Eduard FERENŢ: Dimensiunea kerigmatică a colocviului teologic
Părintele Karl Rahner spune, în Sacramentum mundi, că teologia este în mod necesar kerigmatică. Ea are ca şi cuprins Cuvântul lui Dumnezeu şi este şi o reflecţie sistematică, condusă metodic, despre Revelaţia dumnezeiască, despre credinţa noastră în ea. Teologia este o reflecţie critică şi responsabilă despre credinţă. Din testamentul spiritual al părintelui Longhaye, P.S.J., reiese dimensiunea kerigmatică specifică disciplinei reologice. Suntem îndemnaţi să ne îndreptăm mereu privirea spre ţinta supremă a vieţii, acre este Isus Cristos, căci în El sunt toate. Trebuie căutat în orice disciplină de studii raportul ei cu Isus Cristos şi trebuie ca până la ultima suflare să căutăm să ne pasionam în fiecare zi mai mult de Persoana Sa.
Petru GHERGHEL: Isus Cristos viu în Biserică, izvorul speranţei pentru lume
Printre cuvintele de laudă şi mulţumire aduse participanţilor la acest colocviu teologic, surprindem ideea că Isus Cristos, Unicul Mântuitor al lumii, este izvor de speranţă pentru Europa şi pentru întreaga lume. Toată mântuirea şi bucuria şi speranţa noastră este Isus Cristos, unicul Salvator, acelaşi ieri, azi şi întotdeauna, după cum citim în Scrisoarea către Evrei (Ev 13,8).
Giovanni MAGNANI: Il Gesù dei filosofi: la ragione moderna di fronte al mistero cristiano
Această lucrare prezintă raportul gândirii europene cu creştinismul, începînd cu criza în care a intrat după perioada umanismului creştin. Această criză a gândirii este caracterizată, printre altele, de apariţia Reformei. Dezvoltatrea raţionalismului se face în două etape: una clasică, de la Descartes la Kant, şi a doua, în secolul XX, cu Hegel, Schelling, Comte, etc. Se pare că pentru mulţi, cuvântul modern, căruia i se adugă cel de gândire înseamnă o raţiune şi o raţionalitate care s-ar dori să se autolegitimeze ca unice, ba chiar să devină instanţele absolute ale persoanei umane. Un aspect relevant este dat de radicalismul lui Spinoza. Cercetarea actuală interdisciplinară recere noi instrumente critice care să fie capabile să suporte dialogul dialogul interreligios esenţial al raporturilor interumane ale noului mileniu.
Flavio PAJER: Educazione religiosa in un mondo pluralistico
Se încearcă un răspuns la noile probleme ce le ridică astăzi educaţia religioasă într-o societate pluralistă din punct de vedere religios şi se caută condiţii de posibilitate pentru o mai adecvată educaţie care să ţină cont de pluralism şi de interreligiozitate. Pluralismul ca chance pentru o îmbogăţire reciprocă, caracterul unitar al adevărului, recunoaşterea identităţilor în mod reciproc, şcoala ca societate educatoare, toate acestea oferă o competenţă complexă în raport cu problema religioasă într-o lume pluralistă şi orientaea activităţii didactice în direcţia pedagogiei interculturale.
Anton DANCĂ: Isus Cristos şi viaţa spirituală
Viaţa şi spiritualitatea constituie o unitate esenţială numai în Dumnezeu. Creînd omul după imaginea şi asemănarea sa, Dumnezeu a voit ca omul să participe la viaţa şi spiritualitatea sa. Conştiinţa acestei participări se verifică în grădina paradisiacă prin intermediul copacului cunoaşterii binelui şi răului, acesta fiind simbolul spiritualităţii. Împlinirea planului divin se realizează în mod deplin în Isus Cristos, care a avut misiunea din partea Tatălui de a fi spirit dătător de viaţă şi să aducă unitatea dintre viaţa şi spiritualitatea umană şi Dumnezeu însuşi. Înţelepciunea lui Cristos se revelează în ugăciune, iar rugăciunea Lui este mereu sacerdotală; ruga sa este unică şi atotputernică: prin ea au eficacitate toate rugăciunile tuturor oamenilor.
