Eduard FERENŢ: Cristologia lui Hans Urs von Balthasar (1905-1988)

Before making an introduction in the theological thought of Hans Urs von Balthasar, the author of this study introduces the reader in the personal life of the Swiss theologist, pointing the important moments of his sacerdotal life. The essential elements of Balthasar’s cristology, are described starting from some fundamental notions: the supernatural, the beautiful supernatural, and the kataloghia or the praise of God through humility. In conclusion, the author of the study sustains that the specific of Balthasar’s cristology is the brilliance of the AllBeautiful who, taking body from the womb of Mary, praised his Father through the humility and the kenoze of silence in the Great Friday of the crucified and buried. Thus, corresponding to Balthasar’s theology, Christ is the historical figure of the unseen God, the universal – concrete, the pleroma of the deity that, recapitulating the revelation, plenary and definitively manifests the love of God, therefore, saving or redeeming man. In this Allbeautiful Man, every ideal becomes reality.

DT124_E

Vladimir PETERCĂ: Pedagogia lui Isus în parabolele evanghelice

Creştinismul trebuie mai întâi înţeles, apoi trăit şi în cele din urmă predicat. Ca un bun psiholog şi pedagog, Isus a ştiut să se folosească de parabole, acestea fiind un instrument didactic destinat să comunice idei şi experienţe de viaţă. Parabolele ocupă cea mai mare parte din textul evanghelic, în special la sinoptici şi sunt elementele narative de bază ale Noului Testament. Este evidenţiată pedagogia unică a Maestrului din Nazaret ce decurge din tehnica de interpretare şi aplicaţie ce reies din parabole. Părintele vede parabolele şi ca o armă de luptă pentru a ataca şi provoca cunoştinţele: fiecare parabolă cere explicaţie, dar şi un răspuns. A înţelege în ziua de azi parabolele înseamnă a intra în dialog direct cu Isus din Nazaret, fără a ne dezice de situaţiile în care ne aflăm.

DT093_VLADIMIR PETERCĂ

Petru GHERGHEL: Isus Cristos viu în Biserică, izvorul speranţei pentru lume

Printre cuvintele de laudă şi mulţumire aduse participanţilor la acest colocviu teologic, surprindem ideea că Isus Cristos, Unicul Mântuitor al lumii, este izvor de speranţă pentru Europa şi pentru întreaga lume. Toată mântuirea şi bucuria şi speranţa noastră este Isus Cristos, unicul Salvator, acelaşi ieri, azi şi întotdeauna, după cum citim în Scrisoarea către Evrei (Ev 13,8).

DT0418_Petru Gherghel

Corneliu BEREA: Cristos în centrul misiunii Bisericii

În societatea de azi, misiunea Bisericii este vastă şi multiformă, dar că are nevoie de de o referinţă centrală, faţă de care toate celelalte eforturi şi activităţi şi-ar pierde din vigoare şi din sens, iar acest centru este Cristos. Unica preocupare a lui Isus era evanghelizarea, care avea un conţinut precis: vestirea şi actualizarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care este ceva real. Scopul lui Cristos devine scopul Bisericii, avînd şi ea la rândul ei misiunea de a proclama şi instaura Împărăţia lui Dumnezeu, căreia îi este sămânţă, semn şi instrument. Biserica misionară trebuie să fie capabilă de a dărui şi de primi. Suntem chemaţi să devenim semne de speranţă pentru lumea de azi.

DT048_Cornel Berea

Eduard FERENŢ: Misterul lui Cristos în contextul cristologiilor actuale

În conferinţa de faţă este tratată cristologia Conciliului Vatican II, aceea a raprotului lui Cristos cu Biserica Sa, cu omul şi cu întreaga creaţie, precum şi cristologia transcedentală a lui Karl Rahner, alături de teologia integrală a lui Hans Urs von Balthasar. După specificarea diverselor metodologii urmate de autori în cercetările lor cristologice, misterul lui Cristos, ca un nou aspect cristologic, este prezentat ca aparţinînd limbajului său uman, mijloc şi semn al lui, dublat prin revelarea identităţii sale. De asemenea, fiecare cristologie încearcă să prezinte raportul dintre Cristos şi Fecioara Maria.

