Ştefan LUPU: Fiinţa Bisericii la teologul ortodox Dumitru Stăniloae

In his long life and theological career, Dumitru Stăniloae (1903-1993) has treated several theological problems, that unite themselves together in the wish of helping the contemporary human being to rediscover and to free himself of the passing temptations that could alienate him. The study stops upon a theme of ecclesial nature, trying to analyze from an ontological point of view, the way Dumitru Stăniloae understands the nature and the manner in which one can express the mystery of union between Christ and his Church. Thus, it is shown that through various images of the Church that can be found in the biblical and patristical tradition, Stăniloae has a preference for the understanding of the Church as body and sacrament (mysterion) of Christ, situating himself on the line of saint Paul, and reaching the teachings of the capadocian fathers and the byzantine theology. The author of the study has given enough attention to the other ecclesial images – the Church as temple, boat, people of God – that are present in the New Testament and have been deeply studied by the saintly fathers of the Church. That is why, Father Stăniloae’s ecclesiology has an unilateral character, and it underlines only the spiritual dimension, shadowing the social and misionary dimension of the Church.

DT103_ŞTEFAN LUPU

Ştefan Lupu: Sinodalitatea şi/sau conciliaritatea: expresie a unităţii şi catolicităţii Bisericii

Conceptele synodos/concilium evocă faptul de a merge împreună pe acelaşi drum sau de a lua o decizie împreună. Această temă a sinodalităţii şi/sau a conciliarităţii, ce-şi afundă rădăcinile în practica seculară a Bisericii, a cunoscut o nouă revelanţă în dezbaterile ecumenice actuale, pentru refacerea unităţii Bisericii creştine. La întâlnirea Comitetului Credinţă şi Constituţie de la Salamanca (1973), sinodalitatea şi/sau conciliaritatea a fost definită ca având o relaţie intimă cu unitatea Bisericii, în sensul că Biserica una trebuie înţeleasă ca o „comuniune conciliară a Bisericilor locale, ele însele unite în mod autentic” care „îşi recunosc în mod reciproc membrii şi ministeriile”.

DT074_Pr

Cristian Gaşpal: Biserica lui Cristos, însufleţită de Duhul Sfânt

A înţelege prezenţa şi acţiunea salvifică a Duhului Sfânt în Biserică este un pas important făcut în cunoaşterea teologiei şi a vieţii noastre, în înţelegerea Sfintei Treimi şi a Sfintei Biserici. Biserica a fost întemeiată de Fiul lui Dumnezeu, Isus, prin puterea Duhului Sfânt, care devine vocea conştiinţei ei şi a fiecărui membru al ei, principiu al activităţii şi comuniunii, „izvorul oricărui dar şi al oricărui har”, „cel care dă întregului trup viaţă şi unitate” (LG 7). Cristos fiind Capul, Duhul Sfânt este sufletul Bisericii; El sfinţeşte în mod continuu şi constant Biserica – semper reformanda – prin acţiunea Sa în sacramente şi prin cooperarea cu ierarhia Bisericii, asigură validitatea acţiunilor sale principale.

DT073_Pr

Alois Bulai: Începutul Bisericii după „Faptele Apostolilor”

Realitatea Bisericii în Faptele Apostolilor constituie o problemă complexă. Biserica – în sensul de comunitate a oamenilor beneficiari ai mântuirii lui Cristos, apărută ca încununare a planului divin „conceput înainte de întemeierea lumii” (Ef 1,4) – ia naştere odată cu moartea lui Isus, căci aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, tot astfel şi Biserica ia naştere din coasta lui Isus. Misiunea apostolilor, – începută în ziua Rusaliilor -, ca primi martori ai Bisericii, este de a răspândi Împărăţia lui Dumnezeu până la marginile pământului. O parte importantă a exegezei caracterizează, în ansamblu, situaţia comunităţii din Faptele Apostolilor, printr-o poziţie „proto-catolică”: o regula fidei, bine determinată, oficii ministeriale fixate stabil, distincţia dintre preoţi şi laici, interpretarea autoritativă a Sfintei Scripturi.

