Alois Bulai Tatăl şi fiii săi, în evanghelia după sfântul Luca

Printr-o analaiză sistematică a capitolului 15 din Evanghelia după sfântul Luca, părintele reliefează milostivirea divină. Deşi cele trei parabole prezente în capitolul 15 au ca temă milostivirea lui Dumnezeu, totuşi atenţia ne este îndreptată mai ales spre bunătatea divină aşa cum reiese ea din parabola Fiului Risipitor. În continuare, părintele face o exegeză a fragmentului biblic subliniind trăsăturile esenţiale ale parabolei şi evidenţiind sensurile greu descifrabile ale cuvintelor, precum şi gesturile prezente în fragment. Concluzia apare ca un îndemn de a rămâne statornici pe drumul greu, de descoperire a imaginii lui Dumnezeu, imagine deseori distorsionată de păcatul omului.

DT035_Pr Bulai

Petre Semen: Revelarea Tatălui ca Proniator după Sfânta Scriptură

Autorul doreşte să ne convingă de necesitatea credinţei într-un Dumnezeu-Providenţă argumentînd cu texte vetero-testamentare şi arătîndu-ne că posibilitatea de a-l cunoaşte pe Dumnezeu-Iubire este actualizată prin studierea plină de fervoare a textelor sacre. Referindu-se la scopul prioritar al Providenţei, părintele îl citează pe teologul Thomas Spidlik, care, sintetizînd doctrina despre Providenţă a sfântului Ioan Crisostomul, afirma că primul scop al Provindenţei este mântuirea şi îndumnezeirea naturii. Concluzia este un îndemn adresat Bisericii de a predica neîncetat iubirea divină, adresată tuturor popoarelor, o iubire părintească veşnică, în pofida tuturor rătăcirilor şi a căderilor omului.

DT034_Pr Semen

Wilhelm Dancă: Omul ca imagine a Sfintei Treimi după Sfântul Augustin

Pentru sfântul Augustin, ca şi pentru Părinţii Bisericii din această perioadă, omul participă la fiinţa lui Dumnezeu: dovada acestei participări este elementul spiritual din om. Sfântul Augustin este primul care susţine că prototipul creaţiei omului este Sfânta Treime. După sfântul Augustin, omul este imaginea şi asemănarea Sfintei Treimi; imaginea este imprimată în omul interior, adică în sufletul raţional, într-un om interior contemplativ şi înţelept, nu în omul învăţat. Imaginea Treimii în omul interior se exprimă prin triada „mens” (mintea, spiritul în care sunt raţiunea şi inteligenţa), „notita” (cunoaşterea de sine în sens ontologic, act intelectiv prin care mintea se cunoaşte pe sine) şi „amor” (cunoscându-se, mintea se iubeşte). Asemănarea cu Sfânta Treime stă în existenţa a trei elemente constitutive (memoria, inteligenţa, voinţa) care, deşi sunt trei, fac parte dintr-o singură viaţă, minte, substanţă, formând o singură realitate.

DT056_Wilhelm Dancã

Gheorghe Petraru: Sfânta Treime, temei al mărturisirii şi experienţei spirituale creştine

Textul prezintă, într-o manieră teologică, credinţa trinitară a Bisericii care totdeauna trebuie să fie o mărturie vie, cu conştiinţa unei relaţii de iubire cu persoanele Sfintei Treimi. Experienţa creştină ca comuniune cu Dumnezeu, împărtăşită în sacramente, rugăciune, liturgie şi acţiuni sociale, este criteriul adevărului Evangheliei, a lui Dumnezeu peste tot şi întotdeauna. Discursul teologic despre Dumnezeu se împleteşte, în actul raţional al înţelegerii misterului divin, cu experienţa tainică a copleşirii de absolutul divin. Experienţa spirituală este o experienţă structurată teologic, eclezial, sacramental, liturgic şi canonic, fiind de fapt conştientizarea unei relaţii gândite, simţite şi voite cu Dumnezeu ca Persoană ce invită la iubire.

DT055_Gheorghe Petraru

Vladimir Petercă: Un tată care ascultă

Pentru o mai bună înţelegere a modificărilor survenite în relaţia Dumnezeu – om după venirea lui Isus Cristos, studiul se opreşte asupra pericopei evanghelice după sfântul Matei – Mt 6,6-15. Este făcută diferenţa dintre practica religioasă a evreului şi noul mod de rugăciune al creştinului. Prin Rugăciunea Domnească ne este prezentată o nouă imagine a lui Dumnezeu, un Dumnezeu-Providenţă. Aici sunt subliniate trei lucruri: imaginea lui Dumnezeu din Rugăciunea Domnească are trăsături specifice mamei; se cere în primul rând sfinţirea numelui lui Dumnezeu; legătura care există între Rugăciunea Domnească şi rugăciunea iudaică Qaddish. Rugăciunea Domnească este pentru Isus esenţa religiei predicate de el.

