Gheorghe Popa: Cum să spui Dumnezeu astăzi

Întrebarea la care se caută răspuns în acest studiiu este: Dumnezeu, despre care vorbim şi gândim, are o existenţă reală sau este expresia pe care o folosesc mai mulţi oameni pentru a numi ceea ce gândesc, fără ca această expresie să aibă vreun corespondent real în plan ontologic? Cuvântul lui Dumnezeu este analizat din perspectiva a două componente: cea noetică a conţinutului şi cea dinamică a Revelaţiei. Omul păstrează comuniunea cu Sfânta Treime numai în măsura în care crede, se roagă şi îl adoră pe unicul Dumnezeu care are o existenţă reală şi care ne comunică, ne împărtăşeşte iubirea sa veşnică. Concluzia este un îndemn de a ne ruga şi de a-l adora pe Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.

Viorel Sava: Sfânta Treime, temei şi centru al cultului divin ortodox

Biserica este locul în care sălăşluieşte Sfânta Treime. Aşa a fost văzută şi înţeleasă din primele secole creştine, iar teologii liturgiei de mai târziu vor dezvolta această idee, arătând că Biserica este chipul văzut al împărăţiei lui Dumnezeu. Unitatea Bisericii după modelul Treimii nu este numai un scop care trebuie atins, ci şi realitate care a fost creată de Dumnezeu, după chipul său. Cristos a oferit omului nu numai modelul unităţii Bisericii ci şi obiectul, temelia şi centrul rugăciunii, adică Sfânta Treime. Simbolismul liturgic ortodox conţine un bogat constituent trinitar. Multitudinea de gesturi, acte şi formule liturgice repetate de mai multe ori, alăturate textelor inspirate din Sfânta Scriptură, arată simbolismul trinitar în coeziunea sa.

DT0510_Viorel Sava

Claudiu Dumea: Sfânta Treime în liturgia romană

Revelaţia ne prezintă misterul tainic al lui Dumnezeu: Tatăl vine spre noi, prin Fiul, în prezenţa Duhului Sfânt. Structura liturgiei ţine cont de această dublă mişcare. Liturgia reflectă în linii mari modelul pe care îl oferă Sfânta Scriptură şi tradiţia patristică despre Sfânta Treime. Prin liturgie, ce are două dimensiuni: ascendentă (prin Cristos, în Duhul Sfânt, la Tatăl) şi descendentă (de la Tatăl, prin Cristos, în Duhul Sfânt), creştinul trăieşte într-un contact intim şi permanent cu cele trei persoane ale Sfintei Treimi.

DT059_Claudiu Dumea

Wilhelm Dancă: Dumnezeu fără Dumnezeu

Plecând de la semnalarea crizei spirituale pe care o trăieşte omenirea la sfârşitul mileniului II, părintele aduce argumente împotriva afirmaţiilor nihilismului existenţial contemporan şi împotriva susţinerii faptului că Dumnezeu este un termen sau un concept lipsit de conţinut. Se opreşte, prima oară, asupra originii conceptului de teologie în gândirea greacă şi analizează termeni care desemnează notşiunea de zeu în istoria religiilor. Apoi face o referire la Dumnezeu în istoria religiilor, vorbind într-un excursus despre conştiinţa morţii. În final face o analiză a termenului Dumnezeu în limbajul şi cultura de astăzi. Conferinţa se încheie cu îndreptarea gândului spre Dumnezeu, un Dumnezeu prin natura sa transcedent, iar adevărul despre acest Dumnezeu este de natură relaţională.

DT038_pr Wilhelm

Lucian Farcaş: Dumnezeu este dragoste şi dreaptate. Împărăţia lui Dumnezeu şi perspective etice

Pentru a face mai vizibil adevărul Dumnezeu este dragoste şi dreptate, părintele pleacă în articolul său de la imaginea lui Dumnezeu Tatăl aşa cum reiese ea din discursul lui Isus despre Împărăţia Cerurilor. Eliminând falsele imagini preconcepute, părintele ni-l preznită pe Dumnezeu ca fiind libertate şi dreptate care înalţă, care mântuiaşte, un Dumnezeu Tată care vrea fericirea omului. Apoi analizează semnificaţia împărăţiei lui Dumnezeu pentru un model de etică creştină şi evidenţiază importanţa comunicării în cadrul unor relaţii şi raporturi interumane. Insistă şi asupra iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. (Mc 12,34)