Viorel SAVA: Sărbătorile împărăteşti ale Mântuitorului în Biserica Ortodoxă. Evaluare în perspectiva dialogului ortodox – romano-catolic
Sărbătorile sunt privite din prisma semnificaţiilor duhovniceşti, a aspectelor istorice şi din prisma dialogului interreligios ortodox – romano-catolic. Sărbătorile reprezintă, atât în viaţa Bisericii, cât şi a credincioşilor în particular, popasuri duhovniceşti în care ne întâlnim cu Dumnezeu; sunt zile şi spaţii sfinte în care omul credincios contemplă şi se minunează. Sărbătorile au o funcţie comemorativă, aniversară, întrucât în ele sunt relatate evenimentele din istoria mântuirii, precum şi o funcţie pedagogică, instructivă sau educativă, deoarece în cadul lor este făcută cunoscută, propovăduită şi apărată învăţătura de credinţă. S-a scos în evidenţă faptul că toate sărbătorile au un rol unificator şi dacă nu ne unesc, asta înseamnă că noi avem o înţelegere greşită asupra conţinutului şi semnificaţiei sărbătorilor.
Michelina BETTEGA: Cristo e la vita consacrata
Fiecare formă a vieţii consacrate îşi are izvorul său în consacrarea baptismală şi vrea să fie expresia cea mai perfectă a acesteia. Consacratul, răspunzînd în mod liber chemării, trăieşte ca Isus, cu Isus şi pentru Isus, înfăptuitor permanent de mântuire, urmărindu-l pe Cristos, care se îndreaptă spre înviere. Ceea ce se cere astăzi vieţii consacrate este ca aceasta să fie întrupată. Suntem chemaţi să trăim în mod radical viaţa consacrată, întemeind-o pe chemarea de a iubi cu duioşenie (castitatea), de a acţiona cu dreptate (sărăcia) şi de a merge cu umilinţă împreună spre Dumnezeu (ascultarea). Voturi, comunitate, rugăciune, toate acestea sunt în slujba misiunii şi sunt realităţi integral unite.
Lucian FARCAŞ: Isus Cristos şi etica omului de azi
Problemele de la care se pleacă în prezentul tratat sunt: relaţia dintre Cristos şi omul modern şi dacă se interesează Cristos de om sau omul este cel care se interesează de Isus Cristos. Răspunsul venit din partea omului trebuie formulat ţinînd cont de două elemente de importanţă deosebită: este bine să se ţină seama de faptul de faptul că bogăţia mesajului salvific propus oamenilor de Isus nu poate fi trăit în mod concret decât fragmentar pentru că fiinţa omului este limitată şi trebuie ţinut cont de faptul că răspunsul omului faţă de chemarea lui de creştin se desfăşoară într-un climat de aplicabilitate istorică. Isus promovează şi trăieşte o viaţă radicală, fundamentată pe împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi trăită ca o slujire în favoarea oamenilor. De la evenimentele morţii şi învierii sale, Isus rămâne modelul de viaţă al omului de azi.
Gheorghe POPA: Iisus Hristos şi împlinirea omului
În contextul cultural şi spiritual de astăzi, pentru un creştin nu există o reală împlinire a omului în afara unei relaţii cu Hristos, relaţie posibilă numai în Biserică. Biserica lui Hristos este mediul sacramental în care se realizează creşterea spirituală şi împlinirea existenţială a omului. Pentru ca omul să se împlinească în Biserică este nevoie să se îndeplinească unele condiţii: prima este ascultarea duhovnicească faţă de Biserică, în care un rol prioritar îl are iubirea; a doua este disciplina ascetică care set un act liturgic, o lucrare a creştinului împreună cu harul Duhului Sfânt, care are ca scop transformarea sa în templu al lui Dumnezeu.