DT033_Pr Peterca

Gheorghe Popa: Paternitatea lui Dumnezeu într-o lume emancipată

Părintele doreşte să arate în această conferinţă legătura care există între emancipare şi paternitate, în pofida tuturor obiecţiilor contemporane. Sunt prezentate pe parcurs tradiţiile patriarhale întâlnite în cultura ebraică, greco-latină, în creştinism şi în modernism. În creştinism, paternitatea a devenit nucleul relaţiei dintre Dumnezeu şi oameni. S-a ajuns la o falsă emancipare în timpurile moderne din trei cauze: prima este de natură politică – comunismul totalitar; a doua este de ordin social-economic – chipul modern al sclavagismului; a treia este din viaţa de familie – relaţiile falsificate dintre părinţi şi copii. Concluzia este o invitaţie adresată tuturor la lupta pentru o adevărată emancipare.

DT032_Pr Popa

 

Vladimir Petercă: Revelaţia trinitară în învăţătura paulină

În activitatea misionară, ca şi în scrisorile sale, Paul îl predică pe Dumnezeu păgânilor, spunând că Dumnezeu poate fi cunoscut din lumea externă a creaţiei şi că acest Dumnezeu este „Tatăl nostru” care s-a manifestat prin Fiul său Isus, al care a venit să mântuiască lumea. Punctul culminant al activităţii mântuitoare a lui Cristos este crucea. Sfântul Paul invocă cele trei persoane distincte, deosebindu-le şi statornicindu-le în taina lui Dumnezeu. Diferenţa între Fiu şi Duh este dată de întruparea Fiului în lume.

DT054_Vladimir Petercã

Eduard Ferenţ: Preasfânta Treime mântuitoare

Sfânta Treime este, pentru sfânta Biserică şi toţi credincioşii ei, o taină mântuitoare. Prezentând lucrarea mântuitoare a celor trei Persoane divine, părinţii Bisericii ne spun că pleacă de la Tatăl şi ajunge la om prin Fiul în Duhul Sfânt şi ne conduce iarăşi în Duhul prin Fiul la Tatăl. Acest ritm trinitar marchează toată istoria mântuirii începute mai ales de la întruparea Cuvântului. Lucrarea mântuirii umane este lucrarea comună a Treimii nedespărţite, a treimii economice sau mântuitoare.

DT053_Eduard Ferent

Petre Semen: Revelarea Persoanelor Treimice şi a lucrării lor în cărţile biblice

Dumnezeu biblic s-a revelat ca un Dumnezeu personal, dar Biblia nu conţine vreun tratat despre Dumnezeu, nu vorbeşte descriptiv despre El. Biblia ni-l prezintă pe Dumnezeu ca părinte şi creator, ca Fiu mântuitor şi c Duh Sfânt Mângâietor. În Vechiul Testament, revelarea Sfintei Treimi a fost pregătită, dar nu s-a vorbit despre ea ca implicit; hagiografii au insistat mai mult asupra unicităţii lui Dumnezeu. Totuşi, în afirmarea pluralităţii persoanelor revelate, există două lucruri: sintagma „să facem pe om după chipul şi asemănarea noastră” (Gen 1,26) şi utilizarea numelui divin la plural: Elohim. Sfânta Treime este un mister creştin. Noul testament este străbătut total de revelaţia lui Dumnezeu triunic: Dumnezeu Tatăl se manifestă prin Isus Cristos, fiul său şi prin mijlocirea Duhului Sfânt. În Isus Cristos toată revelaţia s-a desăvârşit.

DT052_Petre Semen

Gheorghe Petraru: Cum să spui Dumnezeu astăzi

Întrebarea la care se caută răspuns în acest studiiu este: Dumnezeu, despre care vorbim şi gândim, are o existenţă reală sau este expresia pe care o folosesc mai mulţi oameni pentru a numi ceea ce gândesc, fără ca această expresie să aibă vreun corespondent real în plan ontologic? Cuvântul lui Dumnezeu este analizat din perspectiva a două componente: cea noetică a conţinutului şi cea dinamică a Revelaţiei. Omul păstrează comuniunea cu Sfânta Treime numai în măsura în care crede, se roagă şi îl adoră pe unicul Dumnezeu care are o existenţă reală şi care ne comunică, ne împărtăşeşte iubirea sa veşnică. Concluzia este un îndemn de a ne ruga şi de a-l adora pe Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt.

Dt0313_Pr Petraru