DT046_Eduard Ferenţ

Alois BULAI: Isus Cristos – Marele Preot al Noului Legământ

Studiul analizează cum i se poate atribui lui Isus din Nazaret, fiul lui David, din tribul lui Iuda, titlul de Preot, deşi nu face parte din familia preoţească a lui Avraam şi nici din tribul lui Levi, iar în Evanghelii cuvântul Preot nu este aplicat niciodată lui Isus şi nici discipolilor săi. Singura scriere din Noul Testament, care tratează în mod explicit despre preoţia lui Cristos este Epistola către Evrei. Plecînd de la binecuvântarea cu care este binecuvântat tribul lui Levi (Deut 38,8-11) şi a atributelor Marelui Preot (Sir 45,6-32), autorul demonstrează că Isus este Marele Preot cu atât mai mult pentru gloria pe care i-a dat-o Tatăl prin jurământ (Evr 5,5-10), după rânduiala lui Melchisedec. Sacrificiul unic al lui Cristos înlocuieşte sacrificiile vechi, iar preoţia Lui înlocuiaşte preoţia Vechiului Testament.

DT045_Alois Bulai

Petre SEMEN: Prefigurări ale jertfei mielului Iisus Hristos în cărţile Primului Testament

Cu toate că au trecut două mii de ani de propovăduire a Evangheliei, omenirea este încă în necunoştinţă despre ceea ce a reprezantat şi reprezintă încă Hristos pentru ea, din diferite cauze: fie lipsa de eficacitate a unor misionari, fie scăderea considerabilă a fervoarei creştine.
În întreita calitate, aceea de Unic Mijlocitor, cea de Mântuitor şi cea de Fiu al lui Dumnezeu, Isus a fost recunoscut şi mărturisit de martori oculari, care au adus proba adevărului prin însăşi moartea lor. Sacrificiile Vechiului Testament sunt un fel de anticipare profetică a marelui sacrificiu de pe cruce. Jertfa mielului pascal este simbolul jerfei lui Hristos, care prin acest sacrificiu suprem, Mielul lui Dumnezeu, a întemeiat Legământul cel Nou.

DT044_Petre Semen

Dialog Teologic II/4 (1999)

Dialog teologic II/4 (1999)
Isus Cristos, unicul Mântuitor al lumii, 304 p., 17×24, 3.5 RON.

Cumpără online de la Libraria Sapientia
Vizualizează online Dialog Teologic 4.

Nicolae ACHIMESCU
Modele de „mântuire” în viziunea noilor mişcări religioase
În societatea modernă s-a creat o criză spirituală ce a condus la aderarea căt mai multor persoane la mişcările religioase. Se poate vedea o dihotonie între valorile, principiile şi normele de comportament ale societăţii de dinaintea tehnicii şi cele ale tehnicii. Secularizarea impune o clătinare a societăţii de până acum, împreună cu valorile creştine păstrate în şi prin Biserică, dar asta nu înseamnă sfârşitul religiei, pentru că religia reprezintă o constantă umană şi totodată socială, deci o dimensiune perenă. Noua civilizaţie tehnică contribuie la configurarea unor noi forme de religie, iar oferta ocultă revine în forţă, dar, paradoxal, se pare că omul nu găseşte un răspuns credibil nici în religia tradiţională, nici în atitudinea secularistă. Toate aspiraţiile necreştinilor spre mântuire nu pot fi îndeplinite decât în Isus Cristos.

Vladimir PETERCĂ
Protoevanghelia sau vestea bună a speranţei şi a aşteptării mesianice
Iahve se face cunoscut omului printr-o multitudine de evenimente, care în perspectivă mesianică devin importante în cadrul istoriei mântuirii. Astfel de evenimente sunt relatate în primele capitole ale Genezei. Evreul a avut dintotdeauna o orientare psihologică specifică în faţa propriei istorii, definită de exegeţi prin expresia corporate personality. În analiza textuală a versetului 15 din capitolul III al Genezei, ne este prezentat caracterul mesianic al acestui text, care a suferit modificări esenţiale în perspectiva escatologică sau mesianică, precum şi aspectul mariologic. Acest verset a fost numit pe drept protoevanghelie, pentru faptul că este primul enunţ biblic raportat la prima femeie, şi prin aceasta un enunţ de speranţă legat de venirea lui Isus Cristos, Mesia cel aşteptat.

Petre SEMEN
Prefigurări ale jertfei mielului Iisus Hristos în cărţile Primului Testament
Cu toate că au trecut două mii de ani de propovăduire a Evangheliei, omenirea este încă în necunoştinţă despre ceea ce a reprezantat şi reprezintă încă Hristos pentru ea, din diferite cauze: fie lipsa de eficacitate a unor misionari, fie scăderea considerabilă a fervoarei creştine.
În întreita calitate, aceea de Unic Mijlocitor, cea de Mântuitor şi cea de Fiu al lui Dumnezeu, Isus a fost recunoscut şi mărturisit de martori oculari, care au adus proba adevărului prin însăşi moartea lor. Sacrificiile Vechiului Testament sunt un fel de anticipare profetică a marelui sacrificiu de pe cruce. Jertfa mielului pascal este simbolul jerfei lui Hristos, care prin acest sacrificiu suprem, Mielul lui Dumnezeu, a întemeiat Legământul cel Nou.

