi valori religioase.

Flavio PAJER
Studiul ştiinţelor religioase într-o Europă multiculturală
Într-o Europă în care legătura dintre societate şi creştinism s-a ofilit destul de mult nu se poate vorbi de o unitate a continentului decât în termeni de pluralism care dialoghează şi colaborează pentru a înfăptui convieţuirea culturilor. Este subliniată trecerea necesară, în Europa, de la un mozaic de identităţi etnice, anţionale ţi monoconfesionale la o condiţie de cetăţenie pluralistă sau societară, precum şi deficitul structural al transmiterii culturale. Se arată necesitatea învăţării conlocuirii cu celălalt într-un spaţiu social fără frontiere şi ierarhii de nici un fel, impunîndu-se depăşirea ideologiei identitare, trecerea dincolo de opoziţia între identitate şi alteritate.

Mihai PATRAŞCU
Legislaţia religioasă cu privire la statutul religiei în şcoală

Privitor la instruirea şi educaţia religioasă, canonul 804.1 stabileşte următorul principiu general: Învăţătura şi educaţia religioasă catolică date în orice şcoală sau transmise prin diferite instrumente de comunicare socială sunt supuse autorităţii Bisericii. Conferinţei episcopale îi revine datoria de a da norme generale cu privire la învăţătura şi educaţia religioasă catolică, iar datoria episcopului diecezan este de a o organiza şi de a o supraveghea, vizitînd şcolile catolice de pe teritoriul său şi dînd dispoziţii în ce priveşte regulamentul generala la şcolilor catolice. Canonul 805 precizează dreptul ordinariului locului în dieceza sa, de numire sau de aprobare a profesorilor de religie, precum şi acela de îndepărtate a acestora din urmă.

Mihaela CIOBANU
Legislaţia civilă cu privire la statutul religiei în şcoală
Sunt prezentate aici prevederile Constituţiei prin legile privitoare la regimul cultelor religioase şi legea învăţământului în acest cadru referitor la religia în şcoală. Legislaţia civilă cu privire la predarea religiei în şcoală este săracă, acest domeniu de activitate fiind reglementat în mod expres doar prin articolul 9 din legea învăţământului. Se specifică prevederile legale asupra religiei în învăţământul primar şi cel gimnazial. Se precizează că predarea religiei se va desfăşura în spaţiile de învăţământ din incinta şcolii, fiind inclusă în orarul şcolii şe respectînd prevederile planului de învăţământ. Nici un elev nu poate fi obligat să participe la alte ore de religie decît cele ale confesiunii din care face parte, fără consimţământul său.

Antxon ANDUEZA
Filozofia educativă a şcolii catolice
În ziua de azi educaţia este un domeniu de care se ocupă puterile publice, autrităţile civile, guvernele şi instituţiile particulare neconfesionale. Şcoala catolică este şcoala condusă de autoritatea eccleziastică competentă ori şcoala recunoscută ca atare de autoritatea eccleziastică printr-un document. Şcoala trebuie să se caracterizeze prin competenţa profesională a cadrelor didactice, să fie un loc de explicare a mesajului evanghelic. Şcoala este un cadru ideal pentru dialogul permanent între credinţă şi cultură, oferind tinerilor mijloace adecvate pentru a-şi găsi un loc în această societate, dar şi pentru o formare creştină solidă. Este dată perspectiva şcolii profesioanle La Salle.

Antonio PERERA
Şcoala catolică

Este prezentat spiritul şcolilor creştine din perspectiva instituţiei Fraţii Şcolilor Creştine al cărei fondator este sfântul Ioan de La Salle, care vedea scopul educaţiei acela de a insufla copiilor şi tinerilor spiritul creştinismului care trebuie să fie viu, mai întâi în educaţia lor. Este evidenţiată apoi necesitatea Bisericii alături de cei care nu sunt educaţi în şcoli catolice, precum şi deosebita importanţă a educaţiei creştine pentru viaţa omului şi dezvoltatrea societăţii căreia Conciliul Vatican II îi dedică documentul întreg Gravissimum educationis. În final se prezintă situaţia actuală şcolii catolice din România.