DT037_Pr Lucian Farcas

Ştefan Lupu: Mărturisirea misterului Preasfintei Treimi în epoca post-modernă

Mărturisirea Preasfintei Treimi luminează istoria umană, indicând scopul ei ultim: totul vine de la Treime şi totul aspiră spre Treime ca şi împlinirea sa. Astfel, orice îndepărtare a conştiinţei trinitare de experienţa credinţei slăbeşte creştinismul şi duce la afirmarea ateismului. Curentele post-moderne se orientează spre recunoaşterea multiplicităţii raţionalităţilor, care sunt între ele incomensurabil eterogene. Omul contemporan se află într-o criză de orientare în timpul transformărilor rapide. Pierderea punctelor de referinţă ideologică îi lasă pe toţi mai mult sau mai puţin dezorientaţi. Apare exigenţa unei viziuni largi care să fie capabilă să „unească” societăţile pe scară mondială, şi nevoia unui consens fundamental între religii, care să poată crea o etică mondială adresată tuturor oamenilor.

DT057_Stefan Lupu

Nicolae Chifăr: Răsăritul şi Apusul creştin în apărarea dogmei Sfintei Treimi în sec. IV

În secolul al IV-lea, istoria Bisericii a fost marcată pe plan teologic de disputele ariene şi pneumatomahe, care au determinat acţiuni de condamnare şi combatere, în special formularea doctrinei trinitare ce devine o teologie normativă pentru următoarele secole. Întărirea doctrinei în această perioadă prin includerea formulei „homoousios to Patri” tratarea coeternităţii Fiului cu Tatăl, precizarea termenilor de „fiinţă” şi „persoană” în Sfânta Treime, dumnezeirea Duhului Sânt şi cosubstanţialitatea sa cu Tatăl şi cu Fiul, arată că Biserica este mereu vigilentă şi inovatoare. Munca comună de reformă a Occidentului şi Orientului a deschis o nouă manieră de dialog cu celelalte confesiuni.

DT057_Nicolae Chifãr

Eduard Ferenţ: Persoana Tatălui în lumina învăţăturii sfântului Toma de Aquino

Părintele Ferenț se opreşte în conferinţa sa asupra celor trei nume pe care Biserica le dă Tatălui: Principiu fără principiu, Tată şi Nenăscut, ce sunt prezentate în lumina doctrinei sfântului Toam de Aquino. Referitor la numele de Principiu fără principiu dat Tatălui sunt analizate modul în care este prima persoană principiul Sfintei Treimi şi cum ea însăşi este fără principiu. În analiza numelui de Tată dat de Biserică, părintele prezintă cele trei sensuri diferite de la sfântul Toma: primul este atribuit analogiei lui Dumnezeu şi omului; al doilea, cînd se vorbeşte despre Dumnezeu faţă de creaturi; al treilea sens este cel prezent în formula Botezului. Trecînd la prezentarea numelui de Nenăscut, părintele arastă semantica acestui nume: ceea ce provine de la nimeni şi în nici un mod.

DT036_Pr Ferent

Alois Bulai Tatăl şi fiii săi, în evanghelia după sfântul Luca

Printr-o analaiză sistematică a capitolului 15 din Evanghelia după sfântul Luca, părintele reliefează milostivirea divină. Deşi cele trei parabole prezente în capitolul 15 au ca temă milostivirea lui Dumnezeu, totuşi atenţia ne este îndreptată mai ales spre bunătatea divină aşa cum reiese ea din parabola Fiului Risipitor. În continuare, părintele face o exegeză a fragmentului biblic subliniind trăsăturile esenţiale ale parabolei şi evidenţiind sensurile greu descifrabile ale cuvintelor, precum şi gesturile prezente în fragment. Concluzia apare ca un îndemn de a rămâne statornici pe drumul greu, de descoperire a imaginii lui Dumnezeu, imagine deseori distorsionată de păcatul omului.

DT035_Pr Bulai

Petre Semen: Revelarea Tatălui ca Proniator după Sfânta Scriptură

Autorul doreşte să ne convingă de necesitatea credinţei într-un Dumnezeu-Providenţă argumentînd cu texte vetero-testamentare şi arătîndu-ne că posibilitatea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu-Iubire este actualizată prin studierea plină de fervoare a textelor sacre. Referindu-se la scopul prioritar al Providenţei, părintele îl citează pe teologul Thomas Spidlik, care, sintetizînd doctrina despre Providenţă a sfântului Ioan Crisostomul, afirma că primul scop al Provindenţei este mântuirea şi îndumnezeirea naturii. Concluzia este un îndemn adresat Bisericii de a predica neîncetat iubirea divină, adresată tuturor popoarelor, o iubire părintească veşnică, în pofida tuturor rătăcirilor şi a căderilor omului.

DT034_Pr Semen