Alois BULAI
Isus Cristos – Marele Preot al Noului Legământ
Studiul analizează cum i se poate atribui lui Isus din Nazaret, fiul lui David, din tribul lui Iuda, titlul de Preot, deşi nu face parte din familia preoţească a lui Avraam şi nici din tribul lui Levi, iar în Evanghelii cuvântul Preot nu este aplicat niciodată lui Isus şi nici discipolilor săi. Singura scriere din Noul Testament, care tratează în mod explicit despre preoţia lui Cristos este Epistola către Evrei. Plecînd de la binecuvântarea cu care este binecuvântat tribul lui Levi (Deut 38,8-11) şi a atributelor Marelui Preot (Sir 45,6-32), autorul demonstrează că Isus este Marele Preot cu atât mai mult pentru gloria pe care i-a dat-o Tatăl prin jurământ (Evr 5,5-10), după rânduiala lui Melchisedec. Sacrificiul unic al lui Cristos înlocuieşte sacrificiile vechi, iar preoţia Lui înlocuiaşte preoţia Vechiului Testament.

Eduard FERENŢ
Misterul lui Cristos în contextul cristologiilor actuale
În conferinţa de faţă este tratată cristologia Conciliului Vatican II, aceea a raprotului lui Cristos cu Biserica Sa, cu omul şi cu întreaga creaţie, precum şi cristologia transcedentală a lui Karl Rahner, alături de teologia integrală a lui Hans Urs von Balthasar. După specificarea diverselor metodologii urmate de autori în cercetările lor cristologice, misterul lui Cristos, ca un nou aspect cristologic, este prezentat ca aparţinînd limbajului său uman, mijloc şi semn al lui, dublat prin revelarea identităţii sale. De asemenea, fiecare cristologie încearcă să prezinte raportul dintre Cristos şi Fecioara Maria.

Emil DUMEA
Creştinism şi istorie
Legăturile dintre creştinism şi istorie se prezintă liniare şi complexe, deoarece creştinismul nu este numai un fapt istoric, dar şi metaistoric. Creştinismul a dat istoriei o nouă dimensiune. Istoria are o valoare salvifică doar dacă recunoaşte ca maestru şi destin final al ei pe Dumnezeu revelat în Sfintele Scripturi sunt păstrate şi interpretate în Biserică, rezultă că înafara Bisericii nu există mântuire. Conferinţa prezintă analiza sensului istoriei creştine conform doi gânditori: sfântul Augustin şi Sören Kierkegaard. În contextul lumii contemporane se impune cu urgenţă redescoperirea şi aprofundarea identităţii sale şi a istoriei al cărei partener este alături de cel care rămâne Începutul şi Sfârşitul a toate.

Corneliu BEREA
Cristos în centrul misiunii Bisericii
În societatea de azi, misiunea Bisericii este vastă şi multiformă, dar că are nevoie de de o referinţă centrală, faţă de care toate celelalte eforturi şi activităţi şi-ar pierde din vigoare şi din sens, iar acest centru este Cristos. Unica preocupare a lui Isus era evanghelizarea, care avea un conţinut precis: vestirea şi actualizarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care este ceva real. Scopul lui Cristos devine scopul Bisericii, avînd şi ea la rândul ei misiunea de a proclama şi instaura Împărăţia lui Dumnezeu, căreia îi este sămânţă, semn şi instrument. Biserica misionară trebuie să fie capabilă de a dărui şi de primi. Suntem chemaţi să devenim semne de speranţă pentru lumea de azi.

Gheorghe PETRARU
Dialogul interreligios în perspectiva teologiei Bisericii Ortodoxe
Sfânta Scriptură ne arată clar că pentru a participa la misterul vieţii noi în Hristos, este necesară o decizie personală, o convertire radicală la Hristos, potrivit Scripturii, şi părăsind astfel trecutul păcătos, omul se angajează plenar, în comunitatea eclezială, semn şi sacrament al Împărăţiei lui Dumnezeu.
Creştinismul este religia revelată, diferită de religiile cosmice sau axa de mântuitor al lui Dumnezeu (Henry de Lubac), Hristos fiind Universul concret (Hans Urs von Balthasar). Teologii ortodocşi afirmă: Ortodoxia nu cunosşte decât două căi: credinţa adevărată şi erezia, fără compromisuri. De aceea trebuie căutat adevărul, iar unitatea este consecinţa firească a adevărului.