Mariana PURŢUC
Metode de evaluare la ora de religie

Problema evaluării este o problemă foarte importantă şi actuală, care solicită soluţii imediate. Noul curriculum al religiei vizează atât cunoaşterea cât şi formarea unui sistem atitudinal şi comportamental. Evaluarea este ultima etapă a proiectării didactice şi reprezintă totalitatea acticităţilor prin care se colectează , organizează şi interpretează datele obţinute în urma aplicării unor instrumente de măsurare în scopul emiterii unor judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie pe plan educaţional. Evaluarea la religie reprezintă un teritoriu problematic deoarece formarea atitudinilor şi învăţarea valorilor religioase este un demers complicat şi de lungă durată şi favorizează dezvoltarea unui sistem comportamental şi atitudinal al elevului în concordanţă cu învăţăturile creştine.

Benone LUCACI
Proiectarea lecţiei de religie

Eduacaţia religioasă în şcolile statului constituie pentru noi într-un anume sens o noutate, dar în acelaşi timp şi o sfidare. Persoanele care intră în şcoală cu această misiune, trebuie să se confrunte, şi apoi să se conformeze menatlităţii şi metodologiei şcolii, ţinînd cont mereu de mandatul primit din partea Bisericii. Trebuie proiectată în jurul a doi poli o unitate didactică: faptul religios prezent în viaţa elevilor şi în societate precum şi elevul ca persoană implicată într-un adevărat dialog în clasă. Predarea religiei trebuie să fie conştientă de consecinţele pe care le-ar putea avea o proiectare greşită a lecţiei de religie.

Robert LAZU
Un imperativ pentru şcoala catolică: Conciliul al II-lea din Vatican
Este prezentată criza prin care trece acum învăţământul românesc şi se încearcă o analiză a motivelor care au adus învăţământul în acest stadiu. Cel mai adesea este denunţată salarizarea inacceptabilă a profesorilor, care majoritatea fiind familişti, resimt cât se poate de apăsător sărăcia, dar şi degradarea demnităţii profesorului care şi-au pierdut aproape orice respectabilitate în faţa elevilor. Sunt reliefate principiile eduacţiei catolice, extrase din declaraţia Conciliului Vatican II Gravissimum educationis. Educaţia trebuie să demaşte pseudovalorile de care este dominat învăţământul românesc.

Corneliu C. SIMUŢ
Pluralismul religios în teologia lui Hans Küng

Principala caracteristică a teologiei pluraliste este încercarea de a provoca teologia creştină să redefinescă unicitatea lui Cristos în lumina învăţăturilor promovate de alte religii, considerînd pretenţia că Isus este unic ca mit. Küng promovează credinţa în Isus ca arhetip fundamental al relaţiilor dintre oameni, deschizînd dialogul cu celelalte religii şi insistă asupra unicităţii lui Cristos, deoarece, consideră el, lipsa unei norme absolute duce la diluarea moralităţii. Singurul aspect al existenţei umane care justifică moralitatea este religia care are ca normă absolută pe Isus Cristos. Punctul forte al teologiei lui Küng este dialogul creativ cu ştiinţa modernă şi cu religiile contemporane. Deşi contestat, Küng rămâne un gânditor original.

EDUARD BILD
Impactul medical al credinţelor şi practicilor religioase

In fluenţele religioase din lumea modernă asupra persoanei umane sunt cunoscute destul de fragmentar. Persoana se gândeşte rareori sau chiar deloc asupra semnificaţiei vieţii sale şi asupra credinţei spirituale. În prezenţa unor boli grave omul se simte vulnerabil şi nu ştie ce-i rezervă viitorul, are nevoie de consolare, mângâiere şi speranţă, iar toate acestea îi pot fi aduse prin credinţa sa religioasă. Îngrijirile spirituale se bazează pe credinţele proprii, pe legi privind dieta şi ritualurile specifice, legăturile familiale, dar şi elementele de misticism şi mai ales prin ideile proprii sau culturale proprii poporului privind boala, sănătatea, corpul şi spiritul uman, moartea şi viaţa, durerea.

Alois MORARU – Dănuț DOBOŞ
„Şcoala” relevată în file de arhivă (sec. XIX)