Eduard Ferenţ: Euharistia, taina Preasfintei Treimi şi a Bisericii
Divina Euharistie, în timp ce este situată în economia mântuirii, este recunoscută ca Sacramentul sacramentelor, ca icoană a împărăţiei cereşti. În ea se recapitulează creaţia şi umanitatea întreagă, după planul salvific voi de Tatăl din veşnicie, realizat, la plinătatea timpurilor, de Fiul şi împlinit de Duhul Sfânt în timpul Bisericii. Euharistia, ca şi celelalte sacramente, este celebrată în Biserică cu ajutorul cuvintelor eficace şi sfinţitoare ale lui Cristos, prin acţiunea simultană a Duhului Sfânt şi prin elementele creaţiei. Instituită de Cristos, perpetuează prezenţa sa şi opera sa mântuitoare în mijlocul umanităţii, permanetizând comuniunea omului cu Sfânta Treime.