Wilhelm DANCĂ
Dimensiunea cristologică a dialogului teologic
Dialogul teologic este una din formele prin care se manifestă mişcarea ecumenică, iar principiul călăuzitor al dialogului teologic este căutarea împreună a adevărului. Dialogul teologic internaţional şi local a primit un impuls particular în urma vizitei istorice a Sfântului Părinte în România. Dialogul trebuie să respingă compromisul, deoarece adevărul credinţei are un caracter unitar, care poate fi cules doar pornind de la evenimentul istoric, de la Revelaţia creştină şi de la valorile pe care Biserica le-a oferit: adevărul şi iubirea. Caracterul unitar al adevărului găseşte fundamentul său ultim în Adevărul lui Dumnezeu Tatăl, revelat în Isus prin opera Duhului Sfânt. Asumarea dimensiunii cristologice a adevărului poate deveni într-un anumit fel mediul deschis al dialogului teologic şi inima întregii mişcări ecumenice.

Gheorghe POPA
Iisus Hristos şi împlinirea omului
În contextul cultural şi spiritual de astăzi, pentru un creştin nu există o reală împlinire a omului în afara unei relaţii cu Hristos, relaţie posibilă numai în Biserică. Biserica lui Hristos este mediul sacramental în care se realizează creşterea spirituală şi împlinirea existenţială a omului. Pentru ca omul să se împlinească în Biserică este nevoie să se îndeplinească unele condiţii: prima este ascultarea duhovnicească faţă de Biserică, în care un rol prioritar îl are iubirea; a doua este disciplina ascetică care set un act liturgic, o lucrare a creştinului împreună cu harul Duhului Sfânt, care are ca scop transformarea sa în templu al lui Dumnezeu.

Lucian FARCAŞ
Isus Cristos şi etica omului de azi
Problemele de la care se pleacă în prezentul tratat sunt: relaţia dintre Cristos şi omul modern şi dacă se interesează Cristos de om sau omul este cel care se interesează de Isus Cristos. Răspunsul venit din partea omului trebuie formulat ţinînd cont de două elemente de importanţă deosebită: este bine să se ţină seama de faptul de faptul că bogăţia mesajului salvific propus oamenilor de Isus nu poate fi trăit în mod concret decât fragmentar pentru că fiinţa omului este limitată şi trebuie ţinut cont de faptul că răspunsul omului faţă de chemarea lui de creştin se desfăşoară într-un climat de aplicabilitate istorică. Isus promovează şi trăieşte o viaţă radicală, fundamentată pe împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi trăită ca o slujire în favoarea oamenilor. De la evenimentele morţii şi învierii sale, Isus rămâne modelul de viaţă al omului de azi.

Michelina BETTEGA
Cristo e la vita consacrata
Fiecare formă a vieţii consacrate îşi are izvorul său în consacrarea baptismală şi vrea să fie expresia cea mai perfectă a acesteia. Consacratul, răspunzînd în mod liber chemării, trăieşte ca Isus, cu Isus şi pentru Isus, înfăptuitor permanent de mântuire, urmărindu-l pe Cristos, care se îndreaptă spre înviere. Ceea ce se cere astăzi vieţii consacrate este ca aceasta să fie întrupată. Suntem chemaţi să trăim în mod radical viaţa consacrată, întemeind-o pe chemarea de a iubi cu duioşenie (castitatea), de a acţiona cu dreptate (sărăcia) şi de a merge cu umilinţă împreună spre Dumnezeu (ascultarea). Voturi, comunitate, rugăciune, toate acestea sunt în slujba misiunii şi sunt realităţi integral unite.

Viorel SAVA
Sărbătorile împărăteşti ale Mântuitorului în Biserica Ortodoxă. Evaluare în perspectiva dialogului ortodox – romano-catolic
Sărbătorile sunt privite din prisma semnificaţiilor duhovniceşti, a aspectelor istorice şi din prisma dialogului interreligios ortodox – romano-catolic. Sărbătorile reprezintă, atât în viaţa Bisericii, cât şi a credincioşilor în particular, popasuri duhovniceşti în care ne întâlnim cu Dumnezeu; sunt zile şi spaţii sfinte în care omul credincios contemplă şi se minunează. Sărbătorile au o funcţie comemorativă, aniversară, întrucât în ele sunt relatate evenimentele din istoria mântuirii, precum şi o funcţie pedagogică, instructivă sau educativă, deoarece în cadul lor este făcută cunoscută, propovăduită şi apărată învăţătura de credinţă. S-a scos în evidenţă faptul că toate sărbătorile au un rol unificator şi dacă nu ne unesc, asta înseamnă că noi avem o înţelegere greşită asupra conţinutului şi semnificaţiei sărbătorilor.

