Petru Gherghel: Dumnezeu Tatăl – preotul tată
Biserica, şi în mod special sfântul părinte papa Ioan Paul al-II-lea, ne invită să-l descoperim pe Dumnezeu Tatăl şiiubirea sa veşnică, să trăim marea realitate de a fi aleşi ca fii ai săi şi să ne bucurăm când ne binecuvântează, ne îmbrăţişează şi ne iartă. Atât exegeţii, cât şi Părinţii Bisericii ne ajută să trăim misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane şi să-l cunoaştem pe Tatăl, originea şi creatorul întregii vieţi. În final, preasfinţitul se opreşte asupra spiritualităţii preotului,a supra apostolului Paul – model de părinte spiritual, subliniind legătura spirituală care face ca tatăl să fie tată respectat de fii în măsura în care cultivă în ei bunăvoinţa harului divin. Tatăl spiritual îl reprezintă pe Tatăl veşnic atunci când face vie iubirea Sa divină.