DT072_Pr

Joseph Ratzinger: Despre ecleziologia constituţiei „Lumen gentium”

Din cauza războiului franco-prusac, Conciliul I din Vatican nu a reuşit să finalizeze sinteza ecleziologică pe care ţi-a propus-o. Această sinteză este dusă la îndeplinire de Conciliul al II-lea din Vatican care, prin constituţia sa „Lumen gentium”, subordonează discursul despre Biserică discursului despre Dumnezeu, propunând o ecleziologie în sens teologic. În această constituţie, se întâlnesc multe expresii care desemnează realitatea Bisericii: noul popor al lui Dumnezeu, mireasa lui Cristos, casa lui Dumnezeu, familia lui Dumnezeu, cetatea sfântă, mama noastră, Ierusalimul de sus, turma lui Dumnezeu. Toate acestea sunt imagini ale Bisericii şi reprezintă unica Biserică universală, sacrament universal de mântuire, comuniune totală între Dumnezeu şi om, prin mijlocirea Capului suprem, Isus Cristos.

DT071_Cardinalul Joseph Ratzinger

Jean-Claude Perisset: L’ appelation Saint – Père appliquée au Souverain Pontife

Sublinierea unicităţii paternităţii divine (cf. Mt 23,9), alături de prezentarea originii expresiei de sfânt părinte adresată Pontifului Roman, amândouă încadrate în istoria Bisericii, sunt două dintre aspectele forte ale textului conferinţei. Denumirea de sfânt părinte arată raporul filial şi afectuos dintre Episcopul Romei şi cel care i se adresează, misiunea sa de tată spiritual, precum şi responsabilitatea celui denumit astfel de a trăi conform voinţei lui Dumnezeu (cf. Lev 19,2). Sunt prezentate aici şi consecinţele ecleziale ale folosirii expresiei sfânt părinte. Adevărata cunoaştere a Tatălui se face prin Isus Cristos (cf. Mt 11,27).

DT0312_Jean-Claude Perisset

Iosif ENĂŞOAE: Biserica, loc privilegiat de întâlnire între Dumnezeu şi poporul său

Both in Old Testament’s and in New Testament’s history we can find privileged places of meetings between God and His people. Taking over and fusing synagogue’s and temple’s reality, the Church wanted from eternity by the Father, founded by Christ at the completion of times and guided by Holly Spirit, is Christian’s sacred place, central point which concentrates and gives sense to all existence of the Christian community. In the first moment, the Church made by stone is a building that cathechizes, starting from its geographic location and ending with each architectural element that is present in it. In the second moment, the author sees the Church within divine salvation plan; the Church is a sign of God’s divine will to redeem all mankind, initiative to which the people responds through praise, gratitude and reverence. The article continues with a discourse over the Church as a sacred place of divine presence, and ends with the image of Church, seen as the hope of mankind.

DT148_I

Orientalium ecclesiarum, în dialog cu pr. Edward G. FARRUGIA, s.j.

The decree, structured in six chapters, underlines the dignity of the Oriental Churches. The Christian Orient holds many authentic riches that must be preserved. The existence of these Oriental Churches, different from the Latin Catholic Church does not endanger the Church’s unity. The maintenance in the Orient of the Patriarchate structure doesn’t affect the hierarchical structure’s functioning of the Church. The promotion of these Churches has shed a better light upon the non-Catholic Oriental Churches. In the same time, this document brings a novelty: the Catholic Church is not just the Latin Church; Orient and Occident (East and West) are like the two lungs through which the Church breathes.

DT1615_Orientalium ecclesiarum, în dialog cu pr. Edward G. FARRUGIA, s.j.

Wilhelm DANCĂ: Decretul despre Bisericile Orientale catolice Orientalium ecclesiarum

The Council Fathers proposed to discuss about the role and the place that the Church has in today’s world and it was natural also to talk about the different utterances of the Church’s Catholicism. One of these form of utterance is represented by the Oriental Catholic Churches, of which reminds us the decree Orientalium ecclesiarum. There is one such Oriental Church in Romania: the Greek-Catholic Church. What role has this decree in the Church’s life? Did it bring something new in the tradition of the Catholic Churches with Oriental rites? This article wishes to answer to these questions.

DT1614_Wilhelm DANCĂ

Lumen Gentium, în dialog cu mons. Marcello SEMERARO

Among the Council’s documents the Constitution Lumen gentium takes a central place. It represents the best key to read the Council’s documents and it is also the main axis that stood at the base of those documents foundation. The Constitution reveals a new image of the Church: the Church is presented as the people of God and those who are a part of the hierarchical structure are considered as the ministers of Church. The Church is seen as a communion in whom all the members of God’s people participate at the triple minister of Christ: priestly, prophetical and royal.

DT1613_Lumen Gentium, în dialog cu mons