Anton DANCĂ
Isus Cristos şi viaţa spirituală
Viaţa şi spiritualitatea constituie o unitate esenţială numai în Dumnezeu. Creînd omul după imaginea şi asemănarea sa, Dumnezeu a voit ca omul să participe la viaţa şi spiritualitatea sa. Conştiinţa acestei participări se verifică în grădina paradisiacă prin intermediul copacului cunoaşterii binelui şi răului, acesta fiind simbolul spiritualităţii. Împlinirea planului divin se realizează în mod deplin în Isus Cristos, care a avut misiunea din partea Tatălui de a fi spirit dătător de viaţă şi să aducă unitatea dintre viaţa şi spiritualitatea umană şi Dumnezeu însuşi. Înţelepciunea lui Cristos se revelează în ugăciune, iar rugăciunea Lui este mereu sacerdotală; ruga sa este unică şi atotputernică: prin ea au eficacitate toate rugăciunile tuturor oamenilor.

Flavio PAJER
Educazione religiosa in un mondo pluralistico
Se încearcă un răspuns la noile probleme ce le ridică astăzi educaţia religioasă într-o societate pluralistă din punct de vedere religios şi se caută condiţii de posibilitate pentru o mai adecvată educaţie care să ţină cont de pluralism şi de interreligiozitate. Pluralismul ca chance pentru o îmbogăţire reciprocă, caracterul unitar al adevărului, recunoaşterea identităţilor în mod reciproc, şcoala ca societate educatoare, toate acestea oferă o competenţă complexă în raport cu problema religioasă într-o lume pluralistă şi orientaea activităţii didactice în direcţia pedagogiei interculturale.

Giovanni MAGNANI
Il Gesù dei filosofi: la ragione moderna di fronte al mistero cristiano
Această lucrare prezintă raportul gândirii europene cu creştinismul, începînd cu criza în care a intrat după perioada umanismului creştin. Această criză a gândirii este caracterizată, printre altele, de apariţia Reformei. Dezvoltatrea raţionalismului se face în două etape: una clasică, de la Descartes la Kant, şi a doua, în secolul XX, cu Hegel, Schelling, Comte, etc. Se pare că pentru mulţi, cuvântul modern, căruia i se adugă cel de gândire înseamnă o raţiune şi o raţionalitate care s-ar dori să se autolegitimeze ca unice, ba chiar să devină instanţele absolute ale persoanei umane. Un aspect relevant este dat de radicalismul lui Spinoza. Cercetarea actuală interdisciplinară recere noi instrumente critice care să fie capabile să suporte dialogul dialogul interreligios esenţial al raporturilor interumane ale noului mileniu.

Petru GHERGHEL
Isus Cristos viu în Biserică, izvorul speranţei pentru lume
Printre cuvintele de laudă şi mulţumire aduse participanţilor la acest colocviu teologic, surprindem ideea că Isus Cristos, Unicul Mântuitor al lumii, este izvor de speranţă pentru Europa şi pentru întreaga lume.
Toată mântuirea şi bucuria şi speranţa noastră este Isus Cristos, unicul Salvator, acelaşi ieri, azi şi întotdeauna, după cum citim în Scrisoarea către Evrei (Ev 13,8).

Eduard FERENŢ
Dimensiunea kerigmatică a colocviului teologic
Părintele Karl Rahner spune, în Sacramentum mundi, că teologia este în mod necesar kerigmatică. Ea are ca şi cuprins Cuvântul lui Dumnezeu şi este şi o reflecţie sistematică, condusă metodic, despre Revelaţia dumnezeiască, despre credinţa noastră în ea. Teologia este o reflecţie critică şi responsabilă despre credinţă. Din testamentul spiritual al părintelui Longhaye, P.S.J., reiese dimensiunea kerigmatică specifică disciplinei reologice. Suntem îndemnaţi să ne îndreptăm mereu privirea spre ţinta supremă a vieţii, acre este Isus Cristos, căci în El sunt toate. Trebuie căutat în orice disciplină de studii raportul ei cu Isus Cristos şi trebuie ca până la ultima suflare să căutăm să ne pasionam în fiecare zi mai mult de Persoana Sa.

Anton DESPINESCU
Momente critice